Intr-un interviu acordat "Romaniei libere", pe care-l vom publica in doua episoade, Ticu Dumitrescu apreciaza ca a fost naiv atunci cand a luat de bune declaratiile de sustinere ale liderilor partidelor politice in reformarea CNSAS.
La ceas de bilant, el inventariaza realizari si esecuri, explicandu-ne ca, fara amendarea actualei legi, nu vom putea afla mare lucru despre Securitate si ororile ei.
Constantin Ticu Dumitrescu sustine ca lipsa de vointa politica manifestata, fara incetare, din 1990 pana astazi face imposibile o reala deconspirare a Securitatii, o condamnare mai mult decat simbolica a comunismului, o aplicare nediscriminatoare a unei eventuale legi a lustratiei.
Vreau sa incepem acest dialog cu o intrebare directa: veti deveni, in sfarsit, presedintele Colegiului CNSAS, dupa retragerea dlui Claudiu Octavian Secasiu?
Ticu Dumitrescu: Raspunsul e unul singur, clar, fara echivoc: nu! Pentru mine, momentul in care as fi acceptat aceasta functie a trecut ireversibil.
Aveam atunci o strategie, un proiect si, peste toate, naivitatea de a ma increde in declaratiile de sustinere ale liderilor partidelor politice in intentia mea de a reforma si transforma CNSAS-ul intr-o institutie transparenta, dedicata descoperirii adevarului despre ce a insemnat Securitatea in intregime, fara jumatati de masura.
Desigur, nimic n-ar fi fost posibil fara modificarea legii in sensul revenirii ei cat mai aproape de prevederile proiectului Ticu.
Nu va judecati prea aspru autoacuzandu-va de naivitate?
— Nu! Am fost naiv in ciuda experientei si cunoasterii tipologiei omenesti in cele mai relevante situatii de viata, din spatiul celulelor de ancheta si al temnitelor securisto-comuniste, unde afli cel mai bine cine si cum esti tu, cum sunt ceilalti.
Acest moment s-a pierdut definitiv, chiar daca, prin staruinta presedintelui Basescu, CSAT-ul a obligat "serviciile" sa respecte Legea 187/1999 predand o mare parte din arhivele Securitatii si, cu toate ca premierul Tariceanu si guvernul sau au venit cu sprijin material pentru CNSAS (schema, fonduri pentru depozitul de arhiva de la Popesti si logistica).
In schimb, ne intalnim din nou cu acea lipsa cronica de "vointa politica" (sic!) manifestata incepand din CPUN, ori de cate ori a fost vorba de un proces al comunismului, de punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara, de deconspirarea reala a Securitatii si a PCR-ului, de o lege a lustratiei etc.
si nedezmintita nici astazi in fata amendamentelor Guvernului care zac in Parlament, spre a face Legea 187 ceva mai reala si mai operativa.
Traim vremea jumatatilor de masura, a "trocului si trampei", a compromisului, a negocierii adevarului, a cercurilor de interese etc.
Acestea sunt, de fapt, valorile unei societati care amana mereu sa se priveasca in oglinda, sa vada cum este, cum a ramas dupa 50 de ani de comunism, ce a devenit dupa 17 ani de tranzitie si chiar dupa sase luni dupa intrarea in UE.
Or, acei politicieni si acea parte a presei, in loc sa vada aceste lucruri esentiale, se preocupa de lucruri secundare ale ativitatii CNSAS, prezentate in fel si chip.
Totusi, va trebui sa alegeti in curand un presedinte.
— Da! si mi se par exagerate speculatiile privind aceasta problema, daca tinem seama ca functia s-a devalorizat dupa ce s-a creat cutuma celor sase luni de mandat. In fine, s-a hotarat de acum doua-trei saptamani sa indeplinim aceasta formalitate pe 3 iulie a.c.
Dupa un an de zile de activitate ca membru al Colegiului, ce concluzii puteti trage despre activitatea acestuia si a CNSAS in general?
— Spre a raspunde unei astfel de intrebari, ar trebui sa fac un bilant. Or, acum nu este cazul.
As incerca insa, inainte de a vorbi de rezultatele negative, sa prezint cateva din cele pozitive. Astfel se stie ca una din principalele parti ale proiectului de lege Ticu, aceea privind dreptul la studierea dosarelor de securitate, a ramas nemodificata (art. 2).
