Guvernul va aloca la rectificarea bugetara din aceasta saptamana inca 50 de milioane de euro pentru constructia de locuinte, a declarat ministrul delegat pentru Lucrari Publice si Amenajarea Teritoriului, Laszlo Borbely.

"Vom avea rectificare si numai pentru constructia de locuinte Guvernul va aloca o suma destul de mare, 1.600 de miliarde de lei vechi, ceea ce inseamna circa 50 de milioane de euro in plus fata de ce am vorbit si avem sperante ca anul acesta vom preda mai multe locuinte", a spus Borbely.

Potrivit acestuia, introducerea posibilitatii cumpararii locuintelor ANL de catre tineri nu va ramane la stadiul de intentie, iar intr-o luna Guvernului ii va fi prezentata varianta legislativa. Borbely a spus ca banii care vor fi obtinuti din vanzarea acestor locuinte vor alimenta un fond special, din care 12-15% va fi alocat primariilor.

"Tinerii vor avea posibilitatea sa le cumpere. Printr-o hotarare de Guvern vom fixa o anumita suma la care ei vor putea sa cumpere aceste locuinte. Va fi un fond special, o parte din acest fond o vom da primariilor, pentru ca si ei au contribuit cu utilitatile, mare parte totusi va ramane la acest fond central.

Articol complet Romania Libera