Parte din clasa politica „emanata" in primii ani de dupa revolutie isi pastreaza locul si statutul, admitind totusi in rindurile ei sau macar alaturi, pe bancile Parlamentului, pe reprezentantii unui nou val. Caruia i-am putea zice deja „noua generatie politica".

In timp ce, aseara, PSD inca nu stia daca sa-l aleaga pe Geoana ori sa-l relegitimeze, prin vot, pe eternul „factor de innoire" Ion Iliescu, undeva in subsolurile clasei politice romanesti se coace promisiunea unei revolutii. Acesta ar putea fi raspunsul condensat la o intrebare pe care ne-am pus-o la un moment dat, ea luind, in final, forma unei dezbateri publice.

Putem vorbi, in acest moment, de o noua generatie in politica romaneasca? Aceasta a fost intrebarea. Dezbaterea organizata de „Cotidianul", prima dintr-o serie lunara, i-a adus impreuna, pentru mai mult de doua ore, pe reprezentantii tinerilor deputati din tot spectrul politic. Raspunsul nostru, cum sugeram la inceput, e „se pare ca da".

Se pare ca putem vorbi, deja, de o noua generatie in politica romaneasca. Precautia nu este totusi gratuita, ea e justificata atit de fapte, cit si de vorbe. Faptele, rezultat al unui studiu cantitativ realizat de departamentul Politic al „Cotidianului", spun ca promisiunea unei schimbari de generatie in politica romaneasca apare abia o data cu alegerile de la sfirsitul anului trecut.

Iata datele. Alegerile din 1992, primele care pot fi considerate competitive, cele din ‘90 legitimind, in conditii obscure, „emanatia" unei revolutii si mai obscure, trimit in Parlamentul Romaniei o suma de politicieni care, asa cum se va vedea, aveau sa domine politica romaneasca timp de trei mandate consecutive. Adica, pina la alegerile din 2004.

In tot acest interval, Parlamentul, forul reprezentativ, daca nu pentru Romania, macar pentru clasa noastra politica, a cunoscut ceea ce noi numim un fenomen de „imbatrinire organica". Mai exact, de la un mandat la altul, incepind cu 1992, media de virsta a membrilor Camerei Deputatilor, institutia analizata de noi, a crescut cu cinci procente.

In acelasi timp, rata de innoire, un indicator care masoara procentajul de deputati nou alesi de la un mandat la altul, ramine constanta la un nivel de aproximativ cincizeci la suta. Cu alte cuvinte, cam jumatate dintre politicieni s-au reales, imbatrinind, firesc, pe bancile parlamentare, ridicind, la fel de firesc, media generala de virsta a Camerei.

Daca nou-intratii ar fi fost mai tineri decit cei pe care i-au inlocuit, acest fenomen de imbatrinire nu ar fi avut loc, o dovada in plus fiind si procentajul de deputati in cele trei mandate despre care vorbim, de sub 35 de ani, care se mentine constant la circa sapte procente.

Acestea sint datele. Pina in 2004, alegerile au reconfirmat prin vot, in cea mai mare masura, aceeasi clasa politica structurata la inceputul anilor ‘90. Alegerile din 2004 schimba deja datele problemei. Media de virsta a deputatilor revine la nivelul anului 1992, scazind cu cinci procente fata de cea a mandatului anterior, in timp ce procentajul de deputati sub 35 de ani, practic, se dubleaza.

Intinerirea este evidenta si frapanta, desi ea nu se datoreaza tuturor partidelor ajunse in Parlament, ci doar PNL, PD si PSD. O chestiune de bun augur, in principiu. In realitate, rezervele si precautiile noastre nu pot fi evitate.

Intinerirea de care vorbim are mai degraba aspectul unei operatii estetice, al unei grefe pe organismul unei institutii care in rest pastreaza datele unei fete batrine. Parte din clasa politica „emanata" in primii ani de dupa revolutie isi pastreaza locul si statutul, admitind totusi in rindurile ei sau macar alaturi, pe bancile Parlamentului, pe reprezentantii unui nou val.

Caruia i-am putea zice deja „noua generatie politica". Cit despre vorbe, despre ce au de spus si pina unde acopera acest nou val termenul de „noua generatie", ramine sa deslusim din rezumatul dezbaterii, pe care „Cotidianul" il va publica in zilele urmatoare.