Trei persoane mascate au jefuit, in noaptea de joi spre vineri, un supermarket Lidl din Sectorul 4, de unde, dupa ce au legat angajatele, au fugit cu 4.500 de lei, a declarat purtatorul de cuvant al Politiei Capitalei, Alexandru Niculae, relateaza Mediafax.

Potrivit lui Alexandru Niculae, jaful a avut loc la un supermarket de pe strada Turnu Magurele, in jurul orei 02.30, atacatorii amenintandu-le cu moartea pe cele trei angajate aflate in magazin.

Atacatorii le-au legat pe angajate, apoi au luat 4.500 de lei si au fugit.

Cele trei angajate au fost audiate de politisti, iar una dintre acestea, care in timpul jafului a suferit un atac de panica, a spus ca i s-a parut ca unul dintre indivizi era inarmat cu un pistol, insa nu a fost sigura de acest lucru.