Oficiali de rang inalt din Ministerul de Externe il avertizasera pe premierul Tony Blair, cu un an inaintea atentatelor din 7 iulie de la Londra, ca razboiul din Irak a reprezentat un catalizator pentru extremistii britanici, relateaza "The Observer", in editia electronica de ieri.

Desi autoritatile au dezmintit, in repetate randuri, sugestiile ca razboiul din Irak a transformat Marea Britanie intr-o tinta pentru teroristi, o scrisoare din luna mai 2004, semnata de Michael Jay, secretarul permanent al Ministerului de Externe, a confirmat aceasta ipoteza.