Patru persoane au murit si alte doua au fost ranite grav dupa ce un autotren a intrat in depasire intr-o curba periculoasa, la intrarea in localitatea Sambateni (jud.Arad), lovind un autoturism si rasturnandu-se peste un alt vehicul, transmite Antena 3.

Potrivit primelor informatii, accidentul s-a produs in jurul orei 7:20, cand autotrenul inmatriculat in Cehia a efectuat o depasire riscanta si a lovit un autoturism Oper care circula din fata. Cele patru persoane din masina, trei barbati si o femeie, au murit pe loc.

Cabina autotrenului s-a rasturnat apoi peste un alt autoturism, ranindu-l grav pe sofer, iar marfa din TIR s-a varsat pe linia de tramvai care face lagatura intre orasuil Arad si localitatea Ghioroc.

Circulatia pe DN 7, in localitatea Sambeteni, a fost blocata cateva ore, fiind reluata partial, in jurul orei 12.

Soferul autotrenului a fost si el grav ranit in accident, iar politistii incearca sa determine cauzele exacte ale producerii tragediei.

Surse din Politia Rutiera au afirmat ca trei dintre cele patru persoane care au murit in urma accidentului erau angajati ai Batalionului Mix Romano-Ungar de Mentinere a Pacii si mergeau spre serviciu. Cele patru victime aveau varste cuprinse intre 22 si 39 de ani.