Marius Moga a realizat de curind piesa “7 Seconds”, de pe coloana sonora a filmului cu acelasi nume, care il are in rolul principal pe Wesley Snipes. In ultimele luni, a lucrat la albumele artistilor Simplu, Cream, Simona Nae si a facut piese pentru Paula Seling ori Anda Adam.

Marius lucreaza pentru o serie de productii americane si sud-africane, despre care deocamdata nu vrea sa dea amanunte, si la un album de chill out si muzica de club, o noutate in Romania. Isi doreste sa realizeze un musical si se lupta sa-i faca celebri afara pe prietenii de la Simplu.

Are propriul studio de inregistrari, in care a investit aproape toti banii cistigati, citeva zeci de mii de euro.

Pentru “7 Seconds” nu a primit 100.000 de euro, dar recunoaste ca onorariul sau a fost cel mai mare de pina acum. Buppy Lennox Brown, prietenul si, de opt ani, dublura lui Wesley Snipes, a aflat de Simplu si de Moga de la Gabriel, vecinul sau din L.A., cetatean francez de origine romana. “Brown facuse deja o piesa, nu i-a placut cum suna si, cum se afla aici la filmari, s-a gindit sa o refaca.

Era neincrezator, stia doar ca in Romania sint fete frumoase. Piesa “7 Seconds” a fost inregistrata de Buppy Brown featuring Simplu&Moga. Simplu cinta in romana, eu in engleza. Am filmat si un videoclip aici in tara, pe platourile filmului. A fost montat afara si se va lansa in doua saptamini, in L.A.

Lui Brown i-am vindut dreptul de a negocia drepturile mele de autor”, ne-a spus compozitorul roman.

Marius crede in prietenii sai de la Simplu si, cum producatorii din strainatate se arata deja interesati de ei, ii va sprijini. “Si negrii astia care au venit din America cu filmul, tot de Simplu au fost interesati. Degeaba a prins O-Zone in Europa, nu mi se pare asa o mare chestie in SUA, americanii sint altfel ca stil. Nu ma duc sa bat la porti pentru ei.

Simplu este o trupa foarte buna, iar calea prin care incerc sa-i scot afara este una oficiala, la un nivel superior. Prin Roton, casa lor de discuri, ar trebui sa ajungem la producatorii din strainatate care sa cumpere licenta pentru piese si pentru trupa. Se doreste ca trupa sa cinte intr-o limba de circulatie internationala”, a continuat Moga.

De regula, casele de discuri ii trimit artisti carora sa li se faca o piesa care sa fie hitul albumului. “In momentul cind ma vei auzi pe mine spunind “asta-i foarte bun si am incredere in el”, inseamna ca imi pun numele la bataie in ceea ce-l priveste. Dar cind casele de discuri imi trimit niste artisti, ia-o ca pe o afacere.

Eu imi doresc sa fac o piesa foarte buna, in rest nu mai e problema mea. Dintre cei cu care am lucrat, afon nu e nici unul. Daca erau afoni, ii aruncam pe geam pe toti. Diferenta dintre a cinta in studio si a cinta pe scena este insa foarte mare. Cei care se lanseaza habar n-au sa cinte pe scena si asta pentru ca nu au exercitiu”.

Vrea sa faca un musical cu Horia Moculescu

Marius Moga va lucra la un musical, o productie grandioasa care, probabil, va fi gata la toamna. In privinta distributiei, el incearca sa faca o intilnire de gradul III intre generatii, sa cuprinda atit generatia experimentata, cit si pe cea fresh. Va lucra cu Andra, Paula Seling, Simplu. Iar pentru regie, cu un regizor care abia a absolvit si cu unul mai cunoscut.

Marius ar dori si o colaborare cu compozitorul Horia Moculescu. “Il respect pe Horia Moculescu, mi se pare foarte misto ca om, dar are niste principii prea infipte pentru o lume care se misca foarte repede. Incerc sa colaborez cu el pentru acest musical”.

Marius Moga nu isi explica cum, in majoritatea topurilor romanesti, aproape jumatate din cintecele de pe primele pozitii poarta semnatura sa. “Pur si simplu imi ies, nu stau sa ma chinuiesc. Poate cel mai greu este sa impaci si publicul, si oamenii de radio. Poti face un cintec care la Brasov, in fata a 20.

000 de oameni, sa fie superhit, dar un tip de la un post de radio sa spuna “nu e, ma, ce vreau eu””.