Europa nu poate da inapoi in ceea ce ne priveste, dar ne va sprijini financiar mult mai modest decat o face cu vechile si noile state membre. Cine crede ca viata este dreapta, sau ca odata semnat un contract este batut in cuie ar trebui sa priveasca la ezitarile mai marilor Europei in a-si asuma responsabilitatea fata de Romania si Bulgaria.

Ni e spune acum ca UE nu prea mai are bani si ca nici prea mult loc nu mai este. Discutia se poarta de parca avantajele ar reveni unei singure parti – tarile in curs de aderare, cealalta parte facand acte de caritate. Nimic mai adevarat.

In cei zece ani care au trecut de la intrarea in vigoare a Acordului de asociere la UE, Romania a cotizat in fel si chip la bunastarea cetatenilor statelor membre care, iata, acum se declara deranjati si inspaimantati de perspectiva unei Uniuni largite. Din banii pe care ii vom primi dupa aderare, o importanta parte se vor intoarce de unde vin, prin consultantii si antreprenorii europeni.

Pretul pe care romanii il platesc pentru a lua loc la masa din care milioane de europeni se infrupta de decenii este mai piperat decat face consumatia aflata acum in farfurii. Acestor oameni, sefii tarilor puternice din Europa le spun, cu jumatate de gura, ca intelegerea va fi respectata si ca vom fi stat membru, posibil in 2007, dar mai probabil in 2008.

Si le mai spun ca banii pe care contam pentru modernizarea tarii nu vor fi aceiasi cu cei primiti, altadata, de tari la fel de sarace. Spania si Portugalia au reformat la standarde inimaginabile astazi pentru noi sectoarele lor agricole, pentru ca au beneficiat timp indelungat de subventii generoase. Noua ni se sugereaza ca aceasta politica va inceta in 2013, pentru ca vremurile sunt altele.

Suntem pe cont propriu, iar visul european se concretizeaza intr-o realitate costisitoare.

Egoismul statelor membre UE ne costa bani si timp

Imposibilitatea ajungerii la un acord intre liderii europeni in ceea ce priveste bugetul comunitar in 2007-2013 afecteaza si tarile candidate

Liderii europeni nu s-au inteles nici de aceasta data la bani. Mai divizata ca oricand, UE nu stie ce fonduri va cheltui in 2007-2013, de unde vor veni acestea si pe ce se vor duce. Consiliul European de la finele saptamanii trecute a adus in prim-plan divergentele profunde de interese dintre statele fondatoare ale Uniunii Europene, precum si cele dintre acestea si noii membri.

S-au infruntat violent, fara a inclina balanta puterii catre o parte sau alta, Marea Britanie, tabara tarilor care dau mai multi bani la bugetul comunitar decat primesc si tabara noilor veniti in Uniune, care, pe buna dreptate, vor sa aiba parte de aceeasi asistenta financiara generoasa cu cea de care au beneficiat Spania, Portugalia, Grecia si Irlanda.

Marea Britanie, presata de catre Franta si Germania sa renunte la cele 5,5 miliarde de euro pe care ii incaseaza anual, nu a cedat. Isi apara astfel un privilegiu obtinut in 1984, in virtutea caruia i se intorc bani de la bugetul comunitar, bani platiti de vechile state membre. La momentul respectiv, in 1984, Marea Britanie avea doua handicapuri majore, comparativ cu Franta si Germania.

Nu beneficia de subsidiile generoase pentru agricultura, pentru ca sectorul de profil nu era dezvoltat, si cotiza cel mai mult la bugetul UE, avand cele mai mari incasari pe plan intern din taxa pe valoarea adaugata. Au trecut peste doua decenii de atunci, iar Marea Britanie spune ca este gata sa renunte la bani numai daca si Franta pune punct subventionarii agriculturii.

Nici una dintre variantele bugetare discutate de liderii europeni nu a intrunit majoritatea necesara adoptarii. Prima apartine Comisiei Europene, care a propus un cadru financiar generos, avantajos noua din considerentul ca asigura agriculturii finantari comparabile cu cele obtinute de Polonia si Spania.

Pentru ca acesta sa devina realitate in 2007-2013, ar fi fost necesara o crestere a contributiei statelor membre. Acestea au refuzat. Cea de a doua propunere este o solutie a Presedintiei luxemburgheze si reprezinta un scenariu ceva mai favorabil tarilor care varsa cei multi bani la bugetul UE. In loc sa dea in fiecare an 1,14% din produsul lor intern brut, ar fi contribuit cu 1,06%.

