Conform unei analize realizate pe baza informatiilor din Baza de Date a creditelor oferite de bancile romanesti, intocmita de Ghiseul Bancar, cele mai importante 14 banci din Romania acorda in prezent credite ipotecare in lei cu o dobanda medie de 9,95% pe an. In cazul primelor cinci banci din Romania, pe criteriul cotelor de piata, dobanda este chiar mai mica, de 9,42%.

Lider al acestui clasament este UniCredit, cu 6,95%. Tendinta este de majorare a dobanzilor la creditele in lei. Din pacate, tendinta descendenta a fost intrerupta de o serie de banci care au ridicat stacheta.

Desigur a existat si motivatia pentru care institutiile de credit au marit in ultima perioada dobanzile cu unul sau chiar doua puncte procentuale: marirea rezervelor minime obligatorii in lei ale bancilor comerciale de catre BNR sau saltul dobanzii de referinta.

Schimbari importante

Intrucat datele despre pachetele de servicii va sunt oferite zilnic in ziarul nostru, astazi o sa disecam mai in amanunt partea de creditare in lei pe ipotecar si imobiliar. Oferta e variata si bogata, practic nu mai exista nicio institutie de credit care se respecta fara acest tip de serviciu in portofoliu.

Principalii jucatori din piata au chiar mai multe produse destinate constructiei, amenajarii sau cumpararii unei locuinte, adaptabile particularitatilor fiecaruia.

Dobanda variabila practicata de Banca Comerciala Romana la produsul rezidential Extra, credit ipotecar, este de 11,28% in acest moment. Ele sunt acordate pe un orizont maxim de timp de 25 de ani.

Desi pare ceva mai mare, nu trebuie sa judecam un credit numai din unghiul acestui indicator ci prin prisma costurilor totale induse: alaturi de dobanda se mai pot adauga multiple comisioane care pot ajunge sa va scoata o suma dubla din buzunare.

Al doilea mare jucator din piata, Banca Romana pentru Dezvoltare- Grup Societe Generale ofera produsul habitat ipotecar. Termenul maxim de acordare este tot de 25 de ani, iar dobanda actuala este de 12,27%. Raiffeisen Bank face parte din categoria celor care mareste ponderea veniturilor din comisioane in detrimentul celor din dobanzi.

Produsul sau ipotecar, denumit Casa Ta, crediteaza tot pe cel mult 25 de ani, dar dobanda coboara pana la nivelul 7,6%.

Nu este insa cea mai redusa dobanda, semn ca lupta la varf se ascute. Principalul contracandidat la locul trei pe podiumul bancar din puncxt de vedere al activelor sau al cotelor de piata, Unicredit, reuseste sa le ia fata celor de la Raiffeisen. Produsul lor, denumit pro, are aceeasi limitare temporara, 25 de ani dar o dobanda de doar 6,95%.

Cele mai "lungi" credite ipotecare le ofera ocupanta locului cinci din peisajul bancar, subsidiara cu acelasi nume din Romania a grupului olandez ING. Produsul ING Bank, Avantaj Plus, poate merge pana la 30 de ani, iar dobanda este si ea destul de atractiva, 9%.

Rata medie a dobanzilor practicate de cele mai importante cinci banci este de 9,42%, fiind inferioara ratei medii a dobanzilor practicate de cele mai importante 14 banci.