De ce eșuează unii manageri de spital și sunt înlocuiți de militari: Fiecare e pe tarlaua lui, nu există reguli. Un manager și-a luat navă spațială în plină pandemie, iar medicii nu au echipamente de protecție

de Alina Neagu     HotNews.ro
Vineri, 10 aprilie 2020, 14:01 Actualitate | Coronavirus


Spital
Foto: Pixabay.com
​Suntem într-o situație de criză de sănătate publică în care spitalul cade. "Iar atunci când cade, asta nu mai poate fi nici machiată, nici nu se poate da vina pe altcineva". O bună parte dintre managerii de spitale din România ajung acolo pe criterii politice. Unii nu sunt respectați de "polii de putere din spital" sau fac achiziții discutabile. "Fiecare este pe tarlaua lui, fiecare are regulile lui. Sunt spitale unde există 3 secții de Chirurgie - Chirurgie I, II, III - doar din cauză că medicii nu s-au înțeles între ei, așa că fiecare și-a făcut secția lui de Chirurgie". Carmen Uscatu, fondatoarea Asociației Dăruiește Viață, care construiește primul spital din România finanțat exclusiv din donații și sponsorizări, și Vlad Mixich, expert în politici de sănătate, au răspuns, pentru HotNews.ro, unei întrebări care arde în aceste zile: de ce o parte dintre managerii de spitale din România eșuează în gestionarea crizei coronavirusului și sunt înlocuiți de manageri militari?

"Sistemul de sănătate din România nu este gândit pentru pacient, este gândit pentru mine, medic, pentru mine, manager. Fiecare este pe tarlaua lui, cu regulile lui, cu achizițiile lui, este gândit pentru orgoliul fiecăruia." - Carmen Uscatu


"Se întâmplă de multe ori ca managerul să nu fie respectat de polii de putere din interiorul spitalului"



Am ajuns într-o situație de criză de sănătate publică în care "spitalul cade". Iar atunci când cade, "asta nu mai poate fi nici machiată, nici nu se poate da vina pe altcineva și acolo se vede într-adevăr dacă managerul respectiv a ajuns în acea poziție în urma unei selecții pozitive sau, din contră, dacă a ajuns în acea poziție în urma unei contraselecții", explică Vlad Mixich, pentru HotNews.ro.

Până acum, în criza coronavirusului au "căzut" două mari spitale din România - Spitalul Județean din Suceava (Suceava este cel mai mare focar de coronavirus din România, cu 1.487 de cazuri confirmate) și Spitalul Județean din Deva (și județul Hunedoara este unul dintre cele mai mari focare din țară, cu 212 cazuri confirmate). Ambele spitale au avut nevoie de conduceri militare, după ce vechii manageri au eșuat.

"Căderea" Spitalului Județean din Suceava a fost cu atât mai surprinzătoare cu cât autoritățile locale se lăudaseră cu investiții în valoare de 50 de milioane de euro în spital, iar exact în urmă cu un an, spitalul fusese decorat de președintele Klaus Iohannis. La exact un an după, odată cu "căderea" spitalului în criza coronavirusului, decorația a fost retrasă.

Spitalul din Suceava nu avea nici măcar un epidemiolog înainte de această criză. "Este de neconceput ca un spital să funcționeze fără epidemiolog, să nu ai circuite epidemiologice, nimic. Degeaba ai investit 50 de milioane de euro, dacă nu ai nici măcar un epidemiolog", sublinază Carmen Uscatu una dintre cauzele dezastrului de la Suceava.

Vlad Mixich spune că "într-o epidemie de asemenea amploare, sunt esențiale două ingrediente: rapiditatea și organizarea. O spune chiar unul dintre cei mai mari specialiști în epidemii și controlul epidemiilor din lume. E mai puțin important, paradoxal, să faci lucrurile perfect, oricât de greu de înțeles ar fi asta. Dar important este să fii foarte bine organizat și să reacționezi foarte rapid, pentru că virusul este foarte rapid și invizibil. Ori, în asemenea situații, e nevoie de un lider de echipă care să fie deja obișnuit să lucreze foarte organizat, care deja să fie foarte respectat de către echipa spitalului respectiv și care deja să știe și să aibă în ADN-ul profesional toate fluxurile și regulile necesare în situații de acest gen."

Vlad Mixich

O bună parte dintre managerii de spitale din România "ajung manageri pe criterii politice - acesta e primul criteriu. Uneori, selecția politică produce manageri buni și capabili, dar alteori este o contraselecție. De multe ori, atunci când a fost vorba de contraselecție, cel puțin până acum, dacă spuneai asta, cel care spunea așa ceva despre un manager, era criticat, atacat, luat la țintă, se spuneau tot felul de lucruri despre persoana care atrăgea atenția asupra unor probleme."

