Intervalul 18-24 octombrie a fost pe gustul speculatorilor de la BVB. Vinerea trecuta piata a anticipat parca scaderea accentuata din Statele Unite, pierzand teren pe final din cauza unor vanzari agresive pe actiunile "blue-chips" (Petrom - 4,7%, BRD - 3,4%, Banca Transilvania - 4,3%).

Terenul a fost recuperat aproape integral in sedinta de marti, 23 octombrie, dar piata a reintrat ziua urmatoare pe scadere. Peste Ocean companiile din Dow Jones aveau la inceputul saptamanii un raport pret/profit pe actiune (PER) mediu de 17, iar DAX-ul german se gasea la cota 13.

In Polonia stacheta urca la 18, Bursa din Bucuresti avand un PER mediu la nivelul intregii piete de 21,2 la sfarsitul lunii septembrie.

(BVB este mai ieftina decat piata din Sofia, unde indicele Sofix trece de 50.) O surpriza pentru noi este subevaluarea companiilor unguresti, unde PER-ul este inca putin peste 13, bursa din Budapesta putand aspira in perioada urmatoare multe din fondurile speculative parcate pe pietele regionale.

SIF Moldova si-a propus pentru 2008 o premiera in familia SIF: majorare de capital cu aport in numerar, la care sa se adauge un bonus de "gratuite" din profitul acestui an. Ramane de vazut daca va reusi sa adune cvorumul necesar in AGA (50%).

Electromagnetica si-a reevaluat activele, iar terenurile din patrimoniu au plusat cu 41 milioane de euro.

Societatea va splita valoarea nominala a actiunilor, de la 0,23 la 0,1 lei, investitorii inregistrati pe 8 noiembrie urmand sa beneficieze de o majorare de 23 de ori a numarului de actiuni detinute.

Un articol de Alexandru Aldea

Integral in Romania libera