Prezenta de ieri a presedintelui Basescu in fata parlamentului a fost, desigur, importanta prin ceea ce s-a spus, dar cu mult mai importanta prin ceea ce nu s-a intamplat sub marea cupola. Un fotoliu a ramas gol - si acesta a devenit cel mai greu mesaj politic al serii.
Pe fotoliul acela trebuia sa se afle seful guvernului, Calin Popescu-Tariceanu. Nu s-a aflat.
Se astepta - la fel ca mai toata lumea - ca presedintele sa critice dur situatia din departamentele coordonate de liberali, cum ar fi Sanatatea si Agricultura, si voia ca, prin absenta, sa arate ca respinge abordarea Cotrocenilor? Fusese prevenit ca presedintele va arunca vina pentru situatia din invatamant tot pe umerii premierului, nicidecum pe aceia ai ministrului Hardau, de la Partidul
Democrat? Sau - asa cum sustin unele surse - pur si simplu i-a fost frica de momentul in care camerele de televiziune ii vor fixa chipul, in plina ofensiva prezidentiala asupra redutei guvernamentale? Poate ca vom avea explicatiile necesare chiar din gura premierului.
Pana atunci insa, traim intr-o alta certitudine, mare cat China. Relatia institutionala dintre primul-ministru si presedinte s-a deteriorat grav. Simtisem acest lucru inca din zilele in care presedintele se afla internat la Viena.
Existasera atunci informatii potrivit carora Basescu a refuzat sa-l primeasca pe Tariceanu, venit in capitala austriaca la o conferinta a sefilor de guverne din Uniunea Europeana.
Presedintele si premierul ne-au asigurat insa ca in toata aceasta perioada s-au sfatuit telefonic in legatura cu problemele tarii si ca - lucrul cel mai important - relatia institutionala presedinte-premier functioneaza, in pofida unor posibile animozitati personale.
Acum insa, premierul a facut sa se ridice cortina si - vorba poetului - e foarte greu sa acoperi ce-ai dezvelit odata. Nicio alta justificare nu mai tine. Premierul nu poate invoca niciun motiv plauzibil pentru absenta sa, in afara - Doamne, fereste! - de o imbolnavire subita care l-ar fi facut netransportabil.
Seful statului si primul-ministru pot sa nu se sufere. Pot fi rivali politici de moarte. Vom vedea, poate, candva, un presedinte de stanga si un premier de dreapta - sau invers. Dar nici tensiunile de ordin personal, nici rivalitatile politice de orice fel nu au voie sa afecteze relatiile institutionale dintre oamenii aflati in primele doua pozitii in stat.
(Cine crede ca "locul doi" i-ar fi rezervat presedintelui Senatului se insala, desigur.) Atunci cand presedintele tine un discurs in fata parlamentului, seful guvernului trebuie sa fie de fata.
Am ajuns acum in cel mai grav moment de dupa alegerile din 2004, iar problema reclama solutii politice urgente.
Un guvern strabatut de o falie majora intre reprezentantii PD si ceilalti, un parlament in care nu mai poate fi definita o majoritate si care nu mai manifesta vointa pentru a promova legile necesare integrarii si o administratie paralizata de micile razboaie uitate de pe plan local nu au cum sa garanteze succesul Romaniei dupa intrarea in Uniunea Europeana.
Ca doi oameni de stat ce se pretind, premierul si presedintele trebuie sa inceteze circul, sa poarte cat mai repede o discutie serioasa despre viitor si sa ia decizii majore. Sa divorteze, daca nu mai pot lucra si daca nu se mai simt capabili sa construiasca impreuna ceva pentru natiune!
