La 16 ani de la revolutia din decembrie ’89 ne paste o lustratie mica. Pana acum, desi am avut si putere izvorata din vrerea si fapta societatii civile - am numit aici ceilalti cetateni care se exprimau public, in afara de fesenisti -, tot nu s-a deconspirat Securitatea. Poate o „desconspira" acum Traian Basescu, dupa cum se lauda pe la talkshow-uri.

Nu au fost incriminate abuzurile comunismului, daramite comunismul, in ansamblu sau, cu crimele lui cu tot.

De ce ne-ar interesa, ca publicatie cu profil economic, acest aspect?! Pana la urma, toate aceste povesti despre Securitate si comunism - am spus povesti? Poate ca am gresit! - nu par a-i interesa pe oamenii de afaceri, pe tinerii intorsi de la MBA-uri, pe cei trecuti prin scoli de business din tara, pe bancheri, finantisti, patroni si chiar pe consumatorii de rand, adica noi, ceilalti - societatea si mai civila, si mai civilizata.

Sincer, n-as fi crezut ca se poate stabili o legatura, cat de mica, intre cei considerati desueti, revansarzi - adica „talibanii" care vor musai sa le dea o scatoalca peste cap securistilor si comunistilor - si cei care au invins tranzitia zilelor noastre. Legatura e vizibila insa precum linia comuna a siamezilor.

Si face la fel de rau ca si apropierea copiilor care se nasc lipiti, devenind vedete TV, la rubrica de curiozitati ale medicinei.

Cei care sunt astazi oameni realizati ori au muncit si gandit, ori li s-a oferit ceva. Putine cazuri imbina cele doua ipostaze. Cei care sunt prosperi pe barba lor au toate motivele ca Securitatea si comunismul sa nu mai invie in veci. Ceilalti au si ei aceleasi motive, chiar daca din alt motiv...

Vreo sotie, unchi, tata i-a propulsat in afaceri sau meserii banoase - din economiile facute in calitate de potentati ai zilei, inainte de ’89 -, dar acum afacerea e curata, hraneste si alte guri in democratie. Deci punct ochit, punct lovit. Interese legitime comune, chiar daca inceputurile celor doua categorii de personaje sunt diametral opuse.

Presedintelui Basescu i se imputa, de catre intelectualii tarii, ca are nevoie de o comisie pentru a condamna comunismul. Si-a pierdut simpatia - nici nu cred ca a avut-o cu adevarat - a celor precum Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana, Doina Cornea, dar nu pare sa-i pese.

S-a suparat pe judecatori, pentru a se face placut de miile de romani care au pierdut vreodata un proces. E normal, din doua parti prezente in fata unui complet, una pierde de fiecare data. Treaba cu „si tu ai dreptate, si tu ai dreptate" e valabila doar la rabin.

Presedintele i-a luat in baza si pe parlamentari, cand isi dadeau privilegii - ca sa-l iubeasca pensionarii din alte locuri decat de la Palatul Parlamentului. Tot presedintele face de ocara, toata ziua buna ziua, singurul partid istoric ramas in viata - PNL - ca sa se puna bine cu cei care strigau, in anii ’90, „Nu ne vindem tara!" si „N-ati mancat salam cu soia!".

Nu vreau sa devin melodramatica, desi stiu ca, in acest fel, i-as putea deveni chiar simpatica presedintelui, dar tare mi-e ca, in goana dupa acapararea unui anumit gen de public, s-a pus rau cu aproape toata tara:

cu cei care au suferit de pe urma turnatorilor la Securitate, cu familiile celor care au murit in inchisorile comuniste si la Canal, cu cei carora le-au murit nevestele in urma vreunui avort facut pe casa scarii, cu liberalii, maghiarii, conservatorii, judecatorii, rapidistii si... am putea continua.

Dar, trebuie sa recunosc, legea compensatiei functioneaza - are un mare prieten, care face cat odioasele si sinistrele crime ale comunismului necondamnate, la un loc: Gigi! Baiat bun si de caracter! Mare (b)oier!