El BANCH, trupa Baletului National din Chile al carui director este Gigi Caciuleanu vine in Romania. Trupa de dans va sustine doua spectacole unul la Sibiu, in cadrul Festivalului International de Teatru, in data de 4 iunie si al doilea la Bucuresti, in data de 6 iunie.

El BANCH va sustine la cea de-a XII-a editie a Festivalului International de Teatru, o reprezentatie cu "A Neruda- Carne de Aire", spectacol, a carui coregrafie semnata Gigi Caciuleanu, a fost creat anul trecut cu ocazia centenarului nasterii lui Pablo Neruda.

Spectacolul face parte dintr-un program international care omagiaza figura scriitorului premiat cu Premiul Nobel pentru Literatura.

Muzica spectacolului se bazeaza pe muzica originala chiliana si apartine unui tanar balerin si muzician al companiei, Alfredo Bravo (Premio Altazor Mejor Bailarín 2005). Sibienii au astfel ocazia de a vedea un spectacol de dans specific chilian.

Pe 6 iunie, trupa va prezenta la Teatrul Odeon din Bucuresti "Alter Mahler" (spectacol din stagiunea 2005), un manifest artistic semnat Gigi Caciuleanu.

Spectacolul lanseaza un concept coregrafic dezvoltat de coregraful nascut in Romania si intitulat "Alter Danza". Acesta reprezinta "o alternativa la curentele existente in dans, avand drept obiectiv crearea unui nou tip de profesionist, capabil sa inoveze forta de expresie a artei dansului", potrivit lui Caciuleanu.

"Alter Mahler" e construit pe muzica simfonica a lui Gustav Mahler - nici foarte trista, nici foarte vesela, o "tragica explozie de viata", in viziunea coregrafului.

Director, coregraf dansator si profesor, Gigi Caciuleanu, nascut la Bucuresti, este una din cele mai originale personalitati din lumea dansului contemporan.

Din 2001, Gigi Caciuleanu a fost numit director al Baletului National din Chile ca o incununare a activitatii de creatie si profesorat desfasurata de-a lungul anilor.