Primarul Constantei, Radu Mazare, sustine in continuare construirea mall-ului in cel mai mare parc al orasului considerind ca protestul organizat simbata de constanteni este de fapt o campanie impotriva sa sustinuta de “aceleasi forte politice si gazete care in campania electorala m-au improscat cu noroi”.

Edilul Constantei a adunat ieri presa si, incarcat cu documente, a incercat sa demonstreze ca cele 4,5 hectare de spatiu verde pe care va fi ridicat controversatul mall din parcul Tabacarie apartin acum unei firme private, care “este cel mai mare investitor ce a venit vreodata la Constanta”. O asemenea investitie de 30 milioane de euro va crea locuri de munca pentru 2.

000 de constanteni, spune Mazare. Ziaristii l-au informat ca protestatarii nu cer anularea construirii mall-ului, ci amplasarea lui in alta parte, nu in zona intinsa de spatiu verde al orasului. “Nimeni nu ridica o investitie de 30 milioane de euro la marginea orasului sau in cimp”, a fost raspunsul primarului.

El a subliniat ca trecerea terenului din domeniul public in cel privat si apoi vinzarea lui au fost aprobate de consilierii locali municipali, inclusiv de actualul prefect Danut Culetu.

Primarul apara firma care construieste mall-ul. “Firma Holland Development Group a urmat toate procedurile legale, a obtinut toate documentele si primaria a anuntat din vreme licitatia, chiar si in “Evenimentul zilei”. Unde-s neregulile?”, s-a intrebat retoric Radu Mazare.

In opinia primarului, imediat ce Agentia de Mediu isi va da acordul, Primaria Constanta va elibera autorizatia de constructie a mall-ului. Radu Mazare a trecut insa repede peste actionariatul firmei cistigatoare a licitatiei. El a recunoscut ca o cunoaste pe Sorina Gina Moscu Hortolomei, care este administrator unic al firmei majoritare a Holland Development Group - Millenium Global Development.

Despre Sorina Hortolomei se spune ca este de fapt contabila personala a lui Radu Mazare. “Cunosc foarte multa lume, o cunosc si pe ea, haideti ca nu sintem la ancheta, e dreptul ei sa participe la licitatie, pe mine nu ma intereseaza cine este administrator, a cistigat, documentele sint depuse, eu ce sa-i fac si de ce sa nu cistige”.

Mazare a recunoscut ca Hortolomei este si in Consiliul de Administratie al Regiei Autonome de Apa Constanta, dar “nu eu numesc Consiliul de Administratie, ci Consiliul Judetean”.

Surse din mediul local al afacerilor spun ca Sorina Hortolomei este omul de baza al primarului, fiind implicata in mai toate afacerile primarului ca “persoana trimisa la inaintare”.

Biroul in care isi desfasoara activitatea firma Millenium Global Development, in care Sorina Hortolomei apare ca administrator, functioneaza la etajul al doilea din complexului Brick, alaturi de alte trei firme ale “echipei Mazare”. Printre acestea, apar si Pomacost si Mobitom (actionare la parcul de distractii Aqualand) si un post local de radio.

Incercind sa luam legatura cu Sorina Hortolomei, o secretara batoasa ne-a spus ca “sefa lipseste”. Am aflat insa ca ea se afla de fapt in consiliu de familie, dupa materialul aparut ieri in “Evenimentul zilei”. Fiica din prima casatorie a Sorinei Hortolomei lucreaza si ea tot pe post de contabila la firma Pomacost, a varului primarului Radu Mazare.

In firma care va trebui sa se ocupe de constructia mall-ului din Constanta, Sorina Hortolomei apare ca administrator unic. Cel care detine majoritatea actunilor, 93a, din Millenium Global Development, este un alt apropiat al echipei Mazare, Valentin Ionescu, care locuieste de fapt la Bucuresti, si despre care se spune ca este actionar doar cu numele.

Prefectul se opune. Prefectul Constantei, Danut Culetu, a negat ieri, din capul locului, ca pe vremea cind a fost consilier a votat constructia mall-ului. “Am verificat, puteti vedea si dv.”. El a declarat ieri ca “sintem in faza in care avizul de mediu pentru planul urbanistic de detaliu privind mall-ul din parc nu a fost inca eliberat”.

Culetu s-a aratat indignat de modul in care “s-a aranjat aceasta investitie, fara ca locuitorii Constantei sa fie consultati”. Prefectul a spus ca in urmatoarele 20 de zile asteapta propuneri pertinente din partea ONG-urilor si a cetatenilor. “Am solicitat punctul de vedere al Agentiei de Mediu si vom verifica documentele”.

La rindul lui, subprefectul Adrian Nicolaescu le-a recomandat constantenilor sa urmareasca ordinea de zi a sedintelor viitoare ale Consiliului Local Municipal pentru a constata ca “exista foarte multe propuneri de treceri de terenuri din domeniul public in domeniul privat, in centrul orasului, printre alei si oriunde mai e un pic de spatiu verde. Urmeaza, bineinteles, vinzarea lor.

E o practica folosita de ani intregi, si constantenii pot contesta in instanta aceste anomalii care nu mai pot continua”, a incheiat subprefectul.