Fidelizarea si tinerea aproape a marii mase de membri de partid ar fi trebuit sa fie prioritatea zero in politica sa in interiorul PNL. In schimb, Tariceanu s-a multumit de cele mai multe ori cu aparentele.

Desi exclus din partid, Stolojan trece la munca de jos. Incepind de saptamina viitoare ia partidul la picior, incercind sa-si atraga „poporul liberal“ de partea sa. Platforma politica pe care urmeaza s-o lanseze duminica la Pitesti, desi indelung pritocita si de cel aproape un an anuntata ca intentie, e de o simplitate dezarmanta. Tariceanu trebuie sa plece.

De la virful partidului si, implicit, din fruntea Guvernului. Nici vorba despre vreun compromis pe care, chiar daca l-ar propune macar de forma, nu l-ar lua nimeni in serios. Ruptura de fapt dintre cele doua parti e fara rest, iar ceea ce da sens acestei discutii e ca PNL pare si pregatit pentru ea. Cu alte cuvinte, Stolojan are sanse.

Pledeaza pentru asta cel putin doua mari probleme pe care le are PNL sub actuala conducere. Una de fond, si una, sa-i zicem, de procedura. Nu-i nici un secret faptul ca, cel putin la noi, primul-ministru e cel mai vulnerabil demnitar din punctul de vedere al popularitatii. De vina sint in primul rind tranzitia si in al doilea rind aranjamentul constitutional.

Lumea asteapta aproape totul de la Guvern, dar acesta, la rindul lui, depinde in mare masura de alti doi factori de putere pe cit de importanti, pe atit de „iresponsabili“. De-o parte interesele de partid sau, in cazul unei coalitii guvernamentale, competitia dintre cele care o compun, de cealalta institutia prezidentiala.

Le-am numit „iresponsabile“ in sensul in care ambele au sansa de a fi puternice in fapt, dar de a ramine si discrete.

Partidele care teoretic sprijina Guvernul il pot totodata slabi fara ca pentru asta sa raspunda in mod direct cineva anume, in timp ce presedintele, investit simbolic cu cea mai mare autoritate in stat poate face acelasi lucru, de la inaltimea functiei sale, prin simplul fapt de a-l critica. Iar Tariceanu, ca premier, e in aceasta situatie, mai mult decit oricare dintre predecesori.

In plus, ca sef al unui guvern asumat de dreapta, preponderent liberal in sensul larg al cuvintului, Tariceanu mai are o problema. Daca un guvern de stinga are in gena un anumit soi de populism social fiind preocupat mai mult de cum sa dea pomeni de la stat intarindu-si astfel si controlul asupra propriului electorat, unul de dreapta, e mai degraba sinucigas.

Poate multumi imediat o clientela de partid sau segmente electorale inguste, dar, cel putin pe termen scurt, nu se va bucura niciodata de prea mult entuziasm popular. Aceste doua conditii de fond au facut deja din premierul Tariceanu o victima politica preferata. Pe partea de procedura, vina apartine exclusiv acestuia.

Presedintele PNL n-a stiut sau n-a fost prea preocupat sa-si asigure baza partidului. Fidelizarea si tinerea aproape a marii mase de membri de partid, tocmai datorita vulnerabilitatii sale de fond ca premier, ar fi trebuit sa fie prioritatea zero in politica sa in interiorul PNL. In schimb, Tariceanu s-a multumit de cele mai multe ori cu aparentele.

Liderii judeteni, mare parte dintre parlamentari si, in general, dintre cei cu functii importante in partid i-au dat mereu de inteles ca-i sint fideli, ceea ce era oricum de asteptat atita timp cit el detine si pirghiile Guvernului.

Dar intre timp, la baza partidului, dintre o multime de motive, de la cele meschine pina la cele de principiu, „poporul liberal“ a inceput sa se simta cel putin ignorat. Prin urmare, nemultumirile in PNL sint mult mai mari si mai acute decit par. Toate aceste conditii majore, indeplinite deja, au pavat un culoar extrem de favorabil campaniei interne anuntate de echipa Stolojan-Stoica.

Constienti probabil de acest pericol real, desi in mod oficial ignorat, apropiatii lui Tariceanu au decis in aceste zile sa redeschida un soi de dialog cu PD, inclusiv pe tema anticipatelor si a fuziunii. Adica exact cele care au divizat partidul si au creat disidentele notorii conduse de la Cotroceni de catre Theodor Stolojan.

Dar asta nu inseamna decit o eventuala aminare a momentului adevarului numit: divizarea de facto a PNL.