Așa se ajunge ca, în unele spitale, "mai ales în spitalele mai mari, se întâmplă de multe ori ca managerul să nu fie respectat profesional și uneori nici ca autoritate de către polii de putere din interiorul spitalului", explică Vlad Mixich.

El subliniază că managementul spitalicesc este o meserie în sine, motiv pentru care nu orice medic foarte bun poate fi, automat, un bun manager de spital: "Aici în România, deși în ultimii ani au început să mai evolueze lucrurile pe acest front, dar insuficient, încă nu există această idee de administrație și management spitalicesc, care este o meserie complet diferită - adică poți să fii un medic foarte, foarte bun, să fii un practician excepțional, să fii un șef de echipă foarte talentat și foarte bun cu oamenii, dar asta nu te face un manager de spital bun dintr-un motiv foarte simplu - e o meserie complet diferită de meseria de șef de secție sau de șef de echipă medicală. Și cam ducem lipsă la capitolul ăsta."

Vlad Mixich ține să amintească faptul că "există și manageri buni și competenți de spitale, există și șefi de DSP-uri care își fac treaba bine și în condițiile date, dar încă nu sunt majoritari. Ei ar trebui să fie majoritari. Adică normalitatea nu este încă majoritară."

El mai spune că "Într-o criză de sănătate publică să trebuiască să dai afară un sfert din directorii DSP-urilor, asta spune tot. DSP-urile sunt foarte importante acum și multe dintre ele sunt depășite - sunt depășite din cauză că au fost subfinanțate, sunt depășite din cauză că nu s-a ocupat nimeni și nu a dat atenție personalului care lucra acolo, dar în primul rând din cauza politizării la os."


Managerul de spital din România care și-a luat "navă spațială" în plină pandemie de coronavirus



Carmen Uscatu, președintele și fondatoarea Asociației Dăruiește Viață, care construiește primul spital pentru copiii bolnavi de cancer din România exclusiv din donații și sponsorizări, declară, pentru HotNews.ro, că "Nu știu exact cât de eficient este acest management militar, pot să presupun că există reguli mai clare, pentru că în armată, regulile se execută."

Din momentul izbucnirii crizei coronavirusului în România, Asociația Dăruiește Viață a direcționat toate donațiile primite către sprijinirea spitalelor în lupta cu virusului - aparatură și materiale de protecție. Dăruiește Viață construiește, de asemenea, un spital modular în curtea Spitalului Elias din București, unde urmează să fie tratați pacienți infectați cu coronavirus. După ce epidemia de coronavirus se va încheia, Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, fondatoarele Asociației Dăruiește Viață, intenționează să transforme spitalul modular construit acum în spital pentru pacienții cu arsuri grave.

Ce știe sigur Carmen Uscatu este că în spitalele românești "Fiecare este pe tarlaua lui, fiecare are regulile lui. Sistemul de sănătate nu este gândit pentru pacient, este gândit pentru mine, medic, pentru mine, manager, fiecare este pe tarlaua lui, cu regulile lui, cu achizițiile lui, este gândit pentru orgoliul fiecăruia."


Carmen Uscatu

Carmen Uscatu amintește că în România sunt spitale unde există, spre exemplu, mai multe secții de Chirurgie - Chirurgie I, II, III, IV. "Sunt spitale unde fiecare are secția lui de Chirurgie, pentru că medicii nu s-au înțeles între ei, așa că fiecare și-a făcut secția lui. Fiecare cu tarlaua lui."

Fondatoarea Asociației Dăruiește Viață subliniază însă că "Nu știu exact cât de funcționale sunt spitalele militare, cât de bine funcționează la noi, dacă există cu adevărat o diferență."

Ea admite însă că l-a văzut zilele acestea la televizor pe managerul Spitalului Militar din București explicând că în acest spital circuitele sunt clare, pacienții sunt triați și în niciun caz cei suspecți de coronavirus nu sunt puși împreună cu ceilalți: "Acest lucru la Spitalul din Suceava nu s-a întâmplat, pentru că acolo au avut un manager pe care nu l-a interesat."

Totuși, Carmen Uscatu crede că un manager militar nu ar trebui să vină într-un spital doar cu simplul argument că el este militar, "ci numai dacă și-a dovedit eficiența în altă parte, cum ar fi într-un spital militar".


