La bucurie sau necaz, bat clopotele. Cheama oamenii la biserica sau ii atentioneaza ca se intampla ceva. In vreme de razboi clopotele erau topite si transformate in tunuri, iar cand venea pacea, tunurile deveneau, la loc, clopote.
Asa s-a "nascut" si marele clopot de la Mitropolie, care a fost turnat in anul 1889, folosindu-se ca materie prima tunurile turcesti capturate in timpul razboiului de independenta. Un clopot este facut sa reziste 300-400 de ani, poate si mai mult. Astazi, meseria de turnator de clopote este cu adevarat rara.
Din banii castigati pe clopote, bunicul "sponsorizeaza" concertele nepoatei Inginerul bucurestean Dan Mihaescu a lucrat o viata la "sectoare calde". Pentru ca nu se putea obisnui cu ideea pensionarii, dupa iesirea din activitate si-a organizat in propria curte un adevarat atelier metalurgic, o hala in care se simte izul marilor combinate, unde se munceste cu daruire si abnegatie.
Primul clopot l-a realizat acum sapte ani si l-a daruit bisericii din lemn din cartierul Titan, construita peste drum de blocul in care locuieste nepotica lui, Diana Alexandra Mihaescu. Fata canta la pian si este eleva la Liceul "Dinu Lipatti" in clasa a zecea. A primit multe premii in tara si strainatate, de care bunicul e foarte mandru. Inginerul metalurgist tine la ea ca la ochii din cap.
Cu banii castigati din vanzarea clopotelor, el plateste deplasarile pianistei la concursurile de peste hotare. "Practic, pentru ea muncesc, marturiseste Dan Mihaescu. Vreau sa o ajut. Am vrut sa fie o legatura intre vocatia mea si vocatia ei. Cand pun mana pe un clopot ma gandesc la clapele pianului si la degetele ei".
Ca sa sune bine bronzul, este nevoie de pamant din Dealul Feleacului
Pasiunea pentru metalurgie a inginerului dateaza de aproape cinci decenii si este o traditie de familie. Bunicul lui era mester in domeniu si clopotar vestit. "In acest atelier s-au turnat, pana acum, peste 300 de clopote, cu greutati cuprinse intre 40 si 1.000 de kilograme.
Pentru ca un clopot sa sune bine, la realizarea formei de turnatorie trebuie folosit pamant din Dealul Feleacului de langa Cluj, pamant care "canta", cum spun batranii din Ardeal. El da clopotului o reverberatie mare si un sunet dulce, unic". Dan Mihaescu a livrat clopote bisericilor bucurestene, dar si celor din judetele Alba, Arges, Constanta, Dolj, Olt, Prahova, Ilfov, Tulcea sau Bacau.
Chiar si o unitate militara din Craiova a cumparat unul. In turlele manastirilor Remetea, Hurezi, Poiana Marului, in parohiile Tuzla II, Ileana, Corbii Mari sau Zalau, bat clopote facute tot de mana iscusitului metalurgist.
Un clopot se face in doua saptamani
Confectionarea unui clopot cere munca, nu gluma. Impreuna cu ajutoarele lui, fratii Norocel Petre, Dumitru, Ion si Constantin, inginerul construieste un clopot de biserica in doua saptamani. Tehnica fabricarii este complicata. Clopotele se "toarna" ca in vremuri stravechi. Cuptorul este construit sub podea. Acolo se topeste compozitia "cantatoare".
Cand metalul atinge omogenitatea potrivita, acesta se scurge printr-un orificiu lasat deschis la partea de sus a matritei. Odata turnat, clopotul trebuie sa mai stea ingropat in pamant pana se maturizeaza. Cei patru frati Norocel, cu nume de sfinti sunt mici de statura. Cand ii vezi n-ai crede ca iti ridica de doua-trei ori greutatea pe care o au.
Stai cu respiratia incremenita de frica sa nu le crape ficatul de efort. Palmele lor, tarnacoape. Controlul calitatii se face simplu: dupa ce noul clopot se curata de zgura este lovit de unul dintre mesteri cu o limba metalica.
Glasul clopotului abia nascut, care cine stie in ce colt de tara va chema de aici incolo, timp de sute de ani, credinciosii la biserica, rasuna limpede: e semne ca toata truda n-a fost zadarnica.
