Cu doar citeva luni inaintea verdictului care va stabili daca Romania devine membra a Uniunii Europene in 2007, sau mai asteapta, confuzia cu privire la ce se petrece cu societatea si cu oamenii luati ca individualitati, in aventura colectiva pe care am pornit-o in Decembrie 1989, ramine la fel de impenetrabila.
De 15 ani, o intrebare este repetata obsesiv, fara a primi niciodata un raspuns satisfacator: De ce dureaza tranzitia atit de mult, la noi? Atit de mult, incit ne-am resemnat sa o consideram forma eternizata a societatii romanesti, cu siguranta una care va continua si dupa admiterea in Uniunea Europeana.
Prelungirea nedefinita a tranzitiei este considerata de unii o fatalitate. Am pornit suisul nu de la poalele muntelui, ci de pe fundul adinc al marii in care muntele se reflecta atragator. Sint atitea de facut, incit unitatile de timp obisnuite devin neincapatoare.
Ce sa faci cu ziua, saptamina sau anul, cind ai nevoie de decenii, secole sau generatii? Teza a fost lansata imediat dupa Decembrie 1989 de Oracolul din Damaroaia, care ne-a spus ca, inainte de 20 de ani, nici macar nu trebuie sa visam la democratie functionala, stabila, solida.
Nu ne-a spus nimic despre cit ar trebui sa treaca pentru ca sa avem economie de piata, administratie a treburilor publice asigurata de profesionisti a caror lege morala absoluta sa fie Legea si Interesul Cetateanului.
Cit ar trebui sa treaca pina sa avem justitie capabila sa sustina functionalitatea relatiilor umane, nu sa le paraziteze sau mai rau, sa le distruga. Cit ar trebui sa treaca pentru ca normele de civilizatie sa devina moneda curenta si pentru romani, de la organizarea si amenajarea spatiului public, pina la serviciile indispensabile lumii moderne.
Cit ar trebui sa treaca pentru ca politicienii sa devina sustinatori principali ai normalitatii democratice, nu sursa principala a disfunctionalitatilor, obstacolelor si a dezastrelor socio-economice. Teza aceasta, chiar daca a enervat pe multi, a convins pe inca si mai multi, pentru ca "ilustrarile" dau navala peste noi, zi de zi si ceas de ceas.
Ceea ce nu au vazut decit putini este "otrava-sominfer" care se ascunde sub invelisul de "rationalitate" al acestei faimoase teze. La limita, conform acestui concept, daca ne culcam cu totii in 1989 si ne sculam peste 20 de ani, miracolul ne-ar fi asteptat gata sa ne insenineze zilele!
Daca nu vrem sa dormim, putem sa mergem in tari mai calde sau mai normale. Iar daca nu, sa nu ne miram de ce ni se intimpla! Inca si mai rau, teza intirzierii radicale a societatii romanesti ascunde cea mai puternica justificare a ceea ce avea sa se intimple in perioada "tranzitiei".
Nu sperati la altceva, ceea ce vedeti este inevitabil! Tranzitia este lunga pentru ca am pornit-o de jos si daca este urita, plina de miasme, asta e, n-ai ce-i face! Cui nu-i place sa stea acasa, dar sa nu aiba pretentii!
Cea de-a doua "explicatie" data sindromului de "tranzitie perpetua" a fost "deficitul de reforma". Opozitia la PSD, fie ca a fost sub forma "civica", fie sub cea a amalgamelor electoral-politice, a excelat in utilizarea acestui sablon.
Dar, nu a avut monopolul! PSD-ul a spus chiar el, mai ales dupa cite un esec electoral, ca, daca ar fi facut mai multa reforma, probabil nu ar fi pierdut atit de mult, ba chiar ar fi avut de cistigat. Acelasi argument este folosit si din interiorul PSD pentru a explica "criza" partidului. El nu s-a reformat suficient!
Luind de buna ideea inventata de specialistii in "gaselnite electorale", politicienii actualei coalitii de guvernare sint animati de acelasi ideal: sa dea tarii cit mai multa reforma, doar-doar i-o implini, cit sa-i ajunga!
Cu greu s-ar putea gasi ilustrari mai bune decit comportamentul ministrilor justitiei si ai sanatatii. Doi oameni ce se sforteaza din rasputeri, pe fiecare minuta, sa mai produca macar un gram in plus din miraculoasa substanta numita "reforma".
Atit de imperioasa este dorinta lor de a fi utili si atit de mari sfortarile pe care le fac, incit nu mai au timp sa bage de seama ca rezultatul "reformelor" de care se tot ocupa modifica prea putin peisajul functional al domeniilor pe care le pastoresc.
Ideea ca "reforma prea putina" e de vina pentru prelungirea tranzitiei are si ea un viciu de fond. Confuzia termenilor "reforma" si "schimbare". Sa presupunem ca pe lume, ca si in ceruri, nu ar exista decit "Iad" si "Rai" si locuitorii Iadului, nemultumiti de starea in care se afla, hotarasc sa-si faureasca si ei Raiul lor.
Daca Partidul reformei ar cistiga alegerile, el ar proclama simplu: Iadul nu este decit un Rai cu "deficit de reforma". Tot ce trebuie facut este "cit mai multa reforma".
Schimbi cazanele de smoala vechi, cu unele noi; importi alte centrale termice pentru asigurarea focului continuu si scaderea consumului de gaze; aduci lemne si carbuni cu putere calorica mai mare; privatizezi industria cazanelor, mai modifici ceva la legea impozitului, introduci TVA-ul, liberalizezi treptat piata de capital etc.
Pui Dracii sa se spele si sa se parfumeze, ca sa nu mai puta, le pui caciulite pe cap, sa nu li se mai vada coarnele si halate lungi, sa le ascunda cozile, adaugi la pucioasa compusi moderni odorizanti, scurtezi procesul tehnologic de inalbire a pacatosilor, care nu vor mai astepta o eternitate in cazane, pina sa fie "purificati", iar pentru cei care nu rezista, reziduurile vor fi reciclate, pentru ca Iadul sa devina ecologic etc.
La sfirsitul tuturor reformelor, insa, un observator va baga de seama ca Iadul a ramas tot Iad! Si atunci, entuziastii o vor lua de la capat cu alte si alte reforme!!!
Adevarata cauza pentru care Romania este ratacita in tranzitie, si asa va intra in Uniunea Europeana, este tocmai apetitul urias pentru "reforma" al celor care au avut in miini friiele puterii. Cuplat, desigur, cu opacitatea si opozitia lor absoluta la ideea de schimbare radicala, la nivel de concept, de paradigma.
Abia integrarea in Uniunea Europeana va crea sansa aparitiei in iadul nostru cel de toate zilele a "Partidului Schimbarii", capabil sa faca concurenta serioasa singurului partid pe care l-a creat tranzitia, "Partidului Reformei".
