Documentarul „Apusul Aurarilor” a adus Cristinei Oancea, de la TVR, premiul pentru cel mai bun scenariu la categoria Ecologie, in cadrul Festivalului International de Televiziune de la Bar (Muntenegru), desfasurat intre 16 si 19 octombrie.

Juriul, alcatuit din membri din Ucraina, Serbia, Germania, Canada si Muntenegru, a motivat decizia sa prin „constructia complexa a scenariului, care imbina tehnici de investigatie documentara profunda cu citate de fictiune, realizand o puternica legatura dramatica intre trecut si prezent”.

Documentarul „Apusul Aurarilor” este parte a serialului documentar „Aurul Apusenilor”, de patru episoade, produs de Televiziunea Romana. Filmul descrie istoria mineritului de aur din Apuseni.

„Fara nici o intentie polemica, mi-am propus sa pun in valoare patrimoniul natural si istorico-antropologic al regiunii, ca si comunitatile rurale traditionale, o civilizatie amenintata cu disparitia”, spune Cristina Oancea despre filmul care i-a adus premiul, pe care il considera fara ezitare cel mai important proiect la care a lucrat pana acum.

Cristina Oancea lucreaza la acest proiect din primavara anului 2004. Intre martie 2005 si ianuarie 2006 s-au facut mai multe filmari, in regiunea Apusenilor Auriferi, dar si in cele mai importante muzee de istorie si arheologie din tara.

Echipa a fost completata de Ion Cristodulo (director de imagine), Octav Lungu (director de productie), Mioara Maftei (editor imagine), Eugenia Grigore (coloana sonora), Crina Bolboceanu (ilustratia muzicala) si prof. dr. Horia Ciugudean (consultant de specialitate). „Tuturor le-am facut multe necazuri si le-am pricinuit multe nopti de nesomn.

Sa le multumesc ar fi prea putin, nu pot decat sa sper ca rezultatul a meritat eforturile”, spune Cristina Oancea despre echipa.

Integral IQads