In acest moment, bilantul privatizarii in domeniul producerii de energie este zero. Daca adaugam si coruptia din tranzactii, avem tabloul complet al celor doua consecinte catastrofale pentru buget a ceea ce a insemnat in Romania restructurarea sectorului energetic.
Prin spargerea defunctului CONEL, aceasta restructurare s-a transformat doar intr-un scop in sine, pentru ca nu a reusit sa creeze elementul esential dintr-o economie de piata: competitivitatea din punctul de vedere al pretului de productie.
Totul a inceput in 1998, cand Radu Berceanu, pe atunci ministru al Industriilor, aplicand un proiect al institutiilor financiare internationale, a hotarat divizarea colosului care administra sectorul energetic, CONEL, in mai multe societati, dupa criteriul energiei primare.
Astfel au aparut Termoelectrica, Hidroelectrica si Nuclearelectrica, trei producatori care pot avea orice in comun, mai putin costurile de obtinere a energiei.
De exemplu, Termoelectrica are preturi incomparabil mai mari, deci necompetitive, fata de Hidroelectrica sau Nuclearelectrica si, ca atare, nici un investitor nu va intra pe o piata in care exista diferente atat de mari intre costurile de productie.
Dl Berceanu si-a motivat demersul din 1998 prin necesitatea introducerii unui control asupra investitiilor si a banilor cheltuiti pe salarii, sedii sau masini. Sigur, si acest lucru ar fi trebuit facut, dar, in ciuda restructurarii, nici cheltuielile nu au putut fi tinute in frau, nici preturile nu au scazut.
Daca dl Berceanu s-ar fi interesat de structura concernelor energetice din Uniunea Europeana (iar pentru asta nu avea nevoie de sprijinul Bancii Mondiale), ar fi vazut ca toate sunt integrate, adica au in componenta si centrale termoelectrice, si unitati hidroelectrice, tocmai pentru a obtine preturi cat mai mici.
Sigur, la noi nu este chiar atat de simplu din cauza pierderilor si datoriilor acumulate in sistem, dar nici macar nu s-a incercat. Iar daca au mai fost tentative, acestea au avut doar finaluri nefericite. Deja am pierdut doi mari investitori in domeniu, Steag din Germania si Bechtel Power cu sediul la Londra.
Ambele concerne ar fi putut sparge gheata in care este tintuita privatizarea productiei de energie, dar cand si-au facut calculele si au vazut ca nu pot intra in competitie cu Hidroelectrica, spre exemplu, au plecat in alta parte.
Pe ultima suta de metri, ministrul Economiei a incercat sa schiteze cateva scenarii de restructurare a sistemului energetic dupa modelul european, prin combinarea diverselor unitati de productie hidro, termo sau nuclearelectrice, dar pana in acest moment nu s-a intreprins nimic concret.
Multi ar spune ca vanzarea catre investitori strategici a unitatilor energetice nu ar transforma privatizarea decat tot intr-un scop in sine, iar reducerea de preturi asteptata de consumatori nu ar avea loc niciodata.
Bineinteles, orice este posibil, dar un efect pozitiv tot ar avea loc: piata ar incepe sa fie curatata de clientii politici care fac tranzactii cu statul in defavoarea statului, adica a contribuabililor.
Curios este ca nici unul dintre guvernanti nu a cerut vreodata realizarea unui audit al comertului cu energie de pe piata romaneasca, in special al contractelor de la Hidroelectrica, cea mai competitiva dintre societatile rezultate in urma divizarii CONEL.
Pana cand vor fi facuti primii pasi in directia cea buna, ineficientul sistem energetic romanesc va ramane o veritabila bomba cu ceas pentru bugetul tarii.
Adica centralele termoelectrice vor continua sa acumuleze datorii de zeci si zeci de mii de miliarde de lei, statul va continua sa piarda milioane de euro din tranzactiile cu energie, iar asupra contribuabilului roman va continua agresiunea trimestriala a scumpirii kilowatului si a gigacaloriei.
