Autoritatea Nationala pentru Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei (ANRCTI) va organiza, in luna noiembrie a acestui an, o licitatie pentru achizitionarea de servicii integrate de comunicatii in scopul reducerii cu aproximativ 25% a costurilor totale pentru aceste servicii, potrivit unui comunicat de presa al institutiei.

In prezent, autoritatea foloseste servicii furnizate de opt operatori diferiti, iar prin aceasta licitatie urmareste selectarea unui furnizor unic (sau a unui consortiu), pentru a-si diminua costurile si a gestiona mai bine sistemul de comunicatii de date si voce.

Licitatia are ca scop achizitionarea serviciilor de realizare a unei retele virtuale private (VPN) si furnizare de servicii de comunicatii electronice prin retele fixe si mobile (internet, comunicatii de date, telefonie fixa si mobila). In prezent, Autoritatea utilizeaza serviciile de comunicatii de date si telefonie fixa si mobila furnizate de un numar de opt operatori diferiti.

ANRCTI are sedii, centre de control si statii fixe de monitorizare a spectrului radio intr-un numar de 78 de locatii in intreaga tara. De asemenea, institutia foloseste un numar de 24 statii transportabile si mobile de monitorizare a spectrului radio.

Pentru eficienta activitatilor de control si monitorizare se impune asigurarea conectivitatii de la distanta, precum si accesul in timp real si in deplina securitate la bazele de date prin utilizarea de terminale mobile.

Potrivit informatiilor autoritatii, prin implementarea si utilizarea acestei solutii integrate, se preconizeaza o reducere a costurilor totale pentru servicii de comunicatii cu aproximativ 25%.

Conform indicatiilor ANRCTI, la data depunerii ofertei, ofertantul trebuie sa indeplineasca, cumulativ, calitatea de furnizor de retele publice de comunicatii electronice la nivel national, calitatea de furnizor de servicii de telefonie destinate publicului si calitatea de furnizor de servicii de transmisiuni de date si servicii de acces la Internet.

Ofertantul trebuie sa demonstreze ca a indeplinit si realizat in ultimii trei ani unul sau mai multe contracte care au avut ca obiect prestarea unor servicii de comunicatii electronice furnizate prin retele fixe si mobile si care au avut valoarea cumulata anuala egala sau mai mare decat 1,6 milioane lei (echivaletul a 500.000 euro).

Termenul limita de primire a ofertelor este data de 5 noiembrie a acestui an, acestea urmand a fi deschise la data de 6 noiembrie.