În ultima perioadă au apărut îngrijorări în rândurile comandanților armatei ucrainene, dar nu numai, cu privire la un eventual al doilea atac al rușilor asupra Kievului, dar și pe direcția Liov, în vestul Ucrainei, pentru a tăia liniile de aprovizionare dinspre Occident.

Generalul Friedrich Paulus observând situația de pe front Foto: CBW / Alamy / Alamy / Profimedia

De această dată, atacul ar urma să vină dinspre Belarus, unde armata rusă ar fi început deja să concentreze trupe și material de luptă. Spre deosebire de atacul eșuat de la începutul războiului asupra capitalei Ucrainei, la această acțiune ar trebui să participe și trupe belaruse.

Astfel, șeful forțelor armate ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi a declarat deschis în luna decembrie faptul că se așteaptă la acest al doilea atac.

Acesta afirmă că rușii, deși întâmpină dificultăți majore în ceea ce privește logistica și lipsa materialului adecvat, au în vedere această acțiune de mari proporții cândva în cursul anului 2023.

De menționat este faptul că nu ar fi prima oară în istoria militară când rușii ar încerca o asemenea manevră de amploare, menită să încercuiască mari mase de trupe inamice și să le taie rutele de aprovizionare.

Ne referim aici la celebra operațiune Uranus, din timpul celui de-al doilea război mondial. Aceasta a făcut parte din bătălia de la Stalingrad, poate punctul de cotitură al războiului de pe frontul de est.

Operațiunea Uranus – context strategic și forțe participante

Așa cum am precizat, Operațiunea Uranus a fost planul sovietic de a incercui forțele germane care asediau Stalingradul, începând cu vara anului 1942.

După eșecul Operațiunii Typhoon (ocuparea Moscovei de către germani), Hitler a decis cucerirea orașului strategic Stalingrad, aflat pe Volga, și care era văzut ca un obstacol în în calea controlului nazist asupra prețioaselor puțuri de petrol din Caucaz.

Misiunea a fost încredințată Armatei a 6-a germane, sub comanda lui Friedrich Paulus, ajutată de trupe românești, maghiare și italiene.

Începând cu luna august, germanii fac progrese importante peste fluviul Volga, Paulus fiind ajutat de Flota a patra aeriană germană, care deținea superioritatea aeriană în acest sector de front și a transformat Stalingradul în ruine.

Oras rusesc distrus de nazisti Foto. CBW / Alamy / Alamy / Profimedia

La începutul lunii septembrie, primele unități germane avansate intră în oraș. Acesta era apărat de Armata 62 Gardă sovietică, sub conducerea generalului V.I. Chuikov.

Faptul că anterior atacului, aviația germană bombardase intens orașul transformându-l în ruine s-a dovedit un dezavantaj pentru Wehrmacht, rușii transformând fiecare casă într-o fortăreața. Totuși, deși cu pierderi grele, înaintarea a continuat, germanii reușind să ocupe la un moment dat majoritatea suprafeței orașului, impingăându-i pe apărătorii sovietici în câteva „buzunare” de apărare, pe malul fluviului.

De menționat că aceste mici zone de rezistență nu au fost niciodată eliminate, fiind constant alimentate de pe partea cealaltă a Volgăi, cu toate eforturile depuse de aviația germană.

În acest timp, generalii germani erau îngrijorați de situația flancurilor germane, asigurate de aliații români, italieni și unguri. Situația acestor trupe ale Axei nu era una roz, acestea trebuind să apere largi porțiuni de front, mult peste capacitățile lor.

În același timp, este cunoscută situația armatelor 3 și 4 române, care nu beneficiau de material corespunzător, iar soldații nu erau echipați pentru lupta în condiții de iarnă. De menționat că italienii și ungurii se aflau în situații similare. Toate acestea i-au fost aduse la cunoștință lui Hitler, dar acesta a refuzat să asculte.

În acelși timp, STAVKA, înaltul comandament sovietic a încredințat generalului Jukov misiunea de a elibera Stalingradul de sub presiune, fiind concepute detaliile Operațiunii Uranus.

Iadul se dezlănțuie – desfășurarea Operațiunii Uranus

Pentru uriașă mișcare de învăluire pe care urma să o efectueze, sovieticii concentraseră mari mase de trupe, circa un million de oameni, sprijinite de unități de tancuri și artilerie.

