Jumatatea sirbeasca a hidrocentralei de la Portile de Fier este identica cu cea romaneasca. Totusi, pe malul celalalt al Dunarii, retehnologizarea va costa 45 de milioane de dolari, fata de 160 la noi.

Serbia isi va moderniza centrala de la Portile de Fier 1 cu tehnologie ruseasca, prin regularizarea datoriilor istorice reciproce intre Rusia si fosta Iugoslavie.

„Finantarea retehnologizarii partii sirbesti trebuie privita in cadrul solutionarii tuturor datoriilor pe care fosta URSS le are fata de Iugoslavia si Serbia, precum si de datoriile pe care Serbia le are fata de Gazprom", a spus ministrul sirb al Energiei, Radomir Naumov.

„O parte din aceste resurse financiare va fi folosita pentru retehnologizarea partii sirbe a sistemului de la Portile de Fier I. Vor participa intreprinderi rusesti la fabricarea simultan a echipamentelor, dar vor fi angajate si firme sirbesti", a mai afirmat Naumov. Rusia are de dat Serbiei 288 de milioane de dolari, si de luat 243.

Diferenta de 45 de milioane corespunde contractului de retehnologizare.

Hidrocentrale gemene

Hidrocentrala romaneasca si cea sirbeasca de la Portile de Fier I sint identice. Romania a atribuit insa modernizarea propriei hidrocentrale firmei elvetiene VA-Tech fara licitatie in urma unui contract de 120 milioane de dolari. Ulterior, pretul a fost umflat pina la 160 milioane de dolari si, totusi au aparut citeva probleme tehnice.

Doua dintre cele trei grupuri modernizate au fost oprite luna trecuta in urma unor defectiuni de proiectare imputabile elvetienilor. Paletii de la cele doua turbine s-au fisurat. Ieri, Traian Oprea, directorul general al Hidroelectrica, a spus ca paletii turbinelor vor fi inlocuiti de VA-Tech.

Cu toate ca si celelalte trei grupuri modernizate de elvetieni se pot lovi de aceeasi problema, Oprea a afirmat ca ele nu vor fi inlocuite, ci doar modificate dupa ce elvetienii vor veni cu solutia tehnica potrivita.

Aminare la Grupul 1

Ca urmare a avariilor, Grupul 1 al centralei (de fabricatie sovietica si in functiune neintrerupta de peste 30 de ani) va intra in retehnologizare abia la 25 septembrie, in loc de 1 iulie cum era prevazut. Oprea spera ca lucrarile sa fie terminate pina la data limita - septembrie 2006. La rindul sau, Grupul 6, care a fost oprit in februarie va fi repornit tot in septembrie 2005.

Turbina 5, oprita si ea, va fi repusa in functiune la 31 martie dupa o „reparare temporara, dar ulterior va fi oprita din nou pentru alte reparatii". Si la Portile de Fier II, centrala modernizata tot de VA-Tech, a aparut o intirziere de trei luni la unul dintre grupuri.

Oprea spune ca de vina este cresterea gradului de complexitate al lucrarii, dar si faptul ca avansul nu a fost achitat la timp.

Privatizari aminate

Ministrul Economiei, Codrut Seres, a anuntat ieri ca a suspendat procesul de privatizare la toate microhidrocentralele scoase la vinzare. „Are loc o refacere a rapoartelor de reevaluare pentru a nu gresi pretul de pornire", a afirmat Seres. Potrivit ministrului, pretul de pornire la licitatia de vinzare a unei astfel de unitati este de 1,5 miliarde de lei.