Ultima statistica a Ministerului Educatiei si Cercetarii arata ca unul din patru cadre didactice nu a promovat examenele de la concursul unic de ocupare a posturilor vacante din invatamantul preuniversitar.

La nivelul tarii, din totalul de 34.414 candidati au promovat 76%, iar restul de 24% n-a obtinut media minima de 5,00.

Potrivit Directiei Generale pentru Invatamantul Preuniversitar, "situatia titularizarilor din aceasta sesiune este dramatica, comparativ cu cea de anul trecut, cand proportia de nepromovabilitate a fost de doar 4,9%".

Secretarul de stat cu invatamantul preuniversitar, Irinel Chiran, a explicat astfel rezultatele: "Numeroasele rezultate slabe inregistrate de candidatii pentru titularizare se datoreaza in primul rand trecerii de la testele tip grila la subiectele clasice. Aceasta schimbare a facut ca selectia sa fie mult mai exigenta, iar catedrele sa fie ocupate de dascali foarte bine pregatiti pro-fesional".