de Octavian Paler

Fiindca statuile nu voteaza

de Octavian Paler     Cotidianul
Marţi, 1 martie 2005, 0:00



Nici un partid din Romania nu si-a propus, dupa ’89, sa reprezinte interesele si nevoile taranilor! Ceea ce e de doua ori scandalos. Mai intii, fiindca jumatate din Romania traieste la sate.

De ce n-as recunoaste ca ma indoiesc de capacitatea noastra de a avea sentimente puternice si grave? Faptul ca nu exista la noi o mare poveste de dragoste, nici in legende, nici in literatura, nu mi se pare deloc o intamplare. Iar patriotismul nostru sufera, ma tem eu, de aceeasi lipsa de adancime.

Suntem in stare de emotii nationale in urma unor victorii la fotbal, dar nu sunt catusi de putin convins ca ele pot cobori in zone mai adanci, unde sentimentele n-au nevoie de vorbe mari. Ci de altceva. Explicatii pentru aceasta incapacitate nu am. Sau nu vreau sa mi le dau. Prefer sa ma opresc la constatari.

Pe care - ma grabesc sa adaug - le fac nu in baza iluziei ca politica ar lucra cu sentimente, ci in baza prejudecatii ca politicienii au oarecari obligatii fata de tara care-i suporta.

In toti anii din urma, n-am auzit nici un presedinte, nici un prim-ministru, nici un parlamentar intrebandu-se nu daca, nu cand, ci cum vom intra in Uniunea Europeana.

Ca tara cu un anumit trecut, cu o anume identitate, cu un anumit specific? Sau ca simpla realitate economica si administrativa, acceptata, in cele din urma, de cei de la Bruxelles?

N-am auzit, de asemenea, nici un politician punandu-si problema ca, la noi, „chestiunea taranesca“ face parte din „chestiunea nationala“ si, deci, nu ne putem margini la a ne pregati sa producem o branza competitiva sau sa ne dotam magarii cu cipuri.

Transformarea, inevitabila, a „taranului“ roman in „fermier“ va avea, fara indoiala, efecte si in plan national. Dar cine se gandeste la asta? Nimeni.

Politicienii nostri, inclusiv cei care s-au nascut la tara sau au parinti nascuti la tara, oscileaza intre doua stari: sunt sentimentali cand e vorba de locul lor de bastina (daca ajung la guvern, au grija sa ridice acolo o biserica noua) si opaci in rest. Pentru ei, drama si limitele satului romanesc nu exista.

PSD, cel mai mare partid „rural“ din Romania, judecand dupa numarul de voturi obtinute in sate la alegeri, e tot atat de „taranesc“ cat a fost PNTCD in ultimii cincisprezece ani. Mai grav: nici un partid din Romania nu si-a propus, dupa ’89, sa reprezinte in mod serios interesele si cerintele taranilor! Ceea ce e de doua ori scandalos. Mai intai, fiindca jumatate din Romania traieste la sate.

Apoi, fiindca aceasta „jumatate din Romania“ se va „europeniza“ cel mai greu. Sau o va face spalandu-si creierele.

Desi i-am criticat deseori pe taranisti, nu cred ca ei sunt mai rai decat liberalii. Iar in comparatie cu pesedistii si pedistii sunt, oricum, mai legitimi. Au avut, indiscutabil, si ei uscaturile lor, infiltratii lor, canaliile si nulitatile lor, la fel ca alte partide. In plus, au confirmat o traditie taranista, dovedindu-se catastrofali la guvernare.

Cu toate acestea, antipatia strazii ii urmareste pe taranisti, de cinci ani, cu o tenacitate, cu o inversunare de care nici unul din partenerii cu care au guvernat intre ’96 si 2000 n-a avut parte. PNTCD n-a fost trimis doar in afara parlamentului. A fost trimis la arhiva.

Cu o consecventa careia nu-i gasesc explicatii logice decat pana la un punct, nimeni, s-ar zice, nu mai vrea sa auda de taranisti, in afara celor care au motive personale (de obicei, biografice) sa fie de partea lor.

Sa fie, oare, si aceasta cauza pentru care taranistii vor sa schimbe numele partidului lor (la congresul de la sfarsitul acestei saptamani), urmand ca PNTCD sa se cheme, de-acum inainte, „Partidul Popular Crestin Democrat“? Nu exclud aceasta ipoteza.

Probabil, in opinia celor care sunt adeptii acestei metamorfoze onomastice joaca un rol si tentatia de a asigura pentru PNTCD dreptul primului ocupant pe un teren, inca, virgin la noi; acela al „popularilor“.

D-l Ciuhandu s-ar fi intors cu un fel de „firman“ de la Inalta Poarta „Populara“ din occident (PPE) prin care taranistii sunt mandatati sa fie „nucleul“ unui viitor „pol popular“.

Dar, cu siguranta, ideea de a se renunta la actuala denumire nu e straina de speranta ca, astfel, va fi stearsa din amintirea romanilor actuala antipatie. Argumentul, rostit sau nu, e ca statuile nu voteaza.

De votat, voteaza persoanele in viata. Nu vom mai avea trecut, admit „pragmaticii“, dar vom avea mai mult prezent si viitor ca „partid popular“.

S i, partial, ii inteleg, chiar daca nu pot sa nu regret ca dispare inca un partid istoric. Ce, PSD are vreun trecut? Poate, doar, daca il cautam in epoca fanariotilor. Ceea ce le-as reprosa eu taranistilor nu e ca vor o palarie europeana, ci ca-si acopera ochii cu ea.

Am sperat ca, in cele din urma, cineva din PNTCD va intelege ca „N“, din numele partidului, inseamna „national“, iar „T“ inseamna „taranesc“. Acum vad ca politicienii, in general, umbla dupa palarii de import pentru a aduna voturi in Romania. Probabil, fiindca drumul la Strasbourg e mai placut decat cel la Pocreaca.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


88 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by