Autoritățile locale s-au lăudat cu investiții de 50 de milioane de euro în spitalul din Suceava, dar spitalul nu avea nici măcar un epidemiolog



Oricum, multe dintre spitalele românești sunt în subordinea Consiliilor Județene, ceea ce a făcut ca managerii lor să fie numiți politic, amintește Carmen Uscatu. Iar achizițiile făcute de ei sunt, de multe ori, discutabile, subliniază ea.

Carmen Uscatu s-a născut la Fălticeni, acolo unde, de 27 de ani, se construiește un spital. Noul spital nu este însă gata nici acum. În vechiul spital, managerul a comandat, în plină pandemie de coronavirus, un "sistem de ghidare și țintire computerizată fără iradiere a tijelor de humerus, tibie și femur" în valoare de 69.000 de euro. Ce n-a văzut nici Parisul, spune fondatoarea Asociației Dăruiește Viață: "N-a văzut Parisul așa echipament, dar și-l achiziționează în plină pandemie managerul de la spitalul din Fălticeni, Vlad Alexandru Morariu. Și nu, nu e pentru pandemie. Comanda a fost lansată pe SEAP pe 30 martie. Prețul estimativ: 332.000 de lei, adică aproximativ 69.000 de euro. Vlad Alexandru Morariu este manager și medic primar ortopedie traumatologie la spitalul din Fălticeni. Cel vechi, pentru că cel nou nu se deschide de 27 de ani, mai are nevoie de bani pentru echipamente de terapie intensivă."

"În timp ce oamenii strâng câte 2 euro, într-o campanie, domnul manager își ia un echipament pentru sine. Pentru orgoliul lui de ortoped. Și nu orice echipament. Ci un echipament pe care nu îl au nici cele mai tari spitale din Franța. Sigur, e mișto să îl ai. Dar nu în pandemie, când nevoie e de măști și mănuși. Și să ne înțelegem, câte operații de acest gen se pot face în Fălticeni să îți iei echipament de top? Cum e posibil, domnule manager, să-ți lași medicii și asistentele să moară și tu să îți iei navă spațială? Ei se plâng acum pe la colțuri, pe grupuri de Whatsapp sau pe Facebook că nu au materiale, că au fost angajați pe șpagă, ei poate vor scăpa, dar tu nu prea cred", este mesajul lui Carmen Uscatu pentru managerul spitalului din Fălticeni, orașul unde s-a născut fondatoarea Asociației Dăruiește Viață.


Suceava, focar de coronavirus

Carmen Uscatu nu uită nici de Spitalul Județean Suceava, orașul cu cel mai mare focar de coronavirus din România, unde, cu toate că s-au investit recent 50 de milioane de euro, nu exista niciun medic epidemiolog: "Spitalul din Suceava nu avea nici măcar un epidemiolog înainte de această criză. Este de neconceput ca un spital să funcționeze fără epidemiolog, să nu ai circuite epidemiologice, nimic. Degeaba te lauzi că ai investit 50 de milioane de euro."

Spitalele din România nu numai că funcționează fără epidemiologi, dar cele mai multe dintre ele nici nu implementează protocolul de igienă a mâinilor, recomandat de Organizația Mondială a Sănătății, care zace de ani de zile în sertarele Ministerului Sănătății, fără ca spitalele să fie obligate să îl aplice, atrage atenția Carmen Uscatu. Asta în condițiile în care "este cunoscut faptul că peste 70% din infecțiile intraspitalicești au ca sursă de transmitere mâinile personalului medical."

Potrivit recomadărilor Organizației Mondiale a Sănătății, există 5 momente de aplicare riguroasă a regulilor de igienă a mâinilor în spitale. Ele nu sunt însă implementate în spitalele din România, astfel că regulile diferă de la un spital la altul. Cele 5 momente recomandate de OMS sunt:
  • Momentul 1 - înainte de contactul cu pacientul
  • Momentul 2 - înainte de gesturi aseptice
  • Momentul 3 - înainte și după purtarea mănușilor, după contact cu lichide biologice
  • Momentul 4 - după contactul cu pacientul
  • Momentul 5 - după contactul cu obiectele sau suprafețele din preajma pacientului. Pentru ca igiena mâinilor să poată fi efectuată corect, este interzisă purtarea inelelor, brățărilor, ceasurilor sau a altor bijuterii în timpul activității; de asemenea, este interzisă în unități medicale purtarea unghiilor lungi sau lăcuite, indiferent de tipul sau vechimea lacului de unghii; halatul de protecție este obligatoriu să fie cu mâneci scurte, pentru a permite aplicarea corecta a măsurilor de dezinfecție a mâinilor.
Militari dezinfectând în jurul Spitalului din Suceava


