17 state membre care au ratificat Constitutia UE (printre care si Romania) ar putea trece la o integrare mai profunda. Restul de zece ar putea adera mai tirziu. Propunerea, care reinvie ideea „Europei cu doua viteze“, adica a unui nucleu mai integrat, a fost facuta de premierul italian, Romano Prodi, in fata Parlamentului European.

In discursul sau, Prodi a facut apel la conducatorii statelor UE sa ajunga la un acord cu ocazia summitului ce va avea loc la 21-22 iunie, care sa pastreze elementele-cheie ale Constitutiei, pentru a asigura o conducere mai puternica Uniunii si procedee mai simple de luare a deciziilor.

Elementele la care facea referire premierul italian sint infiintarea functiei de presedinte al Uniunii Europene, a functiei de „ministru“ de externe, implementarea unui sistem de vot mai democratic si cresterea rolului parlamentelor nationale in problemele europene.

De asemenea, Prodi ar dori renuntarea la vetoul national in problemele din domeniile justitiei si cooperarii politienesti.

Aceste reforme nu sint insa acceptate de alte state membre UE. Pe linga Franta si Olanda, care au respins prin veto Tratatul Constitutional, Marea Britanie nu doreste sa renunte la prerogativele nationale din domeniul politicii externe, judiciare si politienesti. De asemenea, Cehia si Polonia au dat de inteles ca nu vor renunta la vetoul national in aceste domenii.

Integral in Cotidianul