Or, aici se lucreaza din plin, sala de studiu a devenit neincapatoare pentru cei veniti sa-si citeasca propriile dosare, sau pentru cercetatorii acreditati (care s-au triplat ca numar), veniti sa studieze in arhivele Securitatii diversele teme de cercetare aprobate in Colegiu.
O problema deosebita a constituit-o continuarea amenajarilor de la Depozitul de Arhiva de la Popesti-Leordeni, necesar pentru depozitarea sutelor de mii de dosare intrate in 2006.
N-a fost o munca usoara, a fost chiar bruta, dosarele transportandu-se cu bratele pe zeci de metri, apoi ridicate si asezate in ordine pe rafturi, unele chiar in cutii speciale.
Se impune continuarea lucrarilor de modernizare a depozitului si amenajare a birourilor de la DAPL.
Oricum, baza noastra de la Popesti-Leordeni (DAPL) a devenit Depozitul Unic al arhivelor fostului aparat de represiune comunist, cuprinzand circa 2.000.000 de dosare.
Asta inseamna ca ne putem astepta de-acum la numeroase deconspirari cu nume sonore?
— Nu! Pentru CNSAS si, in primul rand, pentru Directia de Investigatii, greul abia incepe, intrucat atata vreme cat nu se studiaza toate aceste dosare si nu se stocheaza pe calculator datele lor importante, nu putem sa ne asteptam decat intamplator la mari surprize.
Atata vreme cat nu avem arhivarea pe calculator a tuturor dosarelor, deciziile pe care le luam pot suferi, o data cu descoperirea altor documente care privesc persoanele respective, modificari. Despre o persoana poti avea surpriza sa afli date noi doar intamplator, cand le vine randul studierii unui alt caz si altor dosare.
Aici ar trebui reorganizata activitatea in sensul suplimentarii cu 3-400 de oameni. Altfel vor trece ani multi pana ce vom fi in masura sa cunoastem in intregime continutul acestor dosare. Asa cum vor trece ani multi pana ce comisiile mixte vor putea desecretiza zecile de mii de dosare retinute de SRI ca aducand atingere Sigurantei Nationale (sic!).
Sa trecem acum la ce va nemultumeste.
— Nu inainte de a lamuri cateva lucruri legate de acei politicieni sau chiar de unii ziaristi care, fie cu buna intentie, fie pur si simplu ca sa se afle in treaba, isi dau cu parerea in legatura cu activitatea CNSAS, inainte de a cunoaste in mod real datele si problemele acestei institutii.
Astfel, mai toti neglijeaza un lucru esential, si anume ca, oricat ar fi de diferiti membrii Colegiului, ei trebuie sa respecte in hotararile lor L. 187/1999. Una este ceea ce si-ar dori fiecare membru al Colegiului si alta ceea ce prevede L. 187 pe care, ca orice membru al Colegiului, trebuie si eu sa o respect. Desi ma revolta de multe ori.
Intrucat, spre exemplu, eu consider nedrept si imoral ca aceasta lege sa-i imparta in mod stupid pe securisti in albi si negri (adica in unii care au facut politie politica si altii care "nu"!), iar documentele Securitatii, impartite si ele in unele care ar aduce si acum (si de ce nu in vecii vecilor?) atingere sigurantei nationale.
De parca Securitatea in intregul sau a fost altceva decat politia politica odioasa a PCR! Asta nu inseamna ca n-au existat, este drept ca in mod exceptional, si ofiteri de securitate care s-au purtat omeneste. Eu am avut posibilitatea sa constat acest lucru in timpul detentiei, dar chiar si acum, audiind in Colegiu fosti ofiteri de securitate.
Am fost chiar impresionat recent de sinceritatea si regretele unei foste ofiterese de securitate.
Totusi, de ce sunt deconspirati atat de putini ofiteri de securitate?
— Ni se imputa deseori acest lucru, dar nu se vrea sa se stie ca, pentru a deconspira un fost securist, investigatorul nostru trebuie sa piarda luni de zile spre a cere si primi de la "servicii" datele necesare, pentru ca in final, dupa parcurgerea unor proceduri exagerate si prevazute in lege si regulament (audieri, contestatii la Colegiu, contestatii in justitie etc.), si in felul
acesta sa treaca doi-trei ani de zile pana la publicarea acestuia in Monitorul Oficial.
De ce sa ne miram atunci ca n-am deconspirat in sapte ani decat 200 securisti? Desi Directia de Investigatii are astazi in baza sa de lucru un numar de 14.461 de persoane - cadre active ale Securitatii, care au actionat, emis si semnat documentele ce fac obiectul prevederilor Decretul-lege 187/1999 si deci al cercetarilor noastre.
