Cumparati carti in format electronic, trimiteti cat mai multe e-mailuri, faceti bani muncind la domiciliu sau navigand pe internet.

Asa suna cateva dintre anunturile tot mai raspandite pe internet si carora multi le cad prada, atrasi de promisiunile unor castiguri fabuloase si facile.

Dupa ce s-au fript dand crezare unor asemenea promisiuni, mai multe persoane s-au adresat Asociatiei pentru Protectia Consumatorilor. Numai ca, astfel de tepe sunt inca greu de dovedit, asa ca e de preferat sa va feriti de ele.

LANTUL SLABICIUNILOR

"Castigati 250.000 de euro in patru luni!" Este unul dintre cele mai recente anunturi care circula pe internet. Trebuie doar sa cumparati sapte carti in format electronic, pe diverse teme. Fiecare dintre ele costa cinci euro bucata, iar plata se face printr-o banca virtuala sau trimitand banii la o adresa din Germania. Numai ca riscati sa ramaneti si fara bani, si fara cartile platite.

Un alt sistem de pacalire va propune sa deveniti miliardari, participand la un joc piramidal. Este conceput pentru a se transmite prin e-mail, iar celor care trimit in plic cate 10 euro, la sase casute postale, si retransmit invitatia la alte cateva sute de adrese e-mail li se promit sume ce trec de 200.000 de euro.

EI CASTIGA, NU VOI

O alta modalitate de speculare a naivitatii este navigarea, platita pe internet. Vi se cere sa cititi reclame pe diverse site-uri sau sa trimiteti e-mailuri publicitare. Totul sub promisiunea unor castiguri frumoase, scopul ascuns fiind doar de a mentine cat mai ridicata popularitatea site-urilor respective, ca sa atraga cat mai multa publicitate on-line.

Mai exista si asa-zisele pachete de calatorie, ce contin oferte de vacanta prezentate ca fiind gratuite sau foarte ieftine. In realitate, cei care cad in plasa platesc sume exorbitante, ce reprezinta costurile suplimentare, care nu sunt precizate in reclama.

PRECAUTII

Ca sa nu fiti fraieriti, fiti atenti la datele personale pe care le furnizati on-line. Nu puneti la dispozitia nimanui date personale fara sa aflati mai multe despre cei care le soclicita. Nu va grabiti sa platiti in avans diverse taxe, daca firmele nu sunt cunoscute si nu au referinte care pot fi verificate.

De cele mai multe ori, vi se recomanda sa folositi doar casute postale, ce se dovedesc a fi inchiriate pe nume fictive.