Acțiunea va debuta în dimineața zilei de 19 moiembrie 1942, cu o puternică pregătire de artilerie, în sectoarele de front aparate de trupele române. Tirul a fost relativ scurt ca durată, aproape două ore, dar fiind efectuat de circa 3500 de guri de foc a distrus obstacolele antitanc.

În prima faza, românii au reușit să oprească primele valuri sovietice, dar faptul că nu au primit ajutor, la care se adaugă lipsa unui antidot eficient pentru tancurile T34, a dus la o retragere efectuată în mare parte dezordonat. De menționat, și trist în același timp, este faptul că unele unități au fost împinse de înaintarea sovietică spre nord, fiind prinse alături de cele germane în capcana de la Stalingrad.

Al doilea razboi mondial-reconstituire Foto: Boris Zhitkov / Alamy / Alamy / Profimedia

În ciuda evidenței, și a solicitărilor exprese venite din partea subordonaților, Hitler refuză să permită retragerea, fiind asigurat de Hermann Göring, șeful Luftwaffe că va putea aproviziona pe calea aerului trupele încercuite.

Acest lucru nu s-a întâmplat niciodată eficient, deoarece în acest moment germanii nu mai dețineau supremația aeriană, iar după pierderea celor două aerodromuri, de la Gumrak și Pitomnik, aprovizionarea aeriană, precum și evacuarea răniților a devenit imposibilă.

Germanii au fost nevoiți să se retragă treptat în ruinele orașului, unde vor continuă să reziste, în condiții îngrozitoare până la capitularea totală a Armatei a 6-a, pe 31 ianuarie 1943 „buzunarul/punga” sudică, și pe 2 februarie „punga” nordică.

Anterior, Hitler îl avansase pe Paulus la gradul de mareșal, pentru a-l forța să nu se predea, fiind cunoscut faptul că niciun mareșal german nu a ridicat vreodată steagul alb.

Paulus nu a ținut cont de acest aspect, semnând capitularea Armatei a 6-a, mult mai târziu poate decât ar fi trebuit să o facă, în opinia multor specialiști.

În momentul predării, în încercuire mai erau circa 90 de mii de germani, toți aceștia luând drumul Siberiei, ca prizonieri de război. Din aceștia, doar 5.000 se vor întoarce acasă, ani de zile mai târziu.

Urmări ale Operațiunii Uranus

În ciuda impresiei generale, pe termen scurt, înfrângerea în bătălia de la Stalingrad nu a reprezentat sfârșitul pentru armata germana. Evident, pierderea unei întregi armate, precum și a inițiativei pentru al doilea an consecutiv a constituit o lovitură grea pentru moralul german.

Pe de altă parte, la scurt timp după zdrobitoarea înfrângere de la Stalingrad, înaintarea rușilor a fost oprită în urma celei de-a treia bătălii de la Harkov, luptă care este chiar și astăzi studiată în academii ca un exemplu strălucit de apărare mobilă.

În ceea ce privește trupele române, ruperea frontului la cotul Donului a reprezentat un dezastru atât militar, cât și umanitar , care putea fi evitat prin restrângerea sectorului de front alocat de apărare, dar mai ales printr-o poziție mai fermă a lui Antonescu privind pretențiile absurde ale lui Hitler.

Urmările unui atac cu rachete în centrul Kievului Foto: Efrem Lukatsky / AP / Profimedia Images

Din punct de vedere al sovieticilor, bătălia de la Stalingrad în general, și Operațiunea Uranus în special, au reprezentat un succes colosal, atât militar, dar și de propagandă, în ciuda pierderilor uriașe suferite.

Revenind la zilele noastre și la războiul din Ucraina, analiștii militari spun că un al doilea atac rusesc asupra Kievului este posibil, dar nu și probabil.

Ucrainenii au luat însă în considerare această posibilitate, fortificand partea de nord, unde este granița cu Belarusul, minand regiuni întinse.

Totodată, armata ucraineană este acum chiar mai bine echipată decât la începutul războiului, grație ajutorului occidental.

Din acest motiv, tăierea liniilor de aprovizionare dinspre vest ar însemna un dezastru de proporții pe care Ucraina nu și l-ar permite, iar liderii lor militari știu cu siguranță asta.

Referințe:

-Geoffrey Roberts, Victory at Stalingrad: The Battle that Changed History

- B. H. Liddell Hart - History of the Second World War

- Constantin Sănătescu - Jurnalul generalului Sănătescu

-Antony Beevor – Stalingrad

- Wilhelm Adam - Cu Paulus la Stalingrad. Sfarsitul unei armate

Citește și alte articole pe subiect scrise de Andrei Stan: