La Tiraspol va avea loc o conferinta pe tema recunoasterii Transnistriei, la care sunt invitate mai multe partide politice din regiune, precum si reprezentanti ai comunitatilor ruse din Ucraina, Abhazia si Osetia de Sud.

Potrivit Comitetului de organizare a conferintei, participantii la forum urmeaza sa elaboreze propuneri cu privire la integrarea Transnistriei in spatiul economic, politic si umanitar al Rusiei, relateaza Rador.

Situatia referitoare la Transnistria a fost discutata joi, in timpul intalnirii dintre presedintii Rusiei si Republicii Moldova, Vladimir Putin si Vladimir Voronin.

Joi, inca o republica autoproclamata - Abhazia - a anuntat ca se va adresa in urmatoarele zile Rusiei, tarilor membre CSI si ONU cu cererea recunoasterii independentei sale.