Premierul Calin Popescu Tariceanu nu isi da demisia. El a anuntat ca prioritatea zero este acum reconstructia zonelor afectate de inundatii si nu alegerile anticipate.

"Nu e momentul abandonului, un conducator curajos nu-si abandoneaza poporul la greu. Am ales solutia care si moral si patriotic trebuie aleasa, in acest moment. Lasitate ar fi fost sa demisionez acum, nu e timp de lupte de partid."

Primul ministru a anuntat ca va convoca plenul Camerelor reunite ale Parlamentului unde va face o declaratie politica privind reconstructia tarii dupa inundatii, integrarea europeana si reforma in justitie pentru care isi va asuma raspunderea.

Premierul declara ca isi asuma initiativa politica a alegerilor anticipate dar spune ca a ales solutia care, moral si patriotic trebuia aleasa in acest moment. Calin Popescu Tariceanu a declarat ca fiecare zi si-o va dedica sprijinului oamenilor si a cerut sprijin neconditionat pentru reconstructia Romaniei.

Alianta DA este solidara cu pozitia premierului.

Presedintele Traian Basescu si premierul Calin Popescu Tariceanu au avut, marti dimineata, o discutie de aproximativ o ora, in care au analizat variantele legate de eventualitatea demisiei Guvernului si organizarea alegerilor anticipate. Discutia dintre cei doi oficiali s-a desfasurat in cabinetul premierului de la Palatul Victoria.

Premierul a discutat, tot astazi, si cu membrii Aliantei PNL-PD.

Decizia de astazi, 19 iulie, a premierului pare sa fi fost influentata de comisarul pentru extindere, Oli Rehn, cu care s-a intalnit ieri, la Bruxelles si care i-a spus ca fiecare zi trebuie dedicata eforturilor de integrare a Romaniei in stucturile europene.

Olli Rehn, s-a declarat ingrijorat de instabilitatea politica ce ar putea rezulta din demisia guvernului si declansarea alegerilor anticipate.