Societatea Academica din Romania la initiativa Comisiei Europene si in parteneriat cu World Trade Center Bucuresti organizeaza, in zilele de 24-25 martie 2007, prima sesiune de consultari europene a cetatenilor Romaniei. Acest eveniment face parte din seria de consultari nationale cetatenesti care se desfasoara in toate cele 27 de state membre UE.

La aceste consultari vor participa un numar de 45 de cetateni romani din toate cele 8 regiuni de dezvoltare, care vor dezbate teme precum mediu & energie, familie & bunastare sociala, rolul global al UE & problema imigrarii.

Evenimentul va avea loc concomitent in alte patru state: Marea Britanie, Malta, Suedia si Italia.

Se doreste ca prin aceste evenimente nationale, dar si europene, sa se creeze un dialog pan-european considerat esential pentru realizarea urmatoarei etape de dezvoltare a Uniunii Europene.

Prima etapa a proiectului a avut loc in luna octombrie a anului trecut, cand 200 de cetateni din toate statele membre au stabilit agenda de lucru cu cele trei teme pentru cea de-a doua etapa, respectiv sesiunile nationale de consultari cetatenesti care au loc din februarie pana in martie.

Ultima faza a proiectului va avea loc in luna mai in Bruxelles, cand vor fi prezentate rezultatele tuturor consultarilor cetatenesti din cele 27 de state ale Uniunii Europene.

Evenimentul va avea loc in Bucuresti la centrul de conferinte World Trade Center, in sala New York, cu incepere de la ora 11.00.