Ar pierde bani politicile de coeziune si cele de ocupare a fortei de munca, dar nu ar fi afectata politica agricola comuna. Tarile in curs de aderare ar ramane fara circa zece miliarde de euro. Cat despre subiectul fierbinte al fondurilor destinate Marii Britanii, solutia propusa viza inghetarea acestora in 2007 la suma de 4,6 miliarde euro si diminuarea lor treptata in anii urmatori.

In paralel, Germania, Marea Britanie, Franta si Suedia au propus plafonarea contributiei statelor membre la 1% din PIB. In sfarsit, Marea Britanie a crescut tensiunea discutiilor prin incapatanarea cu care isi apara miliardele de euro pe care le primeste anual inapoi de la bugetul Uniunii. Dezacordul major in privinta bugetului 2007-2013 poate fi depasit pana la sfarsitul anului viitor.

Daca totusi in lunile care urmeaza nu se ajunge la un compromis, Uniunea Europeana poate actiona, la alegere, in doua directii. Prima directie de actiune ar putea fi prelungirea cu un an a actualei intelegeri bugetare dintre Comisia Europeana, Consiliul European si Parlamentul European, ceea ce ar insemna cu 1,2 miliarde euro in minus la bugetul comunitar in 2007.

Daca statele membre nu sunt de acord cu aceasta varianta, a prelungirii vechiului acord interinstitutional, Parlamentul European ar putea interveni, alocand cel mult 119,2 miliarde euro bugetului Uniunii in 2007. Cele doua solutii sunt disperate. Bugetele astfel decise nu fac altceva decat sa mentina la cota de avarie urmarirea politicilor si activitatea institutiilor europene.

Iar daca Uniunea este la cota de avarie, evident ca bugetele ce ar putea fi adoptate astfel nu iau in considerare fondurile destinate noilor state membre. Ele vor primi cu cel putin zece miliarde de euro mai putin decat se asteapta, ceea ce ar pune sub semnul intrebarii succesul extinderii.

Din lipsa de bani, solidaritatea si coeziunea europeana, principii care in trecut au facut ca Irlanda si Spania sa scape de saracie si subdezvoltare, vor fi pentru romani si bulgari doar vorbe goale.

Interesele nationale sunt mai puternice decat cel comunitar

Germania: Doreste plafonarea contributiei sale la bugetul UE la 1% din PIB si nu mai doreste sa finanteze fondurile destinate Marii Britanii.

Franta: Refuza sa accepte reducerea subventiilor pentru agricultura pe care le primeste de la UE. Din cele 74 de miliarde euro alocati anual, la nivel european, pentru subventii ii revine o patrime.

Marea Britanie: Insista, impotriva tuturor argumentelor de ordin economic sau moral, in a nu renunta la cele 5,5 miliarde de euro pe care ii primeste anual de la UE drept compensatie PAC.

Italia: Este decisa sa mentina la acelasi nivel ajutoarele regionale destinate zonelor sarace din sud.

Spania: Desi nu mai indeplineste conditiile, doreste sa mai beneficieze inca cinci ani de zile de programele de ajutorare a tarilor sarace din UE.

Polonia: Doreste ajutor de dezvoltare in valoare de 4% din PIB pentru a recupera decalajul de dezvoltare care o separa de Vest.

Olanda: Urmareste reducerea cheltuielilor UE si nu renunta la enuntarea necesitatii respectarii disciplinei fiscale in tarile membre.

Suedia: Are aceleasi obiective ca Olanda, in plus adaugan-du-se dorinta „economisirii" a 1,5 miliarde euro din contributia sa la bugetul UE in vederea rezolvarii problemelor sociale.

Finlanda: Doreste mai multe fonduri decat in trecut pentru regiunile rurale considerate subdezvoltate.

Belgia: Pledeaza pentru o usoara crestere a finantarilor europene destinate promovarii cresterii economice si cercetarii.

Austria: Cere mai multi bani pentru dezvoltare rurala, fonduri pe care doreste sa le directioneze catre fermierii din Alpi.

Irlanda: Pare a agrea o usoara crestere a contributiei la bugetul UE, dar nu a exprimat totusi o pozitie ferma in acest sens.

Grecia: Nu vrea sa renunte la subventiile primite de la UE pentru zonele sarace si nu vede cu ochi buni aparitia a inca doua tari, Romania si Bulgaria, care au aceleasi probleme.

Portugalia: Doreste sa fie sigura ca nu va imparti cu noile state membre fondurile de dezvoltare.

Republica Ceha: Incearca sa obtina fonduri mai mari decat cele prevazute, ca ajutor de dezvoltare.