Rolling Stones nu e o trupa compusa din trei fondatori, plus Ron Wood, plus Daryl Jones, plus backing vocals, clape si suflatori, ci o aparitie apocaliptica de 14X15 metri, daca ne gandim la dimensiunile ecranului, sau 70Xaproximativ 20 de metri, daca luam in calcul toata scena, cu cele doua aripi versatile.

Dupa unii, Jagger, Richards si compania n-au mai facut lucruri care sa schimbe istoria muzicii de la “Exile on Main Street” (1972) sau de la “Tatoo You” (1980). Concertul de aseara, de la Bucuresti, dovedeste insa mai bine ca orice ca muzica nu inseamna doar compozitii si studio de inregistrari, ci si spectacol.

S-a vorbit deja despre artificiile si flacarile scuipate de scena, mini-scena desprinsa din scena si ajunsa in mijlocul stadionului pentru “(I can’t get no) Satisfaction” si toate celelalte.

Toate artificiile - la propriu si la figurat - folosite de Stones in concert au fost bine gandite si premeditate pana la detaliu, pentru a spune ceva unor oameni care priveau trupa de la cateva sute de metri.

Cu alte cuvinte, Stones comunica cu publicul prin intermediul unei extensii, scena cu efecte speciale. S-ar fi putut vorbi de kitsch, cu toate acele flacari si limba cinetica iesita la un moment dat din ecran, dar la eficienta vizuala a tuturor acestor inovatii e mai greu.

Totul a contribuit la impresia de ceea ce se numeste in engleza “bigger than life” (”mai mare decat viata”). Ca si alte trupe celebre, dar prima dintre ele, Stones a inventat un “amplificator vizual”, la fel cum muzica lor ajunge la spectatori prin intermediul asa-numitelor “PA-uri”, stivele de boxe.

Silinta pe care si-a dat-o Jagger ca sa spuna corect (desi cu un accent de ventriloc) frazele romanesti arata aceeasi premeditare atenta a concertului, care a stralucit si prin gradatia nu numai sonora, ci si vizuala si prin trecerile de la o piesa la alta. Nu intamplator, piesele de pe albumul “promovat”, cel cu acelasi nume cu turneul, lansat in 2005, au fost foarte putine.

Poate ca nici una din cele 120 de mii de urechi de pe stadion (foarte multe pentru Romania, maruntis pentru Stones) nu a auzit “Satisfaction” sau “Jumpin’ Jack Flash” pentru prima oara si a fost bine ca a fost asa.

Stones a pus accentul pe show, cel din care vin probabil si cea mai mare parte a banilor trupei, iar un astfel de show este suficient pentru a te trimite in magazinele de muzica (sau pe Bittorrent, in tarile mai putin civilizate) dupa albumul nou sau unele din foarte rentabilele Best of-uri ale trupei.

Daca spectacolul vizual n-ar fi existat, efectul asupra publicului ar fi fost mult mai slab, desi Stonesii au fost intr-o forma muzicala foarte buna, iar agitatia lui Mick Jagger e incredibila pentru un rocker de 64 de ani impliniti. Rolling Stones e insa pe drept supranumita, ca si U 2 pe alocuri, “cea mai mare trupa de rock din lume”.

Wikipiedia spune de altfel ca ideea mini-scenei care ajunge in mijlocul stadionului apartine U 2. La acelasi link gasim faptul ca Stones candideaza la titlul de trupa cu cei mai multi spectatori din lume, doua milioane, la un concert “A Bigger Bang” de pe plaja Copa Cabana, din 18 februarie 2006.

Atunci a fost nevoie de un tunel special construit, pornind de la hotel, pentru ca Jagger, Richards si ceilalti sa poata ajunge la scena.

Dincolo de controversatul record de public, “A Bigger Bang” este turneul cu cele mai mari incasari din istoria rock-ului, peste 470 de miloane de dolari pana acum si estimate catre o jumatate de miliard pana la sfarsitul operatiunii. Romania, ca si alte tari estice, s-a aflat in coada listei de concerte, care au inceput in 2005.

Insa asta e egal cu privilegiul de a fi printre ultimii spectatori ai celui mai mare turneu mondial al unei trupe, probabil apogeul statistic al acestui gen de spectacol.

Intr-un viitor de ordinul anilor, un spectacol precum cel de aseara se va vedea din ce in ce mai rar.

Probabil ca ceea ce se numeste “arena rock” sau “stadium rock” (cu referire mai curand la show, loc si desfasurare decat la muzica, la fel ca rave-ul) se va sfarsi odata cu Rolling Stones si cu singurii lor urmasi incontestabili, U 2, la fel cum vedetele pop de mainstream nu mai exista de la Madonna si Michael Jackson in perioada lor de glorie, anii ‘80.

Asa ca, una peste alta, spectatorii de pe “Lia Manoliu” au participat la o seara greu de repetat intr-o viata de om.

P.S.: Nu pot sa trec cu vederea porcaria care s-a intamplat la standurile de Coca-Cola, desi au spus-o si altii. A fost intr-adevar o mizerie fara precedent la toate concertele si festivalurile la care am participat: cateva tarabe cu suc si bere la 60.000 de oameni. In loc de cozi, s-au format niste gramezi de cateva sute de oameni care se imbulzeau sa ia sucuri la pahar.

Operatia era incetinita de vanzatorii depasiti de situatie, care aveau ca tema sa verse sticlele de 0,25 in pahare, probabil din motive de securitate. Daca voiati sa vedeti intelectuali finuti urland ca babele de la coada de la Alimentara, acolo era locul.

Prin contrast, B’Estival, un eveniment care cred ca a avut probabil o participare de cateva mii de oameni, avea probabil de zece ori mai multi vanzatori, la standuri la care ar fi incaput mult mai ordonat multimea de la Rolling Stones. Nu stiu exact cine au fost organizatorii - Vodafone? -, dar amatorismul lor a contrastat cu scena si trupa care au functionat ca niste ceasuri elvetiene.

Cred ca n-am mai vazut o mizerie asemanatoare de la Skip Rock ‘93. Un festival unde, altfel, s-a putut asculta Jethro Tull.