Wolfgang Ruttenstorfer conduce Petrom. Direct, ca presedinte al companiei romanesti, si indirect, ca presedinte al actionarului majoritar OMV. Austriacul conduce, practic, cel mai mare grup petrolier din Europa Centrala. Si are cea mai mare trecere la rezervoarele romanilor.

Despre cum vede OMV afacerile in Romania si despre cum explica Petrom miscarile controversate, Ruttenstorfer ne-a povestit intr-un interviu in care aproape ca da cartile pe fata.

EVZ: Premierul declara zilele acestea ca spera ca preturile la gaze si carburanti sa aiba un impact atenuat asupra consumatorilor romani. Cum veti reusi acest lucru?

Wolfgang Ruttenstorfer: Pretul gazului intern reprezinta o treime din pretul gazului importat, si acest pret redus ajuta ca pretul gazului in Romania sa se mentina la un nivel redus substantial fata de cel din alte tari.

EVZ: Cum veti mentine preturile la carburanti daca va creste cotatia internationala?

Wolfgang Ruttenstorfer: Incercam intotdeauna sa ne situam in jumatatea inferioara a preturilor din Uniunea Europeana pentru ca stim ca puterea de cumparare din Romania este inca scazuta. Dar, pe de alta parte, Romania se si dezvolta foarte repede.

Sper ca ritmul de crestere economica sa fie de 5%-6% si in continuare pentru ca acesta este singurul mod in care se poate imbunatati situatia clientilor nostri.Cu siguranta vom contribui la acest lucru. Taxele platite de noi anul trecut au crescut semnificativ.

EVZ: Afacerile cu petrol nu prea pot fi separate de politica. In Romania ati resimtit influentele politicului?

Wolfgang Ruttenstorfer: Am luat foarte in serios situatia din toamna. Trebuie sa ne gandim totusi ca Petrom este o companie listata la Bursa, care are actionari si trebuie sa castige. In aceste limite incercam sa fim cat mai deschisi.

Ca in orice tara din lume, atunci cand este vorba despre preturi exista influente politice.Sigur nu se pune problema unor influente politice de tipul celor care existau inainte de privatizare.

EVZ: Anul trecut ati obtinut un profit destul de mare datorita cotatiei internationale a titeiului. Anul acesta sperati la rezultate apropiate cu cele din 2005?

Wolfgang Ruttenstorfer: Noi nu previzionam profiturile, dar daca pretul titeiului va fi la fel de mare ca anul trecut rezultatul ar trebui sa fie similar.

EVZ: De ce a fost necesara achizitionarea de catre Petrom a retelelor de benzinarii OMV din Romania si din regiune?

Wolfgang Ruttenstorfer: Pentru ca vrem sa gestionam acele tari de la Bucuresti. Petrom trebuie sa preia responsabilitatea pentru intreaga zona. OMV nu vrea sa concureze cu Petrom in tarile respective. Nu e foarte inteligent.

EVZ: Platformele marine de ce le-ati vandut?

Wolfgang Ruttenstorfer: Acesta nu este un domeniu principal de activitate pentru Petrom. Cumparam toate serviciile de la furnizori. Noi, ca OMV, nu avem nici macar o platforma. Cand avem nevoie de una o luam de la unul dintre furnizori. Companiile petroliere, de asemenea, nu foreaza ele. Sunt specialisti care fac acest lucru.

EVZ: Reteaua hoteliera a Petrom va fi scoasa la licitatie?

Wolfgang Ruttenstorfer: Daca hotelurile sunt combinate cu o statie de distributie, le vom pastra. Practic, ne vom concentra asupra afacerilor pe care le intelegem, pe care stim sa le facem. Daca facem alte lucruri, de obicei nu le facem prea bine.

EVZ: Ce se va intampla cu participatiile Petrom la alte societati?

Wolfgang Ruttenstorfer: Asa cum am spus, pe termen lung, afacerea noastra este reprezentata de explorarea si productia, rafinarea, distributia si gazele. Apa minerala o bem, dar nu o producem. Nu stim sa facem asta. Sunt companii care pot face asta mult mai bine decat noi. De asemenea, nu ne-am face propriul nostru ziar. Fiti sigura de asta.

EVZ: Ati cerut Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare pastrarea confidentialitatii asupra unor contracte pe care Petrom le are cu societati afiliate OMV. De ce?

Interviu integral in EVZ