Ioana l-a cunoscut pe Otto Müller pe litoral. Ea, profesoara de romana in vacanta, el, reprezentant al unei firme de turism germane. Ca in basme, cei doi s-au indragostit, s-au casatorit si au trait fericiti - pentru citva timp - intr-un orasel din Baden-Württemberg, "tara svabilor" din sud-vestul Germaniei. Locuri cu oameni harnici, economi si nu prea pusi pe glume.
Ioana si-a parasit parintii, prietenii si scoala la care profesa, pentru a-si urma sotul, care la vremea aceea avea un loc de munca bine platit si cu perspective de viitor. Intr-adevar, lui Otto i s-a oferit curind sansa de a-si deschide propria filiala de turism si Ioanei, cea de a-l ajuta in munca de birou si in relatiile cu clientela.
Nu chiar usor, cind nu cunosti limba lui Goethe decat dintr-un curs de citeva luni de la Scoala Populara. Distractie mai putina, zimbete conventionale si o gramada de "mda..".si "sa vedeti...", cand nu intelegea despre ce este vorba.
Dar, ghinion! Din cauza concurentei, firma sotului a dat in scurt timp faliment. Entuziasmul initial a zburat, datoriile au ramas. Otto, la 52 de ani, nu si-a mai gasit nici un loc de munca potrivit cu pretentiile lui. Ioana, la cei 29 de ani ai ei, a fost mai norocoasa. Dar sa-i auzim propria poveste, spusa in timpul unei vizite la niste prieteni.
- Au fost putine rasete in perioada aceea din viata mea...Vorbeam cu greu germana, svabeasca si mai putin, de aceea orice incercare de comunicare imi punea un nod in gat. Cu toate acestea, trebuia sa traim si pentru asta trebuia sa cistigam bani. Am fost angajata, cu pile, controloare de calitate intr-o fabrica de plicuri.Ce era bine? Ca puteam macar sa stau jos.
Ceilalti muncitorii stateau in picioare opt ore. La inceput, „sezutul" mi-a convenit. Apoi, a devenit o tortura.
Ioana ofteaza, mai ia o inghititura din cafeaua care s-a racit, apoi continua:
- Inca imi aduc bine aminte ce se petrecea in locul acela ca o inchisoare. La dreapta mea, un sir de mese cu plicuri mari,de culoare galbuie. Cateva femei intindeau pe ele lipici, sporovaind tot timpul. La stanga era culoarul pe care se duceau spre lift paletele pline cu plicuri gata de livrare.
Eu stateam la o masa si retusam plicurile defecte, cu colturi ce se lipeau din cauza apasarii din cutie. Munca mea era sa le iau unul cite unul si sa le despart marginile lipicioase. Apoi, le puneam la loc, in cutie.
Fata Ioanei se inroseste, pe masura ce povestea inainteaza, iar glasul i se ascute:
- Hop, luam un pli, il prelucram, il puneam inapoi.Hhop-hop, al doilea...si uite asa, pac, pac, pina terminam o cutie. Ma uitam la ceasul mare de pe perete, ii auzeam ticaitul strident. Tic-tac, tic-tac, parca in ritmul miscarii cu care palma imi aluneca in interiorul plicurilor, ca sa le dezlipeasca. Tictacul acelaera innebunitor! Aveam senzatia ca Timpul Murise.
Murmurul si monotonia dimprejurul meu imi creau o senzatie de irealitate...patru pereti varuiti in galben pal, umbre miscindu-se incoace si incolo, bocanci tropaind in ritmul inimii mele...tic-tac, tic-tac...ii numaram bataile pe minut, pe ora...pina cind soneria sa anunte pauza de masa. Plictiseala mi se furisa, ca un sarpe, in suflet.
Ma cuprindea disperarea, uitandu-ma la gramada de plicuri care crestea, enorma, monstruoasa, iar eu nu mai stiam cum sa scap de ele.
Au !!! mi-am taiat degetul intr-un colt de hirtie, mai ascutit ca o lama. Citeva picaturi de singe au cazut pe plicuri si eu am incercat sa le ascund. Am luat vreo duzina din cutie si le-am pus deasupra celor murdarite. M-am uitat pe furis imprejur. Nu ma vazuse nimeni. Am mai luat o duzina de plicuri in mina si am verificat doar unul. Ha-ha! Zece cite zece...
Ce repede mergea! Gramada de plicuri defecte scadea vazand cu ochii, iar eu eram din ce in ce mai fericita de succesul smecheriei mele.
Nu pentru multa vreme. Supraveghetorul ma vazuse. A doua zi, eram concediata.
E doar un exemplu de criza de identitate. Citi expatriati nu trec prin astfel de experiente? Dezradacinare, nesiguranta vietii de maine, necunoasterea limbii, bani putini? Nou-venitii se confrunta, aproape intotdeauna, cu probleme de adaptare si trebuie sa treaca oarecare timp pina reusesc sa-si teasa la loc sufletul in zdrente.
Intre timp, Ioana a invatat germana si lucreaza intr-un birou de traduceri. Impreuna cu Otto al ei, au depasit greutatile de inceput si acum zambesc amintindu-si de ele. Secretul reusitei ? Ioana recomanda: invatati limba si incercati sa va acomodati cit mai bine cu cerintele si modul de viata din tara de rezidenta!
Limba este expresia spiritului comunitatii. Daca nu esti dispus sa o inveti, risti sa fii marginalizat pentru tot restul vietii. In Germania, Institutul Goethe, Scoala Populara (Volkshochschule), Inlingua si diverse alte scoli private ofera cursuri de limba germana pentru straini, plata variind intre citeva sute si citeva mii de euro. Aceasta, referitor la invatarea bazelor limbii germane literare.
Cu particularitatile dialectale, fiecare se lupta cum poate. O tactica buna este a intra in vorba cu lumea, fara teama de ridicol sau ca faci greseli de gramatica. Nu rata nici o ocazie de conversatie - in magazin, pe autobuz sau la restaurant. Chiar daca nu le vei invata dialectul, pentru ca poate nici nu doresti neaparat, vei incepe sa ii intelegi mai bine pe localnici si felul
lor de viata.
La inceput, te poti ajuta cu engleza, daca stii, si cu universalul limbaj al semnelor. Iar daca nimic altceva nu-ti mai vine in minte, zimbeste, si oricine in Germania te va considera nett (simpatic) si va crede ca intelegi despre ce este vorba!
