Raiffeisen Bank a anuntat luni modificarea conditiilor la produsele de creditare cu garantie imobiliara. Astfel, la creditele pentru achizitionarea, construirea de locuinte, case de vacanta sau achizitionarea de terenuri dobanda este de 6,9% pe an la euro si de 7,6 % pe an la lei.

Banca a redus dobanzile si la creditele in lei pentru nevoi personale nenominalizate, garantate cu ipoteca - Flexicredit Plus - dobanda practicata fiind de 7,9% pe an atat la creditele in lei cat si la cele in euro (dobanda anuala efectiva DAE - 8,47%, pentru un credit acordat pe 20 de ani).

Raiffeisen Bank a anuntat luni ca a scazut dobanzile la creditele ipotecare si la cele de nevoi personale nenominalizate cu garantie imobiliara.

La creditele pentru achizitionarea, construirea de locuinte, case de vacanta sau achizitionarea de terenuri dobanda este de 6,9% pe an la euro si de 7,6 % pe an la lei. La acordarea acestor credite banca percepe un singur comision de administrare de 0,9% (anual, la sold).

Anterior acestei modificari, la aceste tipuri de credit, Raiffeisen practica dobanzi 9%-9,5% pentru sumele imprumutate in valuta si de 11,5% pentru cele contractate in lei.

Potrivit comunicatului de presa al bancii, valoarea creditului poate fi intre 5.000-200.000 de euro (echivalent in lei), pe o perioada de maxim 25 de ani, fara girant, iar calcularea bugetului se face luind in calcul toate veniturile familiei.

La creditele in lei pentru nevoi personale nenominalizate, garantate cu ipoteca, Flexicredit Plus, Raiffeisen Bank a micsorat dobanda la 7,9% pe an atat la creditele in lei cat si la cele in euro (dobanda anuala efectiva DAE - 8,47%, pentru un credit acordat pe 20 de ani).

Inainte de aceasta modificare, dobanda practicata la Flexicredit Plus era de 9,5% pentru cele in euro si de 12,9% pentru creditele contractate in lei.

Suma maxima acordata nu este limitata decat de capacitatea de rambursare a solicitantului si de valoarea grantiei, iar perioada maxima este de 20 de ani.

„Prin scaderea dobanzilor la produsele de creditare cu garantie imobiliara reusim sa raspundem mai bine necesitatilor clientilor si sa tinem cont de evolutiile pietei", a declarat Razvan Munteanu, vicepresedintele Diviziei Retail a Raiffeisen Bank.

Raiffeisen Bank ofera produse si servicii pentru persoane fizice, IMM-uri si companii mari. In prezent, banca are peste doua milioane de clienti de retail (dintre care peste 120.000 IMM-uri) si peste 4.600 corporatii mari si medii. Raiffeisen Bank detine o retea de 219 unitati, 780 de ATM-uri si 6.000 de POS-uri.