Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a inceput aceasta saptamana cu o lichiditate slaba, de aproape 88 miliarde lei, si cu fluctuatii mici la nivelul actiunilor mai importante. Cel mai tranzactionat emitent a fost SIF Oltenia (SIF5), cu un rulaj de 24,3 miliarde lei, urmata de SIF Moldova (SIF2), cu aproape 13 miliarde lei.

Din valoarea totala a operatiunilor realizate ieri pe piata bursiera, o cota de aproape 28% a fost aferenta tranzactiilor cu titluri SIF Oltenia (SIF5). Trei din cele cinci titluri SIF au inchis sedinta la cotatii mai mici decat cele din 10 iunie. SIF Transilvania (SIF3) nu a inregistrat fluctuatii de pret, iar SIF Muntenia (SIF4) a inchis la un pret mai mare cu 0,59% fata de sedinta precedenta.

Pentru ca scaderile au fost majoritare in piata SIF, acest lucru a fost reflectat de indicele care monitorizeaza acest segment. Astfel, la finele sedintei, indicele BET-FI avea o valoare de 24615,68 puncte, in scadere cu 0,54% fata de inchiderea anterioara.

Petrom, Banca Transilvania si Rompetrol Rafinare Constanta, emitenti care pana ieri erau in centrul atentiei investitorilor, au avut o evolutie slaba la nivelul lichiditatii.

Din punctul de vedere al fluctuatiilor de pret, acestea au fost aproape nesemnificative si acest lucru a fost demonstrat de valorile de inchidere ale indicilor BET (reflecta tendinta preturilor celor mai lichide actiuni) si BET-C (monitorizeaza evolutia cotatiilor pentru toate actiunile cotate).

BET a crescut cu 0,43%, pana la un nivel de 4912,56 puncte, iar indicele BET-C a inregistrat o evolutie pozitiva de numai 0,21%, pana la 3140,86 puncte.