Compania britanica Cadbury a retras de pe piata 11 tipuri de ciocolata produse in China, ca masura de precautie in contextul scandalului privind laptele contaminat, informeaza CNN.

Anuntul privind retragerea produselor Cadbury a fost facut de catre guvernul de la Hong Kong.

Potrivit informatiilor, Cadbury Asia Pacific a afirmat ca produsele din ciocolata au fost realizate in fabrica din Beijing a companiei.

CNN precizeaza ca nu au fost oferite detalii daca respectivele produse au fost contaminate cu melamina.

Incepand de sambata si UE a interzis importurile din China ale unor produse continand lapte praf. Decizia Comisiei Europene a fost publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene si are efect imediat.