Dezastrul lasat de fratii sirieni Ammar si Hassan Nanaa la cel mai mare combinat de fibre sintetice din Moldova, Terom SA Iasi, este unul care poate fi cu greu zugravit in cuvinte.

Procurorii din cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Serviciul Teritorial Iasi au definitivat rechizitoriul de spalare de bani de la Terom Iasi.

Verdictul este unul ametitor: 36 de milioane de dolari, adica aproximativ 1.000 de miliarde de lei. Autoritatile statului au autorizat sechestru total pe mijloacele fixe, care, din nefericire, nu acopera nici 15% din suma care a luat drumul bancilor controlate de Al Qaeda.