"Sistemul medical românesc a evoluat întotdeauna în salturi de broască"



L-am întrebat pe Vlad Mixich dacă crede că se va schimba ceva după această criză. "Sistemul medical românesc a evoluat întotdeauna în salturi de broască și broasca de obicei e leneșă și stă cuminte pe frunza ei, dar atunci când se tulbură apa în jurul ei, adică e o criză pe baltă, dacă pot spune așa, broasca sare. Așa evoluează și sistemul medical românesc, impulsionat de diverse crize. Aceste impulsiuni determinate de diverse crize fac ca anumite domenii din sistemul medical să avanseze și să ajungă, totuși, în pas cu modernitatea", spune Vlad Mixich, membru în conducerea Alianței Europene pentru Sănătate Publică și președintele Observatorului Român de Sănătate, ONG care desfășoară în această perioadă, alături de Ministerul Sănătății, o campanie de informare în contextul pandemiei de coronavirus.

Vlad Mixich este de părere că, la nivel individual, de medici, la nivel de dotări, de echipamente, România a evoluat în unele cazuri, a avansat, "dar aici vorbim și de felul în care este administrat sistemul medical".

Spital din România

El spune că sunt 3 ingrediente care trebuie să funcționeze bine ca să fim siguri că avem un sistem medical decent, uitându-ne la standardele Uniunii Europene - personal medical calificat și competent, dotări materiale suficiente și o administrație medicală și a sistemului medical competentă și în pas cu ultimele principii și descoperiri din secolul XXI.

"Ori, aș spune că în România, din punctul de vedere al competențelor profesionale ale medicilor suntem undeva la nota 8, media ar fi 8, din punctul de vedere al dotărilor materiale, comparativ cu media UE, suntem probabil pe la un 5-6, iar la administrația sistemului medical, probabil că suntem undeva pe la nota 2", este concluzia lui Vlad Mixich. El ține să sublinieze că este vorba despre "o estimare evident subiectivă".



Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















21925 vizualizari

  • -29 (35 voturi)    
    gargara (Vineri, 10 aprilie 2020, 14:13)

    codrean [utilizator]

    si cam atat ...
    • +3 (9 voturi)    
      altu (Vineri, 10 aprilie 2020, 19:25)

      Sorrows [utilizator] i-a raspuns lui codrean

      te pricepi și matale la management spitalicesc, așa-i?
  • +8 (22 voturi)    
    managerii vor fi (Vineri, 10 aprilie 2020, 14:21)

    Dimijoarei_Obt [utilizator]

    mereu la distanta profesionala mare fata de breasla ! Li se falfaie in mod aritmetic !
  • -22 (32 voturi)    
    S-a nimerit sa vina multi infectați la Suceava! (Vineri, 10 aprilie 2020, 14:28)

    simplex1 [utilizator]

    Orice spital unde ajung multi contaminați (ca s-au întors din Italia sau de cine știe de unde) se va găsi în aceeași situație ca cel din Suceava. Coronavirusul nu poate fi oprit, indiferent de măștile, halatele sau combinezoanele folosite.

    Majoritatea spitalelor din Romania vor fi în situația celui din Suceava. Tot asa este și în străinătate, spitalele sunt contaminate și nu zice nimeni ca au căzut.

    Pana azi, cel putin 4 avioane cu măști și costume de protecție au venit din Coreea de Sud și China. Medicii și asistentele ar trebui sa fie protejați după ultimul standard, asta dacă nu am fost cumva păcaliți ca Finlanda.
    • +8 (18 voturi)    
      Ce prostie (Vineri, 10 aprilie 2020, 14:36)

      1anonim [utilizator] i-a raspuns lui simplex1

      Tocmai citeam de spitalul din Roma care a preluat covizi cu nemiluita, spital organizat dupa sistemul german, si unde nu s-a infectat NICI UNUL, nu s-a transmis de loc virusul mai departe. Deci, de ce la nemti se poate, iar la romani nu??
      • +14 (20 voturi)    
        asta depinde fff mult (Vineri, 10 aprilie 2020, 15:54)

        ..13 [utilizator] i-a raspuns lui 1anonim

        - de pregatirea cadrelor medicale
        - de organizarea interna unde cheia este la seful sectiei de urgenta care ar trebui sa stie cu ce se mananca chestia asta de astazi

        Sitit ca daca mergem acum la Suceava sau in Ptr. Neamt si facem un test sa vedem ce stiu acum cadrele medicale locale s-ar putea sa ne ingrozim rau de tot???

