Administratia Fondului pentru Mediu, institutie care gestioneaza programul de innoire a parcului auto, a dat recent publicitatii lista producatorilor si dealerilor de automobile inclusi in a doua etapa a "operatiunii" prin care proprietarii automobilelor mai vechi de 12 ani pot primi o prima de casare in valoare de 3000 RON.

In mod bizar insa, principalul jucator de pe piata auto romaneasca, producatorul autohton Dacia Automobile Pitesti, nu figureaza pe lista, cu toate ca in prima etapa a programului avusese alocata o cota de 4500 de masini.

Explicatia oficiala furnizata de Administratia Fondului pentru Mediu a fost ca Dacia a prezentat, in prima etapa, nu mai putin de 3138 de dosare incomplete (din totalul de 4500) si ca acesta este singurul motiv al excluderii din etapa a doua a programului.Cum si reprezentantii producatorului pitestean au fost extrem de rezervati, multumindu-se sa declare ca in cursul saptamanii vor avea o

intrevedere cu autoritatile pentru a studia dosarele in cauza, excluderea Daciei din program continua sa para cel putin stranie.

Integral in Gandul