Daca legea ar permite publicarea directa a numelor acestora, fara probarea individuala a activitatii de politie politica (asa cum s-a cerut prin amendamentele Guvernului), am putea sa emitem si sa dam publicitatii prin Monitorul Oficial liste de sute de persoane pe saptamana.
Dar legea nu permite asta (oare de ce? - aceasta-i intrebarea!) si, prin urmare, trebuie "lucrati fir cu fir", intocmindu-se probatorii dupa model judiciar, ca la procuratura. Aceste probatorii sunt votate in Colegiu, cei vizati, asa cum spuneam, fac contestatii, ajung in instanta, iar procesele dureaza.
(De exemplu, procesul lui Marian Ureche cu CNSAS a durat doi ani si jumatate, timp in care noi nu l-am putut publica in Monitorul Oficial.) Acesta este motivul principal pentru care listele de ofiteri care provin de la CNSAS sunt atat de scurte, spre deosebire de cele publicate de presa.
Chiar si eu am dat publicitatii in 2003 in presa numele a 1000 de securisti, pe care i-am extras cu nume, prenume si grad din dosarele mele si ale PNT. O deosebire esentiala este insa aceea ca listele, asa scurte cum sunt, emise de institutia noastra produc efecte juridice sau ar trebui sa produca, spre deosebire de cele publicate in presa, care nu produc decat efecte mediatice de moment.
De mare actualitate si de mare interes public ar trebui sa fie, printe multe altele, situatia ofiterilor de securitate care detin titlu de revolutionar. Saptamanal sunt prezentate la Colegiu astfel de cazuri, toti revolutionarii fiind verificati in temeiul legii noastre si in temeiul unei legi speciale.
Constatam acum ca sunt cazuri in care, timp de 17 ani, cati s-au scurs de la revolutie, unii dintre ei (chiar si sefii unor unitati judetene sau orasenesti!) au incasat si pensiile grase pentru activitatea de dinainte de 1989 (adica de securisti), dar si drepturile speciale ca revolutionari, detinatori de titlu! Sunt astfel rasplatiti din bugetul statului si pentru activitatea de politie politica
dusa in timpul regimului comunist, si pentru presupusa "contributie" la caderea acestui regim!
Dar de ce deconspirati atunci atat de putini informatori?!
— Buna intrebare, daca tinem seama ca eu sunt chiar acuzat ca as duce un razboi cu aceasta categorie. Or, lucrurile sunt exact invers. Astfel, spre exemplu, de unde legea similara germana prevede deconspirarea tuturor informatorilor, eu, in proiectul "Ticu", regasit in L. 187, nu m-am referit decat la cei care detin sau vor sa detina demnitati ori functii de decizie.
Deci nu are nimeni nimic cu masa informatorilor Securitatii. Asa se si explica, in mare, de ce n-au fost deconspirati prin publicare in Monitorul Oficial decat cateva zeci de fosti informatori.
Mai exista o alta categorie, aceea a informatorilor deconspirati drept urmare a cererilor directe ale victimelor, care vor sa cunoasca in mod oficial numele reale ale celor care, afara sau in inchisoare, i-au turnat la Securitate. Numarul acestora depinde de solicitarile scrise ale celor care-si studiaza propriile dosare si de posibilitatile Directiei de Investigatii de a-i deconspira.
Pana astazi, au fost deconspirati, la cerere, pe baza probatoriilor intocmite de Directia de Investigatii, dezbatute in Colegiu si aprobate prin vot, 640 de informatori. Numarul cererilor este insa de cateva mii si este in crestere.
Revenind la Colegiul CNSAS, ne puteti spune cum ramane cu disputele dintre membrii Colegiului?
— Ele exista, vor exista si sunt normale daca nu degenereaza in insulte si decibeli ridicati.
Oare in Parlament se intampla altfel? De ce sa va mire ca se intampla si in Colegiul CNSAS atata vreme cat noua dintre membrii Colegiului sunt desemnati direct de partidele politice, chiar daca sunt cativa dintre ei care, spre onoarea lor, nu tin seama decat de constiinta lor si de adevar, si nu de culoarea partidului respectiv.
Dar, in afara acestui aspect, exista intre membrii Colegiului si diferente majore de mentalitate, legate de varsta, educatia si experienta de viata a fiecaruia. De aceea dezbaterile sunt uneori tensionate.
Un articol de Ileana Lucaciu