        Asta este situatia generala de iresponsabilii care ne=au conduc.
        #ciumarosie sa dispara.
    • +8 (10 voturi)    
      Vezi cam ce face Coreea de Sud (Vineri, 10 aprilie 2020, 16:54)

      Luk [utilizator] i-a raspuns lui simplex1

      Evident ca poti opri covid-19, uita-te la ei.
    • +1 (9 voturi)    
      Wrong, virusul se raspandeste pt ca (Vineri, 10 aprilie 2020, 17:13)

      Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui simplex1

      Oameni ca tine, Mazeta, guguveaua mov.....
    • +1 (5 voturi)    
      Asta e o minciuna! (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 6:05)

      Codruta N [utilizator] i-a raspuns lui simplex1

      Toata Suceava (si sunt sigura ca si Ministerul samd.) stie ca, de fapt, infectia in spital au adus-o cei care si-au petrecut vacanta prin Asia - respectiv, managerul si doamna care a murit prima (care fusese in acelasi grup cu familia managerului)!
      NU mai preluati toate intoxicarile celor care vor sa-i scoata basma curata pe managerul PROST si pe cel care l-a pus acolo (Flutur)!
      Si mai lasati-i in pace pe lucratorii din strainatate care au venit in tzara, ca NU EI sunt de vina, ci PROSTIA si coruptia!
  • +18 (28 voturi)    
    romania e corupta (Vineri, 10 aprilie 2020, 14:30)

    liviu_ [utilizator]

    stim deja, dar aparent ne place pentru ca votam linistiti psd in continuare
    • +7 (11 voturi)    
      Este mai grav (Vineri, 10 aprilie 2020, 17:21)

      bilbofil [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

      Cît timp resursele unui spital nu depind în mod esențial de gradul de satisfacție al pacienților pe care îi deservește, este normal ca prioritățile personalului medical și ale direcției să nu fie satisfacția clientului. Cîtă vreme ca pacienți ne mulțumim să luăm o bucată mai mare din resursele puse la comun și nu ne preocupă ca acele resurse să fie corect alocate și să îi favorizeze pe specialiștii care la folosesc eficient, vom avea astfel de servicii dezastruoase chiar și fără PSD la butoane.

      Cel puțin pînă recent, forța PSD a fost că a fost cu adevărat reprezentativ pentru acea parte a alegătorilor în numele cărora vorbește. Chiar mai mult decît orice alte partide de primă mărime. Mulți sînt politicieni la alte partide pentru că nu au mai avut loc la PSD și mulți votează alte partide pentru că modelul PSD i-a dezamăgit în practică, fiind falimentar, nu pentru că nu l-ar susține în teorie.
    • +6 (10 voturi)    
      Ghinion! (Vineri, 10 aprilie 2020, 19:05)

      Dianora [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

      Spitalul din Suceava, fara epidemiolog dar cu fantana cantatoare in fata, intamplator e in mosia penelista a lui Flutur. Nu ca alti baroni locali ar fi mai breji, dar ca sa respectam adevarul.
      • +3 (7 voturi)    
        vezi ce zicea Hagi (Vineri, 10 aprilie 2020, 22:25)

        di livio [utilizator] i-a raspuns lui Dianora

        în august 2019 de spitalu din Constanța, baronu Mazăre...la C-ța erau bani da s-au dus pe retrocedări și carnavaluri...Mazăre sau Flutur, tot aia, feudali...sau Dragnea, Oprișan, Falcă, Chirica,etc...oricum, foarte bun articol, analiză făcută de oameni care se pricep...Hotnews nu-l lasă în primplan, bagă acolo tot felu de antreprenori și colonei-medici
    • +1 (3 voturi)    
      PSD? (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 6:06)

      Codruta N [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

      Flutur e in PNL, din cate stiu! :P
      Iar inainte de PNL a fost in PD! :P
  • +15 (19 voturi)    
    Politruci (Vineri, 10 aprilie 2020, 14:39)

    Bogart [utilizator]

