Daca cea mai veche banca romaneasca s-ar vinde la pretul de 300 milioane de euro, MF ar face o afacere proasta. Un pret mult mai aproape de realitate ar fi, probabil, de 600-700 milioane de euro. Iar aici nu ar trebui incluse si investitiile ulterioare ale cumparatorului.
In conditiile in care BCR, cea mai mare institutie din sistemul bancar romanesc - cu o cota de piata de peste 25% din punctul de vedere al valorii activelor - se vinde cu peste 3,5 miliarde de euro (61% din pachetul total de actiuni), se poate spune ca cele 300 milioane de euro avansate la o prima strigare de catre ofertanti la preluarea CEC reprezinta o suma destul de mica.
La o valoare a activelor CEC de cinci ori mai mica decat cea a activelor BCR, ar rezulta un pret pentru CEC de circa 700 milioane de euro.
Cei care ar dori sa demoleze aceasta cotatie pentru valoarea de privatizare a pachetului de actiuni pus in vanzare la CEC (intre 50% si 75% din totalul actiunilor CEC), pledand pentru un pret mai scazut, ar avea destule argumente: profitul CEC (de doar 17 milioane de euro in 2004) nu poate fi comparat cu cel obtinut de BCR (148 milioane euro), iar eficienta unui angajat CEC este de circa cinci
ori mai mica decat cea a unui salariat BCR. Lipsa unui sistem informatic integrat si a unor produse din portofoliu, produse devenite "clasice" pentru piata bancara romaneasca ar putea fi alte argumente pentru cei care sustin un pret scazut la privatizarea CEC.
Aceste argumente insa nu mai au sustinere, pentru ca in primele luni ale anului 2006 CEC va avea atat un sistem informatic integrat (fapt care va ajuta la cresterea profitului bancii), cat si o multime de produse care acum ii lipsesc din oferta (unele chiar in premiera pentru sectorul bancar romanesc, cum ar fi Creditul Rural - deja lansat si destinat celor care locuiesc la tara).
de Gabriel Nitulescu; gabriel.nitulescu@mediaon.ro
Cititi articolul in intregime in revista Banii Nostri
