Banca Comerciala Romana (BCR) a semnat, vineri, cu Banca Europeana de Investitii (BEI) un acord de imprumut pe termen lung, de tip Global Loan, in valoare de 50 de milioane de euro, fondurile urmand a fi utilizate pentru finantarea proiectelor de investitii, se arata intr-un comunicat al institutiei bancare.

Acordul a fost semnat din partea BCR de catre Danut Florin Bunea - vicepresedinte executiv si Ramona Ivan, director executiv al directiei relatii internationale si finantare externa iar din partea BEI de Thomas Hackett, director general, operatiuni de imprumut pentru Europa si Fulceri Bruni Roccia, director adjunct, directia juridica.

Proiectele de investitii vizeaza domenii precum: energie, protectia mediului, infrastructura (inclusiv sanatate, educatie, locuinte sociale), dezvoltarea economiei bazata pe cunoastere, industrie, servicii si turism.

Beneficiarii fondurilor vor fi companiile mici si mijlocii sau municipalitatile, care indeplinesc criteriile de eligibilitate BEI.

Imprumutul este acordat in euro dar tragerile se pot efectua si in alte valute, precum dolari, lire sterline, etc..

BCR poate efectua trageri in maximum trei transe, iar banca are posibilitatea de a opta pentru dobanda fixa, variabila sau revizuibila.

Perioada pe care se acorda creditele este de maximum 20 de ani de la data tragerii.

Banca Europeana de Investitii a acordat Romaniei, in perioada 1990-2005, credite in valoare de 4,3 miliarde de dolari pentru proiecte legate de aderarea la Uniunea Europeana (UE). Dupa aderarea la UE, Romania va deveni actionar al bancii, urmand a avea un reprezentant in Consiliul Guvernatorilor si membrii in Consiliul Director.

Dupa aderarea la Uniunea Europeana, Romania va contribui la capitalul subscris al BEI cu 42,3 milioane de euro.

Aproximativ 61% din creditele acordate Romaniei au fost catre domeniul transporturilor, 15% s-au indreptat catre proiecte vizand mediul inconjurator, iar 7% au mers catre sanatate si educatie.

Principalele proiecte de transport sunt reabilitarea caii ferate pe coridorul pan-european IV (300 de milioane de euro, cofinantare alaturi de ISPA), reabilitarea infrastructurii rutiere pe coridorul european VI (350 de milioane de euro), construirea autostrazii Cernavoda-Constanta (187,5 milioane de euro).

BCR, membra a Grupului Erste Bank, este cea mai importanta institutie bancara din Romania, gestionand active de peste 11 miliarde de euro. Banca are in prezent 457 sucursale si agentii in intreaga tara si o retea de peste 1.200 ATM-uri si aproape 9.200 de POS.