    Pentru ca in majoritate sunt niste politruci promovati de un partid sau altul si mai apoi trebuie sa “performeze” nu neaparat in domeniul sanitar. Mai mult, toate spitalele sunt de fapt niste SRLuri care trebuie sa aduca profit, se pune problema consumurilor, costurilor etc. Sistemul DRG pe care se bazeaza plata actului medical a pervertit includiv diagnosticele, o banala raceala e declarata afectiune respiratorie cu potential sever ca ca se incaseze mai mult, iar la alte maladii grave DRGul acorda extrem de putin si atunci nu e rentabil sa tratezi corect acele cazuri. Oricum multi dintre directori nu au nici in fel de pregatire medicala (sunt economisti, ingineri juristi etc) si nici nu inteleg de fapt ce implica in realitate actul medical. Directorii medicali isi apara si ei interesele. Medicii se mananca unul pe celalalt (vezi in articol spitalecu 4 sectii de chirurgie) ca toti trebuie sa fie mari sefi, de multe ori gasindu-i mai degraba si in clinicile private unde isi ruteaza pacientii. Etc, etc. De fapt bolnav este sistemul medical, cu achizitii fara nici un fel de ratiune sau utilitate, neurmarite ca eficienta, numai sa plimbam banii. Vezi atatea echipamente ce zac in pivnitele unor spitale fara sa fie puse in functiune, sectii (vezi arsi la un sptal din Bucuresti) inaugurate cu multa pompa dar care de fapt nu functioneaza.... sau functioneaza la limita de jos
  • +2 (8 voturi)    
    Nu sunt bune reformele? (Vineri, 10 aprilie 2020, 14:48)

    luciannn [utilizator]

    Nu sunt bune reformele din sistemul de sanatate? Ca doar n-a venit unu de la el de-a casa la spital si a zis intr-o zi... eu de azi sunt manager...

    Oare cand se va masura performanta ministerului sanatatii in spitale renovate si spitale noi construite, al ministerului educatiei in scoli si licee construite, asa cum se face in transporturi cu km de autostrada...

    Ca pana cum joaca de-a alba-neagra cu "reforme" in diferite domenii ne-au cam ametit si ne-au facut sa credem ca acolo chiar se face ceva... daca se muta ceva din stanga in dreapta si alta din dreapta in stanga...
  • +16 (18 voturi)    
    Asta e toata Romania, nu doar Suceva (Vineri, 10 aprilie 2020, 14:53)

    bigbrother [utilizator]

    si Deva. Si nici macar nu mai este o problema de stat, de bugetari, pana si in firmele private exista manageri de-o prostie incomensurabila, ajunsi cine stie cum acolo, care se plimba cu masinile din dotare si care cumva rezista..din fericire durata lor de "viata" pe post este mult mai scurta decat la stat pentru ca efectele prostiei lui se vad imediat si ceilalti reactioneaza mult mai repede.

    Nu cunosc sistemul medical roman din interior, ci doar ca si insotitor de pacient si impresia lasata a fost ca totul incepe de la portar care decide cine intra, apoi urmeaza "Cerberii" de pe etaje: asistentele care pot fi imbunate usor daca le bagi ceva in buzunar si poate intr-un tarziu medicii care - sa nu generalizez -unii dintre ei vorbesc uman cu noi, dar pentru altii suntem doar un furuncul care ii deranjeaza din siesta.

    Carantina? Este doar un cuvant pretentios, am vazut cum se intra cu hainele si incaltamnitea de afara si un halat aruncat a la Botezatu pe umeri si se ajunge pana la Terapie Intensiva, langa bolnavul care abia mai respira.

    Nu stiu cine e de vina pentru situatia asta, poate medicii, poate politicienii, poate noi ca n-am reactionat vehement timp de 30 de ani, dar ceva trebuie sa se schimbe. Spitalele trebuie conduse "militareste", nu atat de cadre militare cat de civili care sa conduca spitalul, acea "armata" de oameni care misuna pe acolo. Vorbim de viata oamenilor, daca nici in cazul asta nu se lucreaza si reactioneaza prompt, atunci ce asteptari sa avem de la alte institutii ale statului?
  • +9 (11 voturi)    
    managerii (Vineri, 10 aprilie 2020, 15:33)

    nahir [utilizator]

    de spital care au eșuat. au fost puși pe baza pilei de partid și a experienței de lingău și pupător de fese de partid, nu prin concurs real și pentru experiența profesionala existentă.
  • -10 (18 voturi)    
    Cine s-a gasit sa vorbeasca! (Vineri, 10 aprilie 2020, 15:40)

    holinessdani [utilizator]

    Niste unii de la niste ONG-uri, deci fara nici o responsabilitate, s-au gasit sa dea lectii si sfaturi de cum trebuie facut, de catre cine si cand.
    Cea mai sigura metoda de a schimba ceva este din interior nu de pe margine strigand mascari la cei care chiar fac ceva.
    Si mai ales raspund. chiar si penal, adica isi risca libertatea la fiecare decizie.
    In schimb sa profiti de situatie si sa-ti faci reclama la ONG-ul propriu e chiar jenant si imoral.
    Oricum 95% din cele din articol sunt sau neadevaruri sau manipulari ale adevarului.
  • +8 (10 voturi)    
    sa facem niste distinctii (Vineri, 10 aprilie 2020, 15:51)

    ..13 [utilizator]

    Intre administrarea unui spital si actul medical in sine.

