Doar 15% din populatie are incredere in partide, iar 85% propune ca absenteismul parlamentar sa fie sever penalizat. Cetatenii sustin diminuarea numarului de parlamentari, limitarea mandatelor, plafonarea salariilor si reducerea pensiilor alesilor.
Surprinzator, dar asertiunile si cifrele de mai sus nu sunt extrase din presa noastra, nu sunt opinii ale romanilor si nici cifre din sondajele autohtone.
Ele apartin jurnalistilor, specialistilor si cetatenilor din Italia si Franta, unde se desfasoara o apriga dezbatere despre „casta” politicienilor si reforma institutiilor.
Volumul „Casta”, scris de doi jurnalisti si vandut precum gentile Prada in Italia, dezvaluia unei populatii socate ca institutiile publice cheltuiesc averi pe „life-style”.
Spre exemplu, salariul unui parlamentar italian este de 11.703 euro pe luna, la care se adauga inca 10.000 de euro pentru tot soiul de cheltuieli ipotetice. De-a dreptul „obez” fata de salariul unui parlamentar britanic, 7.500 de euro, german - 7.009 euro sau francez - 6.953 de euro („Financial Times”).
Cu aproape 4.500 de euro pe luna, un parlamentar roman are motive serioase sa se creada cenusareasa. Nici macar coruptia nu este specifica: 16 dintre cei 630 de membri ai legislativului italian sunt condamnati penal („La Casta”).
Parlamentele au fost prinse sub un val neobisnuit de contestari, tsunami ce le spulbera diurnele, compensatiile, bonusurile. Sub presiunea publica, atat puterea de stanga din Italia, cat si cea de dreapta din Franta au inceput ajustarile. Italia a redus pensiile ale-silor si diurnele de deplasare in strainatate.
In Franta, o comisie de reflectie instituita de Nicolas Sarkozy elaboreaza un proiect de revizuire a Constitutiei, una dintre recomandari fiind retinerea din indemnizatii pentru absenteism. Se discuta si despre micsorarea numarului de parlamentari si a mandatelor.
Riscul ca populatia sa considere parlamentele institutii parazitare este amplificat de globalizare. Laudand reforma noului premier britanic Gordon Brown, Saskis Saasen, profesor de sociologie la Universitatea Columbia, identifica o tendinta de intarire a puterii executive si de golire de putere a celei legislative.
Mai adaptate logicii globalizarii economice, guvernele devin mai „internationale”, in timp ce parlamentele sunt din ce in ce mai „locale”.
Acest „deficit de democratie din interiorul statului liberal”, cum numeste Saskis Saasen fenomenul, urmeaza sa fie ameliorat in Marea Britanie prin impartirea cu parlamentul a unor atributii executive ca securitatea nationala, politica externa, numirile in justitie si in functii publice.
Reforma institutionala, inclusiv in Romania, trebuie sa urmareasca recredibilizarea, responsabilizarea si intarirea puterii corpurilor legislative pentru ca nu cumva, intr-o zi, cineva sa se intrebe „dar de ce mai e nevoie de acest decor costisitor numit parlament?”.
Numai ca legislatorii romani resping ca atac rauvoitor impotriva democratiei orice critica la adresa eficientei si orice initiativa care le chestioneaza bunastarea privata, deductibila din declaratiile de avere.
