"Unitate si autonomie! Veniti si munciti cu noi pentru autonomia Tinutului Secuiesc! Fiindca acesta este telul, pentru care trebuie sa lucram impreuna si cu Consiliul National Maghiar din Transilvania si cu Consiliul National Secuiesc! Stim ca pentru autonomia teritoriala este nevoie de modificarea legii, care nu se poate realiza de pe o zi pe alta, dar vom lucra la aceasta.

Caci acesta este si interesul pe termen lung al Romaniei: o comunitate maghiara cooperanta, autonoma, si nu continue nemultumiri si permanente tensiuni interetnice!" Astfel a sunat una dintre zicerile autonomiste cu care liderul UDMR, Marko Bela, si-a presarat discursul rostit in fata celor circa 1.000 de participanti, ieri, la adunarea de la Lutita, pentru aniversarea implinirii a 500 de ani de

la adoptarea asa-zisei "constitutii secuiesti", in 1506. In fapt, o proclamatie prin care secuii razvratiti atunci impotriva regelui Ungariei isi revendicau drepturile si privilegiile ce le fusesera anulate rand pe rand.

Intrucat fusese organizat de UDMR, evenimentul a fost boicotat de organizatiile rivale ale acesteia, Consiliul National Secuiesc, Uniunea Civica Maghiara si Consiliul National Maghiar din Transilvania, din dispozitia sefilor acestora - Csapo Jozsef, Szasz Jeno si Tokes Laszlo - care aflasera ca nu vor avea dreptul la microfon.

In pofida interdictiei, un grup de CNS-isti din Sfantu Gheorghe si-a facut totusi aparitia, pentru a imparti spiciul pe care ar fi trebuit sa-l rosteasca Csapo Jozsef si pentru a puncta apoi cu huiduieli si apostrofari discursul lui Marko Bela.

Integral in Gandul