Ponta plimba prin Parlament fantoma lui Munaf

Ponta o acuza pe Macovei de situatia lui Munaf

de Lucian Gheorghiu     Cotidianul
Miercuri, 18 octombrie 2006, 0:00



PSD o acuza pe Monica Macovei ca a blocat cererea de extradare a lui Muhammad Munaf, considerind ca a fost o decizie politica. Juristul Ponta nu a examinat insa si conotatiile juridice ale cazului.

Informatiile privind condamnarea la moarte in Irak a lui Muhammad Munaf au realimentat scandalul Hayssam in Parlament. Ieri, vicepresedintele PSD Victor Ponta l-a acuzat pe ministrul Justitiei, Monica Macovei, ca din ratiuni politice, si nu juridice, a blocat cererea de extradare a lui Munaf.

In sprijinul afirmatiilor sale, Ponta a prezentat un ordin al ministrului Justitiei din 5 decembrie 2005, prin care Monica Macovei a dispus netransmiterea catre autoritatile americane a cererii de extradare formulate de Curtea de Apel Bucuresti referitoare la Muhammad Munaf.

Ponta sustine ca „ministrul Justitiei a oprit aceasta cerere a instantelor romanesti din dorinta de a nu deranja autoritatile americane, dar si de ascundere a adevarului referitor la cazul Munaf“.

Alba-neagra cu teritoriul

Ordinul Monicai Macovei s-a bazat insa pe corespondenta purtata vreme de citeva luni cu Departamentul Justitiei din SUA, care a sustinut in mod constant ca Munaf, cetatean americano-irakian, nu se afla pe teritoriu american, pentru a putea fi invocate legislatia internationala si acordul bilateral privind extradarea, ci se afla doar „in custodia Fortei Multinationale din Irak“,

aflata in aceasta tara la cererea guvernului irakian. Dupa emiterea ordinului criticat de Ponta, Macovei a adresat autoritatilor irakiene o cerere de asistenta judiciara pentru audierea lui Munaf ca inculpat. Irakienii insa au refuzat, intrucit Munaf se afla in custodia americanilor.

Cererile catre autoritatile americane si irakiene de a clarifica situatia juridica a lui Munaf nu au primit raspuns.

Integral in Cotidianul






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


77 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by