Ar fi de asteptat ca investigarea lui Ristea Priboi de catre Parchetul General sa aiba implicatii politice importante. Legatura acestuia cu Omar Hayssam depaseste cu mult o legatura personala a doi oameni care au amestecat afacerile cu politica.

In subsolurile "modelului romanesc al tranzitiei" se afla o importanta conexiune intre partenerii arabi si palestinieni ai lui Ceausescu si clasa politica ce a prosperat in jurul lui Ion Iliescu. Ristea Priboi a fost adjunctul sefului departamentului din Directia de Informatii Externe (DIE) care se ocupa de postul Europa libera.

In volumul sau, "Mostenitorii Securitatii", Marius Oprea sustine ferm implicarea DIE in atentatele impotriva Europei Libere si a unor angajati ai acestuia. Atacatorii Monicai Lovinescu care primisera sarcina sa o transforme pe opozanta regimului Ceausescu "intr-o leguma" erau palestinieni.

In volumul amintit, Marius Oprea indica si alte cazuri. Kamel Kader, informator al Securitatii in timpul studentiei si, se pare, membru al gruparilor teroriste Al Fatah si Abu Nidal, s-a ocupat de filierele de contrabanda din vestul Romaniei. A contribuit cu mari sume de bani la campania electorala din 1992 a lui Ion Iliescu, dupa care a devenit demnitar al Guvernului si Presedintiei.

Implicat in 1994 intr-un scandal de spionaj, Kamel Kader a plecat in Palestina, unde a ajuns consilier de informatii al lui Yasser Arafat. Libanezul Ellias Nassar a organizat in 1993 o retea de contrabanda de tigari care facea si trafic de arme. SRI i-a oferit posibilitatea sa paraseasca Romania dupa ce fusese inculpat. Nassar varsase deja in contul Serviciului suma de trei milioane de dolari.

Referiri la Kader, Jabri Tabizi sau Zaher Iskandarani a facut si generalul Pitulescu in cartea sa din 1997, "Crima organizata - al III-lea Razboi Mondial". Tot el a publicitat sintagma "mafia araba". In sfarsit, fostul presedinte Emil Constantinescu a invocat plecarea masiva din Romania a unor traficanti arabi dupa alegerile din 1996.

Eu insumi am intersectat aceasta tema. La inceputul anului 1989, mama prietenului meu Teodor Vulcan, care emigrase in America la mijlocul verii lui 1987, a plecat in Statele Unite. Conform vizei, urma sa revina in apartamentul sau din Colentina intr-un interval de un an de zile. Nu semnase vreun act care sa puna in discutie proprietatea asupra locuintei si dreptul sau de folosire exclusiva.

Dar toti stiam ca doamna Vulcan va ramane la fiul sau pentru totdeauna. Securitatea, care il urmarise pe Teodor ani de zile si careia ii era cunoscut extraordinarul sprijin pe care acesta mi l-a oferit inainte de emigrare, dar si dupa, era informata asupra intentiilor doamnei Vulcan. Considera, in asemenea cazuri, ca apartamentul "i se cuvine". A intervenit intre timp revolutia.

La inceputul anilor '90 m-am dus, la rugamintea lui Teodor, la apartamentul amintit. Mi-a deschis un arab sportiv care m-a invitat pe una din sofalele de piele ultraluxoase aduse in locuinta. Am zarit imediat, pe birou, fotografia celui din fata mea: in costum de camuflaj, cu un aruncator de flacari pe umeri. In spate, orizontul tipic al Orientului Mijlociu.

Concluzia: apartamentul aflat dupa plecarea doamnei Vulcan sub controlul Securitatii fusese pus la dispozitia unui luptator din teritoriile arabe sau palestiniene.

Relatiile dintre aventurierii politici si afaceristii palestinieni si arabi lasati mostenire de regimul Ceausescu par sa nu aiba, din fericire, vreun impact asupra comunitatilor turca si tatara din Romania. La inceputul anilor '90 s-a incercat utilizarea afilierii religioase pentru raspandirea, la noi, a unor atitudini fundamentaliste.

Mai multi tineri musulmani au fost finantati pentru a studia si a se antrena in zonele de pregatire traditionale ale fanatismului islamic. Deputatul Tahsin Gemil, reprezentand comunitatea tatarilor turco-musulmani din Romania in Parlament, recunostea intr-una din interventiile sale: "In primavara lui 1991 am participat la o reuniune internationala islamica desfasurata la Khartoum.

Cu acest prilej am fost primit, impreuna cu alti reprezentanti ai comunitatii islamice din centrul si sud-estul Europei, atat de presedintele Sudanului, cat si de ministrul Invatamantului din aceasta tara. Marturisesc ca am cerut burse de studii pentru tinerii nostri. Ulterior insa, independent de mine, au fost trimisi in Sudan 12 tineri din Romania.

Stiu ca la ora actuala au mai ramas doar 4 tineri care continua studiile in aceasta tara, ceilalti fiind nevoiti sa se intoarca acasa dupa 6-7 luni datorita conditiilor grele de acolo".

Cunoastem ce politica promova presedintele Sudanului pe vremea cand tara sa adapostea taberele Al-Qaida. Interventia deputatului, citata mai sus, fusese determinata de un raport al SRI din 1993 care critica relatiile inter-islamice. Directorul Serviciului scrisese ca ele "pun in pericol caracterul traditional crestin ortodox al spiritualitatii romanesti".

Or, aceasta interpretare, care pune in opozitie pe musulmanii si ortodocsi, incitatoare si contraproductiva, avea de ce sa determine reactia lui Tahsin Gemil. El a declarat in septembrie 1993, de la tribuna Camerelor reunite ale Parlamentului Romaniei, ca o asemenea judecata care ignora libertatea constiintei "este de natura sa creeze confuzii in randurile majoritatii crestin-ortodoxe si ...

sa timoreze din nou comunitatea musulmana din Romania".

Din informatiile mele, trimiterea tinerilor din comunitatile tatara si turca catre taberele din Sudan ori catre alte zone traditionale ale fundamentalismului islamic a incetat dupa primele tentative. Astazi, pericolul islamului fundamentalist este general recunoscut. Reprezinta o tema curenta a sigurantei noastre nationale.

Dar aceasta preocupare ramane totusi marginala pe langa marile daune aduse si astazi Romaniei de legatura dintre partenerii arabi si palestinieni ai lui Ceausescu si clasa politica nascuta din coasta lui Ion Iliescu.