Presedintele Vladimir Putin s-a intalnit miercuri, la Kremlin, cu ofiteri din conducerea structurilor de forta, cu ocazia ridicarii lor in grad. In discursul pronuntat cu acest prilej, seful tarii a vorbit despre noile amenintari externe: potrivit spuselor sale, e vorba de NATO la granitele Rusiei, de scutul american antiracheta si de bazele americane din tarile Europei.

In acest sens, Putin a inclus printre prioritatile statului intarirea Fortelor armate.

In plus, liderul de la Kremlin, a cerut Serviciului de spionaj extern (SVR) sa-si „extinda posibilitatile”. Justificandu-si pretentiile el a vorbit de „situatia din lume” si de „interesele interne” din Rusia, relateaza agentia electronica de presa Newsru.com.

La intalnire au participat, printre altii, seful MI, Rasid Nurgaliev, procurorul general, Iuri Ciaika, seful FSB, Nikolai Patrusev, precum si ministrul pentru situatii exceptionale, Serghei Soigu.

Referindu-se la intentiile SUA de a amplasa in Polonia si Cehia elemente ale sistemului lor de aparare antiracheta, Putin a amintit ca, astfel, in Europa vor apare pentru prima data elemente ale armamentului strategic american.

„In acelasi timp, variantele alternative propuse de noi pentru ca modalitate de protectie impotriva nor ipotetice, subliniez, ipotetice amenintari cu rachete, sunt ignorate”, s-a plans liderul de la Kremlin, citat de sursa mentionata.

Iata de ce, a continuat Putin, se impune „consolidarea capacitatii de lupta a armatei si flotei militare, dotarea lor cu tehnica moderna de lupta, crearea unui sistem cu dubla aplicare, precum GLONASS”.

Pe de alta parte, Putin a laudat daruirea totala a ofiterilor din spionaj, precizand ca SVR isi indeplineste constiincios misiunile trasate, „ajuta la depistarea din timp a pericolelor externe la adresa securitatii nationale, contribuie la cimentarea pozitiilor internationale ale tarii noastre”.