La o saptamana de la masacrul din Winnenden, un padurar de 37 de ani isi ucide consoarta, un copil si raneste grav alti trei copii, inainte de a se sinucide. Tragedia familiala a avut loc miercuri seara, in jurul orei 18:30, intr-un satuc cu 20 de case de langa Hanovra. Motivul se presupune a fi gelozia, arma faptei e un pistol. In urma crimelor de ieri, discutia politica despre legea armelor in Germania se incinge.

Miercuri, la ora 18:45, vecinii alerteaza politia din Hornsen, un sat in zona Hanovra. Politia gaseste doua cadavre: prietena de 40 de ani a faptasului, impuscata pe scaun in masina, si fiul lor de 8 ani. In casa se mai aflau trei copii raniti grav, ca si cadavrul ucigasului. Doi dintre copiii gasiti in casa sunt ai familiei, al treilea e un baiat de 15 ani, aflat in vizita. Din baia de sange, nu scapa nevatamata decat fiica de 6 ani.

Victimele au fost impuscate cu o arma de mare calibru. Purtatorul de cuvant al politiei, Klaus Kubic, a declarat ca padurarul „nu detinea permis de port-arma“. Sub patul perechii, din locuinta, politia a mai gasit o pusca cu teava dubla si un pistol. Dupa spusele politiei, nu este clar cum si-a procurat faptasul acele arme.

Brothers in arms

In Germania, asociatiile de tir sunt cu miile. Ele isi au originea in secolul al XIX-lea, fiind constituite initial din veterani de razboi. Pe parcursul istoriei, „asociatiile de tintasi“ (Schützenvereine) au avut si un rol politic. Dupa capitularea Germaniei in al Doilea Razboi Mondial, aliatii au interzis initial „puscasii in uniforma“. Azi, aceste asociatii functioneaza indeobste cu scop sportiv.

La a 40-a editie a Bursei de Arme organizata anul trecut la Stuttgart, intre 28-30 martie, „s-au inregistrat progrese” dupa cum spuneau organizatorii. Pentru prima data in istoria ei, bursa s-a desfasurat independent, si nu in contextul altor targuri si prezentari de colectii.

O hala intreaga a stat la dispozitia celor 200 de expozanti si peste 15.000 de vizitatori, in trei zile. In oferta de cumparare au intrat arme de vanatoare si sportive moderne, munitie si accesorii, dar si piese de colectie, arme de panoplie si recuzita, uniforme, medalii, ordine si literatura de specialitate.

Federatiile de tir sportiv, independente sau institutionale, si-au promovat oferta la Bursa. Sub numele Federatie de Tir a Armatei si Politiei (Bund der Militaer-und Polizeischuetzen e.V – BdMP) una dintre aceste federatii reuneste sute de filiale si unitati pe teritoriul Germaniei. Cu 52 de euro taxa anuala, poti deveni membru al unei unitati locale a BdMP.

Legi si controale

La 1 aprilie 2008 a intrat in vigoare noua Lege a armelor, din Germania. Prin aceasta, se restrictioneaza posesia de arme albe, airsoft si a materialelor pirotehnice. In plus, legea interzice pistolul cu impulsuri electrice, asa numitul Air-taser.

Crimele recente din Germania au deschis insa, din nou, discutia politica despre regimul armelor. „Sunt prea multe arme in proprietate privata?” se intreaba presa germana. La inceputul saptamanii, cancelarul Angela Merkel avansa ideea unor controale inopinate ale autoritatilor, prin care sa se verifice daca regimul pastrarii armelor si munitiei in locuintele private este respectat.