Rezolvarea problemelor randamentelor si, in general, a eficientei exploatatiilor agricole este punctul de plecare pentru dezvoltarea agriculturii din orice tara, problema insa pe care nimeni in Romania nu a putut-o rezolva in ultimii 15 ani. PSD a promis-o de nenumarate ori, dar tot ce a reusit nu a fost decat tratarea situatiei taranimii cu o permanenta ipocrizie.
Folosita din plin ca o masa de manevra in cazuri de necesitate electorala, populatia din mediul rural a fost lasata in realitate sa graviteze doar in jurul polului saraciei.
In timp ce in comunicatele venite pe filiera guvernamentala se vorbea despre acordarea unor subventii pentru agricultura de mii si mii de miliarde de lei si de importante fonduri europene pentru dezvoltare rurala, atitudinea la vedere a fostilor guvernanti fata de taranime a fost marcata de masuri abuzive. De altfel, nimic altceva decat o forma de a masca nepasarea.
O noua incercare de stimulare a comasarii terenurilor agricole cu scopul eficientizarii exploatatiilor are loc in acest an, de data aceasta coalitia aflata la putere anuntand, prin vocea ministrului Agriculturii, ca Guvernul se pregateste sa acorde rente viagere persoanelor din mediul rural in varsta de peste 62 de ani interesate sa vanda sau sa arendeze terenurile pe care le detin.
Valoarea rentelor este de 100 de euro pe an pentru un hectar in cazul vanzarii si 50 de euro pe an pentru un hectar in cazul arendarii. Gheorghe Flutur a afirmat ca vor putea beneficia de aceste prevederi peste 1,3 milioane de persoane, care detin 3,2 milioane hectare de teren, valoarea rentelor estimate fiind profitul pe care il poate obtine un fermier pe un hectar.
La prima vedere, initiativa este laudabila, iar faptul ca dupa un an de munca profitul pe care il poate obtine un taran de pe un hectar este doar putin peste 3 milioane si jumatate de lei ne arata exact ineficienta exploatatiilor agricole mici.
Un studiu al Institutului European din Romania, dat publicitatii anul trecut, demonstreaza insa ca venitul mediu lunar al unei gospodarii de agricultori este de aproximativ 165 de euro. Din aceasta suma mai mult de jumatate, adica vreo 95 de euro, reprezinta contravaloarea consumului de produse agricole din resurse proprii, adica venituri obtinute din cultivarea terenurilor.
Iar aici intervine problema. Statul le da 100 de euro anual, iar taranii au nevoie de mult mai mult lunar. La unii se mai adauga pensia, dar in nici un caz aceasta nu depaseste 70 de euro. Guvernul ar mai putea spune ca isi vor vinde sau isi vor arenda terenurile si vor mai scoate si de aici niste bani. Poate cei care au pamanturi in apropierea orasului, unde valoarea este mai mare.
Dar in zonele de campie, interesante cu adevarat in privinta comasarii terenurilor fertile, cum ar fi Teleorman, Ialomita sau Calarasi, piata este foarte slaba. In plus, noua initiativa de marire a numarului de contribuabili in sistemul asigurarilor de sanatate va mai scoate din buzunarele pensionarilor agricultori alti bani.
Teoretic, lucrurile arata bine: in timp, 1,3 milioane de persoane ocupate in agricultura se retrag din activitatile agricole, iar dimensiunea medie a exploatatiei ar putea creste de la 2 hectare la peste 10. Din pacate, sunt riscuri mari in ceea ce priveste conditiile practice de aplicare a acestei strategii, totul rezumandu-se la bani.
Iar bugetul de stat este deja foarte stramtorat de indicatorii recomandati de FMI, de nevoile sistemului de pensii, de deficitul celui de sanatate si de rezolvarea consecintelor inundatiilor.
Coalitia de guvernamant incearca acum sa aduca un serviciu european agriculturii romanesti. Din pacate pentru succesul actiunii, momentul ales nu este cel mai bun.
