Becali e Vadimul actualului regim si cel care, precum liderul PRM pe vremea lui Iliescu, exprima cel mai apasat legatura cu precedentul. Cu un electorat produs secundar al oligarhiei de tip pesedist si cu parafa de onorabilitate livrata de la Cotroceni, Gigi Becali continua nestingherit opera de debilizare a Romaniei.
Sintem o tara de smecheri, minca-ti-as. Cam ca soarele sfint de pe cer. Brrr! Iti ingheata singele in vene numai gindindu-te. Numai imaginindu-ti o tara condusa de Gigi Becali. Vi se pare imposibil, stiu, dar dupa cum merg lucrurile nici nu-i nevoie sa se intimple asa ceva. Democratia romaneasca miroase deja a urda. Nici o surpriza.
Genotipul Becali e rezultatul neasteptat, dar inevitabil al regimului Iliescu. Pina la sfirsitul lui 2004, Romania a stat sub semnul populismului socialist. O ideologie menita sa conserve din mostenirea comunismului cultura asistatului si programata sa produca oligarhia de tip Nastase. In umbra lor, s-a dezvoltat totusi o bruma de clasa mijlocie, dar a aparut si un mutant. Un fel de lumpen-capitalism.
Reprezentantii sai au si un profil sociologic. Tineri in cea mai mare parte (majoritatea au sub 30 de ani), nu tocmai saraci, desi provin mai degraba din zone putin dezvoltate (oricum au inceput sa simta deja mirosul banului cistigat rapid), mai aproape de urban decit de rural (ii gasesti mai ales in orasele mici si mijlocii), dar cu certitudine prost educati.
Apar in subsolurile rar date publicitatii ale sondajelor de opinie la capitolul simpatizanti ai lui Gigi Becali si PNG.
Cultural vorbind, lumpenii capitalismului oligarhic se hranesc din metafizica manelei. Dupa 2004, acestia capata constiinta de clasa si drept de veto. Nu s-ar fi intimplat astfel daca acest ultim produs de nisa al tranzitiei romanesti n-ar fi fost legitimat de la cel mai inalt nivel al statului si de rating al presei.
Ideea ca nasul sau politic, miliardarul din Pipera, ar fi un soi de apostol al unei noi miscari de extrema dreapta in Romania e usor fantezista.
Nici descendenta legionara cu care se lauda, nici faptul ca maimutareste un crestinism fundamentalist sau ca urla in fata camerelor de televiziune impotriva „hotilor si mafiotilor acestei tari" nu-l califica pe Gigi Becali ca promotor al unei ideologii de extrema dreapta. O asemenea ipoteza, daca nu vine din ignoranta, suna mai mult a diversiune.
La fel cum eronata e si asertiunea ca fenomenul Becali ar fi doar o inventie produsa in nu stiu ce laboratoare oculte. Rudimentul de cultura politica a liderului PNG si inconsistenta politica a partidului pe care-l conduce nu sint decit cel mult argumente de seminar.
In realitatea romaneasca, cretinismul sinceroid al lui Becali reprezinta, pentru destui dintre compatriotii nostri, o valoare si o reteta de succes.
Pe termen mai lung, „miscarea" lui Gigi, crescuta in etica lui „loveste-ti dusmanul, marca-i banu’ si traieste clipa", e o replica scuipata virtos in ochii civilizatiei care sta sa se infiripe si pe la noi dupa caderea comunismului.
In plan politic, la fel cum Vadim Tudor s-a ridicat in anii ’90 ca falanga securisto-nationalista a populismului socialist impus de Iliescu, asa Gigi Becali se prezinta acum drept bratul „inarmat" al populismului justitiar predicat de Basescu.
Din acest punct de vedere, Becali e de fapt Vadimul actualului regim si cel care, precum liderul PRM pe vremea lui Iliescu, exprima cel mai apasat legatura cu precedentul. Cu un electorat produs secundar al regimului Iliescu si cu parafa de onorabilitate livrata de Cotroceni, Gigi Becali continua nestingherit opera de debilizare a Romaniei.