    Ceea ce a descris anestezistul militar este un lant enorm de dezorganizare - eu cu multi ani in urma ca urmare a unui picior fracturat am stat in spital - deja stiam toate unde sunt iinsa asistentele medicale nu stiau pentru simplul motiv ca nu le puneau in acelasi loc dupa utilizare - am luat o medalie si titlul de sef de salon pentru ca am putut indruma asistentele cand odctorul cerea ceva si asistenta nu stia unde este...Mai mult dintre toate asistenele era doar una singura - UNA - care reusea sa imi puna un bandaj si sa stea acolo de seara pana dimineata...Deci nepregatite profesional desi faceau lucrul acela zilnic si as spune ca nu erau interesate sa il faca bine - deci neevaluate de catre medic si de catre pacienti. Deci pe scurt asta este nenorocirea in procedurile medicale si aici nu este vina Managerului si a Sefului de Sectie si a subordonatilor relativ indisciplinati...

    Al doilea aspect este legat de administrarea resurselor si aici este cazul sa aduc in discutie Managerul. Cum aloca resursele, cum mobilizeaa resursele existente pentru a raspunde la o provocare punctuala, cum coopereaza cu celelalte spitale din zona, regiune??? Aici intervine arta managerului de a raspunde la provocarile zilnice.

    In concluzie
    - avem cadre medicale slal pregatite si neevaluate
    - avem un act medical infectios in loc sa fie unul sanatos
    - lipsesc artistii manageri in domeniul sanatatii care este unul complex pentru ca este nevoie de cunostiinte generale de medicina, de notiuni legate de administrarea banilor si mai ales de capacitatea de a relationa cu oamenii si situatiile care de cele mai multe ori sunt profund emotionale.

    Nu s-au facut pasi pentru a imbunatati calitatea actului medical ci
    - doar de a construi spitale,,
    - de a le dota spitalele fara a sti daca dotarile sunt operationale si functioneaza,
    - fara a tine seama de calitatea cadrelor medicale ci doar de a cerintele financiare.

    avem ce am semanat
  • +6 (12 voturi)    
    ce vreti ma daca votati psd de 30ani? (Vineri, 10 aprilie 2020, 15:59)

    cristi_an [utilizator]

    cum vreti sa aveti alte rezultate? si pretentie de alte rezultate dupa urmatoarele alegeri? dar ce, la urmatoarele alegeri se schimba peste noapte mentalitatea a peste 70% din romani?
  • +5 (11 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Vineri, 10 aprilie 2020, 16:00)

    [anonim]

  • +5 (11 voturi)    
    pot sa rad de compententa cadrelor medicale??? (Vineri, 10 aprilie 2020, 16:02)

    ..13 [utilizator]

    Cum pana mea s-au imbolnavit cadrele medicale daca sunt asa de competente??? Nu vorbesc despre inceputurile din 1 Martie cand gogu ala s-a intors din Israel purtan virusul ci dupa cand s-a constientizat raspandirea rapida a lui ???

    cum poti sa apreciezi cu 8 cadrele medicale care nu au mai citi un articol de specialitate de ani intregi???

    Zau ca VM are o doza de... sau pe cineva in familie care este medic si atunci as putea intelege aplecare sa catre medici...
    • +8 (10 voturi)    
      VM a facut medicina, apoi a devenit ONG-ist (Vineri, 10 aprilie 2020, 16:45)

      YorkshireTerrier [utilizator] i-a raspuns lui ..13

      N-are nicio treaba cu practica medicala, el e doar „expert”...
  • +10 (14 voturi)    
    Aviz patzachinelor din spitale: (Vineri, 10 aprilie 2020, 16:06)

    YorkshireTerrier [utilizator]

    I-auzi aici: „este interzisă purtarea inelelor, brățărilor, ceasurilor sau a altor bijuterii în timpul activității; de asemenea, este interzisă în unități medicale purtarea unghiilor lungi sau lăcuite, indiferent de tipul sau vechimea lacului de unghii” .

    Sunt pline spitalele de maimute care fac parada modei. In ciuda prejudecatilor, relativ putine sunt pile sau amante ale doctorilor, in schimb tot felul de politruci, bisnitari si chiar interlopi de prin orase au reusit sa-si plaseze anexele de sex feminin in posturi de asistente medicale.

