Nu exista dovezi, dar sunt inca dubii

Romania si zborurile secrete ale CIA. Concluzii neclare

de C.N.A.     HotNews.ro
Joi, 19 octombrie 2006, 0:00



Nu exista elemente noi care sa confirme sau sa infirme prezenta zborurilor ilegale CIA cel putin pe baza Kogalniceanu de la Constanta, sunt concluziile Comisiei de ancheta, din Parlamentul European, dupa trei zile de investigatii in Romania. Totusi, nu se poate exclude ca au existat operatiuni secrete CIA, fara cunostinta autoritatilor romane, au declarat, joi, reperezentantii comisiei.

Claudio Fava, raportor in Parlamentul European pe chestiunea zborurilor CIA, considera ca exista dubii in privinta posibilitatii ca anumiti detinuti sa fi fost transportati prin spatiul aerian al Romaniei, prin intermediul unor zboruri ale CIA, dar spune ca nu sunt dovezi.

"Referitor la baza de la Kogalniceanu, nu am obtinut elemente noi care sa confirme sau sa infirme posibilitatea ca acesta baza sa fi gazduit detinuti sub autoritatea SUA", a spus Claudio Fava.

"Dar avem in continuare dubii", a adaugat raportorul european subliniind ca in timpul razboiului din Irak nu poate fi exclusa posibilitatea ca CIA sa fi organizat trecerea sau retinerea unor detinuti in aeroportul de la Kogalniceanu, fara ca autoritatile romane sa-si fi putut da seama de acest lucru.

"Autoritatile romane au tratat superficial problema zborurilor CIA", a adaugat Fava, subliniind ca exista zboruri care ar fi trebuit mai atent investigate de Romania.

Raportorul a exemplificat cursa Bagram-Bucuresti, din 6 decembrie 2004, operata de o companie angajata de CIA. Cei sapte pasageri de la bord erau toti americani si calatoreau cu pasaport de serviciu. Nimeni nu a incercat sa afle scopul zborului, iar cei sapte au plecat dupa doua zile fara nicio problema, a spus Fava.

"Nu exista niciun dubiu ca acest zbor a fost gestionat de CIA. Venea de la Bagram, baza americana unde sunt concentrati toti inamicii capturati in Afganistan", a subliniat raportorul european.

El a recomandat autoritatilor romane sa faca mai multe cercetari in aceste cazuri pentru a se evita pe viitor repetarea unor zboruri ilegale.

Carlos Coelho, presedintele comisiei de ancheta CIA din Parlamentul European, a subliniat ca toate insitutiile trebuie sa faca eforturi pentru a afla adevarul in acesta chestiune si pentru a nu lasa nicio urma de indoiala.

Reprezentantii Parlamentului European au multumit autoritatilor romane pentru cooperare si au salutat decizia Senatului de a infiinta o comisie de ancheta in cazul zborurilor CIA.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


73 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    hehe (Joi, 19 octombrie 2006, 14:02)

    ddd [anonim]

    Pai George Bush recunoscuse la un moment dat existenta acestor inchisori , cu trimitere la Europa Centrala si de Est.
    Insa lucrurile stau altfel, ancheta moralizatoare a Parlamentului European s-a mai domolit de cand se stie aproape cu certitudine ca guvernele din Spania si Germania au autorizat zboruri pentru transferuri de detinuti dinspre Afganistan spre Guantanamo, Cuba. Cei din Parlamentul European au si ei un pai in ochi care ii impiedica sa vada barna din ochiul nostru.
    Sau, cine stie, poate chiar n-au gasit dovezi. I-au intampinat romanii cu ciorba de potroace si tuica de prune si s-au intors bucurosi la Strasbourg cu raportul negativ.
  • 0 (0 voturi)    
    sclavi (Joi, 19 octombrie 2006, 15:48)

    robert [anonim]

    suntem sclavii lor , fara voia noastra , si fara nici un beneficiu direct pt noi, oamenii de rand.
    ar fi culmea sa recunoasca cineva existenta inchisorilor si zborurile si tot ce vreti voi
    da de cate dovezi mai aveti nevoie cand vedem cu toti ce isi permit americanii sa faca la noi in tara , omoara oameni si scapa cu mustrarii scrise nu de constiinta , bat oamenii prin baruri si sparg sticle in capu la romanii, si scapa normal ca doar au imunitate.
    ROMANIA=LITLLE AMERICA (ca doar ei ne conduc)
  • 0 (0 voturi)    
    Hilar (Vineri, 20 octombrie 2006, 12:43)

    alex [anonim]

    Mi se pare chiar amuzanta partea cu 'nu s-au gasit dovezi care sa infirme'.
    De cand e treaba acuzatului sa-si dovedeasca nevinovatia?
    Si in plus, isi imagineaza cineva cam cum ar arata asemenea 'dovezi'? O urma ca n-a calcat picior de detinut pe acolo? Nu de alta, dar diverse comisii eurpoene au inspectat deja baze militare de la noi si au declarat ca n-au gasit nimic incriminator. Acum esti vinovat pentru ca nu ai dovada ca nu esti???
  • 0 (0 voturi)    
    ioio (Vineri, 20 octombrie 2006, 19:56)

    ioio [anonim]

    Orice este posibil... mai ales cand e vorba de asa numitii "stapani ai planetei", americanii - buricul pamantului...

Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by