Circa 7.000 de persoane au protestat sămbătă seara, în Piața Victoriei, față de coaliția de guvernare. Protestatarii au avut surpriza să descopere în mijlocul pieței, pictat pe asfalt, un imens steag al Uniunii Europene, o inițiativă a Primăriei, spun ei. La început, protestatarii au încercat să protejeze steagul, dar când numărul a crescut sensibil acest lucru a devenit imposibil. Protestul nu a fost marcat de incidente deosebite, în afara câtorva îmbrănceli cu jandarmii. Manifestanții au afișat mai multe pancarte cu mesajele ”100 de ani în penalistan!”, "Trădătorii!", "PSD, ciuma roșie" sau "Fără penali!”.

Protest Piata Victoiri (16)Foto: Hotnews

Desfășurarea evenimentelor, LIVE TEXT

--------------

21.52: Traficul a fost reluat în Piața Victoriei, pe toate direcțiile. În zonă mai sunt doar câțiva manifestanți.

21:32 Circa 1.500 de oameni, răsfirați, se mai află în piață

21:30 În piață au rămas câteva mii de persoane

21:13 Numărul protestatarilor s-a redus

21:10 Scandalul dintre jandarmi și protestatari ar fi început după ce organele de ordine ar fi împiedicat scoaterea din duba protestatarilor a unui generator ce urma sa fie folosit pentru niște boxe în piață. Întrucât protestatarii au insistat sa scoată generatorul, arătând ca și jandarmii lângă duba lor ar folosi un astfel de generator, jandarmii l-ar fi băgat în dubă pe unul dintre protestatari

21:00 Oamenii au aprins lanternele telefoanelor

20:58 Scandalul continuă: lumea s-a adunat în zona parcării și scandează împotriva jandarmeriei / Se striga „Miliția” și "Jos Carmen Dan!"

20:56 Imagini video de la incidentul cu jandarmii / Se scandează Jos Carmen Dan

20:50 Un nou incident în Piață: Jandarmii și o parte dintre manifestanți protestatari s-au îmbrâncit lângă parcarea din piață, în zona microbuzului protestatarilor parcat permanent în Piață. Jandarmii au băgat în dubă mai mulți protestatari

Se scandează „Jandarmeria apară hoția!”

20:32 Circa 7.000 de oameni în piață. Explicații: Mulțimea se întinde în piață pe o suprafață de peste 10.000 de metri pătrați, însă sunt și zone goale sau cu densitate mai redusă

În zona dinspre Calea Victoriei exista o zonă de circa 2.000 mp care este mai goală, cu o densitate foarte scăzută de oameni, însă în centrul pieței există zone cu densități mai mari, puncte unde oamenii sunt înghesuiți și câte 3 pe mp.

20:07 A fost blocat traficul dinspre Lascar Catargiu spre Mihalache

19:56 5.000 de oameni în Piața Victoriei. Mulțimea ocupă întreaga zonă centrală a pieței și s-a extins și pe bd Kiseleff în fata muzeului Antipa

19:47 A fost blocat traficul dinspre Kiseleff spre Lascăr Catargiu și Victoriei. Mulțimea a ocupat carosabilul / Lumea dinspre Muzeul Antipa se alătură mulțimii din piață

19:28 Circa 4.000 de oameni în acest moment. În Piața mulțimea ocupă o suprafață de circa 4.100 mp (captura de mai jos). Sunt multe zone libere, unde mulțimea e mai răsfirată, dar și puncte unde densitatea oamenilor pe metru pătrat este de 3-4. Sunt mulți oameni în continuare pe trotuarul de la Antipa

19:18 A fost blocat traficul dinspre Aviatorilor spre Lascăr Catargiu și Calea Victoriei / Numărul oamenilor continuă să crească / Lumea scandează "Trădătorii!", "PSD, ciuma roșie" sau "Fără penali!"

19:05 Circa 3,000 de oameni în Piața Victoriei, dar lumea este foarte răsfirată

19:03 Foarte multe pancarte cu mesajul „100 de ani în penalistan” scris pe o pereche de cătușe au fost împărțite în piață

18:58 Mulțimea este foarte diversă. Mulți tineri, dar și oameni mai în vârstă. Mulți protestatari au venit cu copiii, alții cu biciclete sau trotinete, și nelipsiții câini

18:53 În piață s-au strâns peste 2.000 de oameni / Lumea continuă să vină în număr mare

18:43 Și Tudor Chirilă transmite LIVE pe Facebook din Piața Victoriei

18:38 Lumea a intrat peste steagul pictat în mijlocul pieței, împinsă constant de cordonul de jandarmi care împiedică și alți noi protestatari sa se alăture mulțimii / Oamenii încearcă să protejeze centrul steagului unde sunt pictate stelele UE

18:34 Sunt momente pline de tensiune în Piața. În multe locuri sunt clinciuri între protestatari și jandarmi. Oamenii scandează „Hoții” și „Demisia” și scandează împotriva echipei Antena 3 care filmează.

Sunt peste 1.000 de oameni, poate mai mult de atât. Mulțimea e răsfirata pe toate trotuarele din piață

18:32

Mesajul lui Klaus Iohannis pentru protestatari: „Bănuiesc că oamenii sunt în strada pentru că sunt nemulțumiți (...) E importantă atitudinea civică pentru a readuce pe acești guvernanți cu picioarele pe pământ”

18:26 Într-un final jandarmii renunță și lumea aplaudă. Chiar și asa jandarmii fac cordon și împing lumea spre mijlocul pieței / Lumea scandează Unitate, Unitate

18:22 Apar primele tensiuni între protestatari și jandarmi, care vor să monteze gardurile și spre muzeul Antipa, lăsând foarte puțin loc spre steag. Oamenii au ocupat carosabilul spre Antipa

Ora 18:17 În piață sunt grupuri de oameni care spun ca sunt din Constanța sau din Iași, veniți special pentru protest / Totodată în Piață sunt voluntari și membri USR care strâng semnături pentru campania "fără penali în funcții publice"

Ora 18:11 În mijlocul pieței este pictat un imens steag al Uniunii Europene, despre care protestatarii spun că ar fi fost realizat de Primăria Capitalei de Ziua Europei.

Oamenii s-au poziționat în jurul steagului și țin o bandă tricoloră pentru a preveni intrarea peste zona pictată. Ei spun că nu se vor lăsa împiedicați de obstacolul Primăriei, ci se vor folosi de el pentru a-și duce mesajul mai departe.

Jandarmii sunt în piață și montează garduri lăsând foarte puțin loc între zona steagul și zona carosabilă, unde traficul nu a fost oprit.

Mulți oameni nu au intrat în Piață și stau pe trotuare și în zona Muzeului Antipa. Cu tot cu aceștia, numărul protestatarilor este de câteva sute.

----------------------

Proteste sunt anunțate în București, în peste 20 orașe din țară, dar și în diaspora.

Oamenii acuză coaliția PSD-ALDE că nu și-a respectat promisiunile făcute în campania electorală, iar metodele și acțiunile acesteia ”au ca efect îndepărtarea României de standardele europene și democratice și aruncarea ei în liga regimurilor autocratice”.

Apelul la protest a fost făcut pe Facebook pe paginile ”Vrem Europa, nu Dictatură”, de către comunitățile civice Corupția Ucide, Rezistenta, Insistăm, Reset, Inițiativa România, Acțiunea Civică Galați, Declic, Uniți Salvăm, Umbrela Anticorupție Cluj și Aradul Civic.