    Asta e sistemul Dragnea de externalizare a cheltuielilor. Ar fi putut sa plateasca 2 secretare de la partid, dar a preferat sa fie platite de o institutie de stat. La fel fac multi altii - ar putea sa-si intretina femeile din banii lor, dar prefera sa le plaseze prin institutii, ca sa primeasca fata/sotia/amanta bani de buzunar de la bugetul statului.
  • +4 (6 voturi)    
    Tinta gresita (Vineri, 10 aprilie 2020, 17:54)

    Aquariuss [utilizator]

    Problema e atacata la mijloc !Managerii si autoritatile locale fac atat cat sunt lasate sa faca . Unii se zbat si obtin fonduri si fac ce ii taie capul cu ele Se pare ca atat cat circuitele sunt respectate ( evident a banilor ) si tabla impartirii functioneaza curg si aprecieri si decoratii, Dar nu aud nimic despre autoritatea Misnisterului Sanatatii care trebuia sa impuna si apoi sa autorizeze in primul rand minimul necesar obligatoriu de specialisi pentru a functiona cu titulaturile pompoase de Centre zonale; judetene sau cum s-or mai fi numind . Sa ceara un nivel minim de echipamente si materiale pe care ei de acolo de la inaltimea demnitatilor detinute stiau ca pot venii situatii cand poate fi nevoie de ele . Sa trimita avertizari si sa impuna organizarea pana la detaliu a activitatii mai ales cand existau informatii ca urmeaza sa ne confruntam cu asa ceva. Dar ei s-au multumit sa dea bine in presa - si nu ma refer la un guvern anume ci la toate gastile care cu emfaza se numeau intre ei ministri ;secretari de stat si toata șleáhta lor de sugative - s-au batut pe burta si acum vezi doamne ei nu au nici o vina ci doar cei de pe plan local nu au fost capabili sa le faca lor treaba !
  • +9 (9 voturi)    
    Numiri politice, orgolii, nerespectarea igienei... (Vineri, 10 aprilie 2020, 22:40)

    Rational1 [utilizator]

    1. Sefimea numita politic si nu pe merit e prima cauza. Asta se propaga in jos: noul sef isi aduce intr-o practica fanariota protejatii. Care la randul lor isi aduc protejatii lor samd. In al doilea rand acesti indivizi nu sunt interesati de reguli si de merite, ci chiar se simti amenintati de cei mai buni. Regulile le plac doar in masura in care sunt ambigue sau ii avantajeaza pe ei.
    2. Orgoliile: desi suntem o tara de marime medie si mai ramasa in urma comparativ cu occidentul, multi romani sunt foarte orgoliosi. Nu intamplator ne cumparam masini scumpe, peste venitul nostrum sau oameni cu salarii mici isi cumpara telefoane mobile scumpe. Asta la nivel professional ne face sa nu ne acceptam limitele, ci sa ne incordam si sa zicem "Las' ca-i arat eu lui asta!"
    3. Suntem praf la respectarea igienei: am fost internat in spital de mai multe ori: asistenta venea si facea injectii tuturor pacientilor din saloanele ei cu aceleasi manusi. Personal medical de la Spitalul Judetean Timisoara isi face cumparaturile la magazinele din zona in halatul, pantalonii si slapii de spital. Cu care apoi se intoarce in spital. La tara asistenta se ridica de la birou unde completa niste fise si fara a se spala pe maini si fara a-si pune manusi face injectii. La nastere prin cezariana, brancardierul asista in sala de operatii fara manusi, fara masca, fara boneta! Si exemplele din experienta mea personal de pacient in Romania pot continua… Iar daca personalul medical, cu studii de specialitate, se comporta astfel, ce sa asteptam de la ceilalti...
  • 0 (0 voturi)    
    o ipoteza (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 15:15)

    randon [utilizator]

    numarul mare de cazuri din spitale, cu multe cadre medicale bolnave de covid si cu multi pacienti din alte sectii gen cardiologie, ortopedie, dializa, care acum sunt infectati, are o cauza principala: LIPSA CRASA DE IGIENA A CADRELOR MEDICALE. e si motivul pentru care avem atat de multe infectii nosocomiale in spitale. mai concret, astia nu se spala pe maini, consulta pacienti, iau probe, dau mana unii cu altii, se plimba prin sectii, consulta alti pacienti etc. am exemple personale, situatii intalnite si in spitale private, nu numai in jegurile de stat.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by